
În ultima confruntare a zilei din optimile de finală – Coupe de France se vor duela Le Mans – PSG, partida în care avem o favorită certă. Confruntarea se va desfășura marți, 4 februarie 2025, cu începere de la ora 22:10, pe „Stade Marie-Marvingt”.
Produc gazdele șocul zilei?
Le Mans este singura formație ce evoluează în liga a treia franceză ce a ajuns în această fază a competiției. Au fost la un pas de eliminare în șaisprezecimi, acolo unde au avut nevoie de penalty-uri pentru a reuși să treacă de cei de la Valenciennes.
Înaintea acestei partide complicate, remarcam că trupa lui Patrick Videira are o serie de 9 meciuri consecutive în care nu au pierdut, 5 dintre acestea fiind victorii. În ultima apariție oficială au dat piept cu cei de la Sochaux, în compania căror au făcut doar 1-1.
„Les Mucistes” au realizat cele mai bune performanțe în Cupa Franței pe vremea când evoluau și în Ligue 1. Remarcăm faptul că între 2005 și 2008 au reușit să ajungă de 3 ori în penultimul act al competiției, și cel mai aproape de finală au fost în sezonul 2007/08, când au fost eliminați de către cei de la Lens, după un gol marcat în minutul 117.
- Echipa probabilă: Hatfout; Burlet, Lamgahez, Yohou, Mouen, Ribelin; Bernardeau, Lauray, Rossignol; Rabillard, Gueye
Cote pariuri Betano – Le Mans – PSG
Așa cum era de așteptat, formația din capitala Franței este văzută ca favorită certă în această seară, având doar o cotă de 1.14 din partea caselor de pariuri online. Un pariu de „peste 3.5 goluri” în Le Mans – PSG, este de luat serios în considerare având în vedere și cota pe care o primim 2.05.
PSG nevinsă de 14 meciuri!
Formația antrenată de spaniolul Luis Enrique vine cu „motoarele turate” la maxim înaintea acestei partide foarte facile la prima vedere. Săptămâna trecută au reușit să obțină două victorii în deplasare, 1-4 în Champions contra celor de la Stuttgart, și un 2-5 în weekend pe terenul celor de la Brest.
Campioana en-titre a competiției a trăit cu emoții în șaisprezecimi, acolo unde deși porneau ca mari favoriți contra necunoscuților de la Espaly, împotriva căror au reușit să în cele din urmă să se impună cu 2-4, ultimele două reușite venind în minutele 88 și 90+2.
Echipa din capitala Franței este de departe cea mai performantă din Coupe de France, având în palmares de 15 ori acest trofeu. Au la activ și 5 finale pierdute, ultima dintre ele în 2019, cu cei de la Rennes, în fața căror pierdeau finala la loviturile de departajare.
- Echipa probabilă: Safonov; Hakimi, Marquinhos, Pacho, Mendes; Vitinha, Ruiz, Mayulu; Doue, Ramos, Kvaratskhelia
Ponturi Cupa Franței – Le Mans – PSG
Cred că este unul dintre acele dueluri în care nu cred că se pune problema câștigătoarei, ci a scorului cu care aceasta se va impune, cel puțin aceasta este opinia mea asupra acestei partide în care mă aștept ca PSG să domine de o manieră categorică și să nu îi dea nicio șansă formației ce evoluează în al treilea eșalon din Franța. Așadar, pontul selectat aici este de „2” și cel puțin 3 goluri marcate.
- 1. Biletul zilei azi din fotbal la Superbet, 23.06.2025 – Atletico Madrid întâlnește surpriza CMC 2025
- 2. Bilet săptămânal din fotbal 23 iunie 2025 – Ne bazăm pe o cotă de 23 la Superbet!
- 3. Olanda U19 vs România U19 – 23 iunie 2025 – Ponturi pariuri Semifinale EURO U19 2025
- 4. Biletul Zilei Betano din 23 iunie 2025 – Pariurile pe goluri ne aduc o cota de 4.59
- 5. Biletul Etapei a 3-a la CM al Cluburilor – cele mai tari ponturi la Maxbet
- 6. Cota 2 de la Campionatul Mondial al Cluburilor 22.06.2025 – Real Madrid și Juventus în prim-plan!
- 7. Spania U19 vs Germania U19, Ponturi Pariuri Semifinale EURO U19, 23.06.2025
- 8. Atletico Madrid vs Botafogo, 23 iunie 2025, Ponturi Pariuri Campionatul Mondial al Cluburilor
- 9. Seattle Sounders – PSG – 23.06.2025 – Ponturi pariuri Campionatul Mondial al Cluburilor
- 10. Cota 2 Betano 23 iunie, pariem un Bet Builder tare pe România U19
URMĂREȘTE-NE PE