
Manșa retur a dublei dintre Ordabasy vs Torpedo Kutaisi, din primul tur preliminar al UEFA Conference League, se va desfășura joi, 17 iulie 2025, cu începere de la ora 19:00, pe „Stadion Kazhymukan Munaitpasov” din Shymkent. Partida va fi arbitrată de către centralul bulgar Nikola Popov.
Kazahii, obligați să iasă din nou la atac!
„Alb-albaştrii” nu au reuşit să îşi îndeplinească obiectivul în prima manşă a dublei de Conference League, disputată în Georgia, contra celor de la Torpedo Kutaisi, acolo unde deşi au reuşit să înscrie de nu mai puţin de 3 ori, au ieşit învinşi de pe campul de joc, scor 4-3.
Printre marcatorii echipei din Kazakhstan s-a numărat şi fostul jucător al celor de la Universitatea Craiova, Mihai Căpăţînă. La 3 zile în urma acestui eşec, formaţia kazahă avea să se întâlnească cu cei de la FC Astana, în faţa cărora izbuteau să se impună la limită, cu 1-0.
Şansele la calificarea a băieţilor pregătiţi de către Andrei Martin sunt în continuare ridicate, mai ales ca joacă această dublă decisivă pe teren propriu. Şi anul trecut evoluau tot în această competiţie, unde aveau să ajungă până în turul 3 de unde erau scoşi de către armenii de la FC Pyunik.
Cote pariuri Ordabasy vs Torpedo Kutaisi, 17.07.2025
Prima partidă dintre Ordabasy vs Torpedo Kutaisi a fost cea mai spectaculoasă de joia trecută, așa că ponturi pariuri ce includ golurile aici sunt cu siguranță alternative foarte bune de pariere, așa că trebuie să scoatem în mod evident opțiunea de „peste 2.5 goluri” la o cotă de 1.78, pe care o primim din partea caselor de pariuri online la ora actuală.
Torpedo, șanse ridicate la calificare!
Formaţia antrenată de germanul Dirk Schuster ne-a oferit un meci absolut fabulos în partida tur cu cei de la Ordabasy. Chiar dacă aveau să se vadă conduşi pe tabelă cu 2-3 la un moment dat, finalul de partidă le-a aparţinut gruzinilor care au reuşit să iasă învingătoarea graţie unor reuşite venite în minutele 78 şi 94.
Desigur printre principali oameni care au pus umărul la acest succes a fost norvegianul Bjorn Johnsen care a izbutit să îşi treacă în cont de două ori pe lista marcatorilor. Desigur aici îi putem remarca şi pe Matej Simic care şi-a trecut în cont dublă, dar şi pe Vladimer Mamuchashvili care a oferit două pase decisive.
Meciul de azi se anunţă a fi unul şi mai complicat pentru formaţia din Georgia care nu are o experienţă europeană foarte vastă. Aceştia au reuşit anul trecut să ajungă doar până în turul 2 preliminar din Conference League, de unde aveau să iasă după o dublă cu ciprioţii de la Omonia Nicosia.
Ponturi pariuri Ordabasy vs Torpedo Kutaisi – Preliminarii Conference League
Ne așteptăm din nou la un meci frumos între Ordabasy vs Torpedo Kutaisi, și este normal acest lucru având în vedere că am asistat la nu mai puțin de 7 goluri în prima manșă. În ceea ce privește șansele la calificare, acestea rămân destul de echilibrate, chiar dacă georgienii au avantaj minim, faptul că duelul decisiv se joacă aici, în Kazakhstan, reprezintă clar un avantaj pentru gazde. Nu cred că este nicio surpriză, după modul în care a decurs această analiză, că pontul nostru aici este cel de „GG”, la o cotă ce merită să fie pe biletele noastre.
- 1. Biletul zilei din cupele europene 17 iulie 2025 – Jucăm tare pe o cotă de 11 la Betano!
- 2. Biletul zilei din fotbal la Superbet, 17 iulie 2025. Mizăm pe 4 meciuri din Europa League
- 3. Bilet pariu șansă Superbet din cupele europene 17.07.2025 – Cotă 141 și un câștig de 3100 RON!
- 4. Biletul Zilei pe goluri din 17 iulie 2025 – Cupele europene ne aduc o cotă de 5
- 5. Biletul Zilei Bet Builder din 17 iulie 2025 – Ne bazăm pe o cotă de 8 din Europa League
- 6. Trei Combo Booster la CFR Cluj – Paksi ce merită încercate! Vezi ce cote bombă avem astăzi
- 7. CFR Cluj vs Paksi, Ponturi Pariuri Preliminarii Europa League, 17.07.2025
- 8. Aktobe vs Legia Varșovia, 17 iulie 2025, Ponturi Pariuri Preliminarii Europa League
- 9. Hacken vs Spartak Trnava, 17 iulie 2025, Ponturi Pariuri Preliminarii Europa League
- 10. Partizan – AEK Larnaca, Ponturi pariuri Preliminarii Europa League, 17 iulie 2025
URMĂREȘTE-NE PE