
Etapa a douăzeci și treia din Ligue 1 va fi inaugurată de confruntarea ce va avea loc pe „Rozhon Park”, între Rennes și Reims. Meciul este programat să se consume vineri, 21 februarie 2025, și va începe de la ora 21:45. La centru, partida va fi condusă de către arbitrul Marc Bollengier.
Rennes țintește cele 3 puncte!
Formația bretonă speră să obțină un al treilea succes consecutiv în runda anterioară, când au primit vizita celor de la OSC Lille. Lucrurile au stat diferit pe teren, acolo unde au avut o evoluție extrem de modestă, iar acest aspect le-a adus și înfrângerea în cele din urmă, scor 0-2.
Totuși, trebuie să ținem cont că au jucat împotriva unei formații de Champions League. Astăzi, lucrurile vor sta total diferit, având în vedere forma modestă prin care trec oaspeții. În precedentele două întâlniri directe consumate pe „Roazhon Park”, contra lui Reims, au avut de fiecare dată câștig de cauză, 3-1 și 3-0, ambele dueluri disputându-se în 2023.
Trupa pregătită de Habib Beye nu are o situație prea plăcută în clasamentul din Ligue 1, acolo unde se situează abia pe poziția a treisprezecea, cu un total de 23 de puncte acumulate, și un golaveraj negativ, de doar -3. Doar cu 5 puncte au peste zona retrogradării, aspect care pune un plus de presiune înaintea acestui duel.
- Echipa probabilă: Mandanda; Hateboer, I Kone, Brassier; Assignon, James, Cisse, Truffert; Tamari, Kalimuendo, Kyogo
Cote pariuri Betano – Rennes vs Reims
„Les rennais” primește statut de favorită din partea caselor de pariuri online care ne oferă 1.85 pentru a-i vedea învingători, în timp ce un pont ce include un succes al oaspeților, ne-ar asigura o cotă de 4.35. Un pariu pe goluri, precum cel de „peste 2.5 goluri” la partida Rennes vs Reims este cotat cu 2.02.
Reims a câștigat ultimele două întâlniri directe!
Atmosfera nu este foarte plăcută nici în tabăra oaspete care a ajuns la 3 înfrângeri consecutive în Ligue 1. Ultima dintre ele a fost și cea mai surprinzătoare, 0-1 pe teren propriu în fața nou-promovatei SCO Angers. Puteau termina măcar la egalitate, însă Oumar Diakite a irosit în minutul 64 o lovitură de la 11 metri.
Primele 4 vizite disputate în 2025, nu le-au adus băieților lui Samba Diawara nici măcar un succes. Au bifat două egaluri, printre care și un 1-1 în compania lui PSG, și două înfrângeri destul de clare: 3-1 la St Etienne, și un 4-0 în cea mai recentă deplasare, cea de la Lyon.
Rezultatele negative înregistrate în ultima vreme au avut un impact și asupra locului pe care îl ocupă în campionatul intern, unde au coborât până pe 14, având cu doar un punct mai puțin acumulat decât adversarii lor din această seară, pe care i-au învins în tur, scor 2-1.
- Echipa probabilă: Diouf; Buta, Okumu, Kipre, Akieme; Gbane, Teuma, Am Kone; Ito, Nakamura, Diakhon
Ponturi pariuri Rennes vs Reims
La cum se prezintă oaspeții în momentul de față, cred că un pont ce include victoria lui Rennes are șanse foarte bune de izbândă în această seară. Cu mici excepții, Reims a făcut meciuri modeste în ultima vreme, dovadă și faptul că sunt fără succes în 2025, și faptul că se deplasează totuși pe un teren destul de greu, nu e o veste prea bună pentru ei. Așadar, am ales să pariez pe „1 Solist” la partida Rennes vs Reims, la o cotă ce merită să fie pe biletele noastre.
- 1. Biletul Zilei Superbet 1 iulie format din trei ponturi tari din tenis!
- 2. Revendică 50 Rotiri Gratuite la Betano doar azi, 1 iulie 2025
- 3. Biletul Zilei 1 iulie pe Real Madrid, pariem pe o Cotă Mărită de 3.10
- 4. Bilet săptămânal din fotbal 1 iulie 2025 – Țintim o cotă de 10 la Superbet!
- 5. Cine transmite Real Madrid – Juventus la TV pe 1 iulie, în optimile Campionatului Mondial al Cluburilor?
- 6. Biletul Zilei in cota 5 din 1 iulie 2025 – Mizăm pe partidele de la Wimbledon
- 7. Biletul Zilei de la Wimbledon din 1 iulie 2025 – Pariem pe meciurile de pe tabloul feminin
- 8. Biletul Zilei din Tenis 01.07.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 3
- 9. 125 de lei Pariu Gratuit pe Campionatul Mondial al Cluburilor + 225 Rotiri Gratuite la Betano
- 10. Real Madrid vs Juventus, Ponturi Pariuri Optimi Campionatul Mondial al Cluburilor, 1 iulie 2025
URMĂREȘTE-NE PE