
Penultima rundă din Ligue 1 ne oferă duelul dintre Angers vs Strasbourg, ce se anunță a fi unul tensionat, dat fiind faptul că ambele tabere au nevoie de cele 3 puncte. Înfruntarea este programată să se desfășoare sâmbătă, 10 mai 2025, de la ora 22:00, pe „Stade Raymond Kopa”.
Angers vine după un succes de moral!
Presiunea a fost una uriașă pe umerii băieților pregătiți de Alexandre Dujeux înaintea deplasării pe care au făcut-o weekendul trecut pe „Stade de la Beaujoire” pentru a se duela cu cei de la FC Nantes. Totuși, au reușit să se descurce cu brio și să obțină toate cele 3 puncte, grație golului marcat de gabonezul Jim Allevinah în repriza secundă.
În ceea ce privește prezențele ce le-au avut pe teren propriu în ultima vreme, „les Scoïstes” nu se pot lăuda cu rezultate foarte bune. Aruncând o simplă privire pe precedentele 8 apariții oficiale, observăm faptul că au izbutit să bifeze un singur succes, două remize, iar pe restul de 5 le-au pierdut la 0.
Succesul din runda precedentă nu o absoarbe de emoții pe formația gazdă în ceea ce privește evitarea retrogradării în această ediție de Ligue 1. Momentan, se află pe poziția a paisprezecea, cu 33 de puncte, având cu două puncte peste echipa ce se află pe loc de baraj, Le Havre, care are o misiune extrem de dificilă în această rundă.
- Echipa probabilă: Fofana; Arcus, Lefort, Bamba, Hanin; Courcoul, Belkhdim; Ferhat, Abdelli, Raolisoa; Lepaul
Prezentare cote Betano – Angers vs Strasbourg
Așa cum era de așteptat, „le Racing” primesc statut de favoriți, iar ponturi pariuri ce includ victoria lor ne-ar înverzi o cotă de 1.85 din partea celor de la Betano. Șansele de a vedea „X” la finalul confruntării dintre Angers vs Strasbourg sunt destul de ridicate, iar acest pronostic ne-ar putea înverzi o cotă de 3.65.
Strasbourg vrea în Champions League!
„Le Racing” vin cu motoarele turate la maxim înaintea acestei etape, asta după ce au reușit să își prelungească seria rezultatelor pozitive la 12 consecutive, după ce în etapa anterioară au reușit să se impună acasă, chiar în fața campioanei din acest sezon, PSG, scor 2-1.
Un rezultat excelent, bineînțeles obținut și din prisma faptului că adversarii erau mai mult cu gândul la returul din Champions League cu Arsenal. Chiar și așa, meritul este al lor, iar victoria nu a fost deloc simplă, ținând cont că parizienii au pus ceva presiune în repriza secundă.
Evoluțiile excelente din acest sezon iată că i-au adus în postura de a spera la o prezență în premieră în cea mai tare competiție intercluburi din lume. Cu două etape înainte de final, trupa lui Liam Rosenior se află pe 6 în Ligue 1, cu 57 de puncte, și la doar un singur punct de podium, acolo unde aspiră să termine.
- Echipa probabilă: Petrovic; Doue, Doukoure, Sarr; Bakwa, Santos, Barco, Moreira; Lemarechal, Diarra; Emegha
Ponturi Franța – Angers vs Strasbourg
Din punctul nostru de vedere, formația oaspete pornește clar cu prima șansă, având în vedere forma în care se află. Astăzi întâlnesc un adversar ce s-ar putea dovedi complicat, în cazul în care nu vor intra concentrați la maximum încă din primul minut. Așadar, alegem să ne ascultăm instinctul, iar ca ponturi pariuri pentru Angers vs Strasbourg să mizăm pe cel puțin o repriză câștigată de oaspeți, opțiune pentru care avem o cotă destul de interesantă.
- 1. Biletul zilei azi din fotbal la Betano, 10 mai 2025 – Pariuri doar pe meciuri cu miză
- 2. Bilet de weekend din fotbal 10.05.2025 – 8 selecții pentru o cotă de 9.94
- 3. Empoli vs Parma, 10 mai 2025 – Echipa lui Chivu poate scăpa de retrogradare
- 4. Biletul zilei din fotbal 10.05.2025 – Golurile ne aduc o cotă de 5.42 la Maxbet
- 5. Bilet pariu șansă Superbet 09.05.2025 – Cotă 138 și un câștig de 10.000 RON
- 6. Biletul Zilei Bet Builder din 10 mai 2025 – Ne bazăm pe o cotă de 6
- 7. Biletul zilei pe marcatori 10 mai 2025 – Jucăm simplu pentru o cotă de 5.95
- 8. Biletul zilei din Ligue 1 la Betano 10 mai 2025 – Mergem pe mâna oaspeților!
- 9. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 10.05.2025 – Mizăm pe cartonașe și șuturi
- 10. Montpellier vs PSG 10.05.2025 – Ponturi pariuri Ligue 1
URMĂREȘTE-NE PE