
Luni, 12 ianuarie 2026, cu începere de la ora 22:10, pe „Parc des Princes” le vom vedea din nou duelându-se pe PSG – Paris FC, într-o partidă din șaisprezecimile de finală ale Cupei Franței. Întâlnirea va fi condusă le centru de către arbitrul francez Ruddy Buquet.
Parizienii au un început excelent de 2026!
Începutul de an a prins deja un contur pozitiv pentru tabăra gazdă, care și-a trecut în urmă cu 3 zile primul trofeu din acest an. Au avut de jucat Supercupa Franței contra marii rivale Marseille, pe care au reușit să o egaleze la 2-2 pe final, iar apoi aveau să fie mai inspirați la penalty-uri.
Înaintea acelei întâlniri aveau să se dueleze chiar cu adversara de astăzi, împotrivă adversarei de astăzi. Câștigau cu 2-1, la capătul unui meci pe care l-au dominat de la un capăt la altul, dovadă și faptul că au avut o posesie de 70%, iar raportul ocaziilor a fost de 20 la 6 în favoarea lor.
În turul anterior din Cupa Franței au avut parte de un adversar extrem de facil. Este vorba de Fontenay, pe care i-au învins fără drept de apel 0-4. La ora actuala este cel mai titrat club din această competiție, pe care au câștigat-o de 16 ori. De asemenea notăm faptul că a izbutit să ridice trofeul în ultimele două ediții.
- Echipa probabilă: Chevalier; Zaire-Emery, Marquinhos, Beraldo, Mendes; Mayulu, Vitinha, Ruiz; Doue, Ramos, Barcola
Cote pariuri PSG – Paris FC, 12 ianuarie 2026
Nu ne miră faptul că echipa campioana pornește cu prima șansă astăzi, la o cotă de doar 1.20. Casele de pariuri online ne oferă posibilitatea de a ataca cote ceva mai mari pentru PSG – Paris FC, în ceea ce privește golurile. Avem 1.80 pentru „GG”, în timp ce pentru linia de „peste 3.5 goluri”, primim 1.85.

100% Bonus până la 500 LEI
Paris FC vine cu gânduri de revanșă!
Pentru nou-promovata singurul meci oficial din 2026 rămâne cel de pe 4 ianuarie, tot aici, pe „Parc des Princes”. Perspectivele nu putem spune că sunt tocmai pozitive pentru meciul de astăzi, având în vedere că au doar un singur succes bifat în precedentele 7 jocuri oficiale.
Victoria lor a venit chiar în Coup De France, într-o partidă jucată pe terenul necunoscuților de la Raon L Etape. În acea întâlnire avea să iasă la rampă fostul jucător al celor de la Fiorentina și Lille, Jonathan Ikone care avea să înscrie toate cele 3 goluri a succesului obținut de echipa sa.
Nu au performanțe notabile în această competiție. Cel mai bun parcurs l-au avut cu foarte mult timp în urmă, și anume în stagiunea 1979/80. Atunci aveau să ajungă până în semifinale, de unde aveau să fie scoși de către cei de la Orleans, care câștiga acea dubla cu scorul general de 3-4.
- Echipa probabilă: Trapp; Sangui, Mbow, Kolodziejczak, Otavio, Ollila; Gory, M. Lopez, Marchetti, Ikone; Geubbels
Ponturi fotbal pentru PSG – Paris FC – Șaisprezecimile Cupei Franței
Anticipăm un nou succes al gazdelor, care au câștigat și disputa de campionat, contra rivalei din oraș. De această dată ne așteptăm că lucrurile să fie ceva mai clare, în ceea ce privește diferența de pe tabelă. Nou-promovata nu joacă un fotbal rău, însă diferență de valoare este una uriașă între cele două. Așadar, în PSG – Paris FC, am mizat pe o victorie clară a echipei gazdă.

1& Peste 2.5 goluri @ 1.45
URMĂREȘTE-NE PE

