
Duminică, 9 noiembrie 2025, începând cu ora 21:45, pe „Parc Olympique Lyonnais”, în epilogul rundei a doisprezecea vom asista la super-duelul dintre Lyon vs PSG care se anunță a fi unul interesant. Meciul urmează să fie condus la centru de către arbitrul francez Benoit Bastien.
Reușesc lyonezii să încurce liderul?
Greu de crezut că vor reuși să încurce liderul competiției, având în vedere că înaintea acestui test dificil se află pentru prima oară în postura de a veni după 3 partide la rând fără succes. Au ajuns la această cifră după ce joi nu au reușit să se întoarcă cu nici măcar un punct din deplasarea de la Betis. Spaniolii au reușit să îi pună la respect și să îi învingă cu 2-0.
Ultimele lor două apariții din Ligue 1 au fost pe teren străin, iar rezultatele nu au fost deloc grozave. A fost mai întâi acel 3-3 în compania nou-promovatei Paris FC, acolo unde au condus cu 0-3 la un moment dat. În runda a 11-a nu au găsit drumul către poarta lui Brest, și au încheiat doar 0-0 acea întâlnire.
Chiar și cu acești doi pași greșiți consecutivi, trupa pregătită de Paulo Fonseca a rămas în zona locurilor europene. Sunt pe poziția a șasea, având în cont 20 de puncte, la egalitate cu alte două echipe. Un eventual succes surpriză astăzi i-ar putea propulsa până pe podium.
- Echipa probabilă: Greif; Maitland-Niles, Mata, Niakhate, Tagliafico; Tessmann, Morton; Sulc, Tolisso, Moreira; Satriano
Prezentare cote Lyon vs PSG, 09.11.2025
Ultimele 5 dueluri au fost adjudecate de către campioana en-titre care este cotată cu prima șansă în mod evident, având o cotă de 1.83 de la Betano. Tot în acest interval de timp, toate confruntările consumate între Lyon vs PSG au depășit linia de „peste 2.5 goluri”, pont pentru care primim azi 1.67.

150% Bonus până la 1.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
PSG nu a mai pierdut la Lyon din 2019!
Elevii lui Luis Enrique nu au reușit nici ei să oprească „tăvălugul” numit Bayern, în duelul jucat marți la Paris, în Champions League. Prima repriză le-a aparținut bavarezilor care au înscris de două ori. Deși au jucat în superioritate numerică întreagă repriza secundă, nu au reușit decât să reducă din diferență, tabela rămânând apoi până la final în favoarea germanilor, 1-2.
„Les Rouge-et-Bleu” au avut de tras serios în meciul jucat weekendul trecut tot acasă, în compania celor de la Nice. Au fost nevoiți să aștepte până în minutul 90+4 pentru a înscrie golul de 3 puncte prin Goncalo Ramos. Unul total meritat până la urmă, având în vedere că au dominat întâlnirea de o manieră categorică.
Trebuie să trateze la victorie și partida din această seară, având în vedere că fotoliul de lider le este „amenințat” de alte două echipe. Au 24 de puncte adunate până acum, doar cu două peste Marseille și Lens, și 4 peste Lille, Monaco și Lyon, asta că să ne dăm seama cât de important este acest duel pentru ei.
- Echipa probabilă: Chevalier; Zaire-Emery, Zabarnyi, Pacho, Hernandez; Neves, Vitinha, Ruiz; Barcola, Ramos, Kvaratskhelia
Ponturi pariuri pentru Lyon vs PSG – Etapa a doisprezecea din Ligue 1
Balanța înclină clar în favoarea parizienilor care vor fi cu siguranță motivați să câștige, având în vedere că pot fi depășiți în clasament, lucru care nu le-ar conveni, chiar dacă ar fi ceva temporar. Întâlnesc o echipă lyoneza ce este fără victorie de 3 meciuri, și având în vedere precedentele lor vizite de pe acest teren, putem spune că parizienii vor câștiga fără prea mari bătăi de cap. Am ales să ne ascultăm intuiția la acest meci dintre Lyon vs PSG, și ne-am dus către un pariu ce include ofensiva pariziană.

Oaspeții - Peste 1.5 goluri @ 1.67
URMĂREȘTE-NE PE


