
În cadrul etapei cu numărul 37 din Serie A se va juca partida dintre Inter Milan vs Hellas Verona. Aceasta are lovitura de începere programată duminică, în data de 17 mai, la ora 16:00. Se va disputa pe San Siro, unde miza este inexistentă, urmând să joace campioana contra unei echipe care a retrogradat matematic.
Cote pariuri Inter Milan vs Hellas Verona la Betano
Diferența de valoare dintre cele două formații este uriașă, Inter Milan fiind net superioară la absolut toate capitolele. Era de așteptat ca operatorii online să o dea ca mare favorită, cum este cazul în majoritatea partidelor de campionat. Cei de la Betano îi atribuie acesteia o cotă de 1.24 la victorie, în timp ce Hellas Verona primește o cotă „bombă” de 12.50 în cazul unui succes.

100% până la 500 RON Pariu fără risc și fără rulaj
Inter Milan a defilat pe plan intern în acest sezon
Cei de la Inter Milan vor juca acest meci foarte relaxați, îndeplinindu-și deja obiectivele în acest sezon. Au dominat categoric în campionat, câștigând titlul la pas, triumfând de asemenea și în Cupa Italiei. Prin urmare, Cristi Chivu a pus mâna pe primele trofee ca antrenor, devenind și primul tehnician care face eventul la primul sezon pe banca lui Inter.
Gruparea milaneză a adunat nu mai puțin de 85 de puncte pe parcursul campionatului, cu 15 mai multe decât echipa de pe locul secund, Napoli. În cele 36 de runde de Serie A a reușit 27 de victorii și patru remize, suferind doar cinci eșecuri. În toate aceste partide a marcat de 85 de ori, având de departe cel mai bun atac din campionat.
Cei de la Inter nu au mai pierdut din martie, de la derby-ul cu rivala AC Milan. De atunci au jucat nu mai puțin de zece partide, câștigând șapte dintre acestea. Vin după două victorii cu Lazio, impunându-se prima dată în campionat la scor de neprezentare, câștigând apoi cu 0 la 2 în finala Cupei Italiei.
- ECHIPA PROBABILĂ: Sommer; Akanji, Acerbi, Augusto; Henrique, Barella, Sucic, Mkhitaryan, Dimarco; Thuram, L. Martinez
Hellas Verona va juca în Serie B
Despre Hellas Verona putem spune fără să stăm pe gânduri că este una dintre cele mai slabe echipe din Serie A. Aceasta nu se poate compara cu adversara sa nici din punct de vedere al valorii, dar nici al experienței, așa că nu este de mirare faptul că este văzută ca „victimă” sigură în acest joc.
Gruparea galben-albastră se situează pe penultimul loc în clasamentul din Serie A, fără șanse de a se mai salva. Are doar 20 de puncte din 108 posibile, fiind la 12 lungimi de locul 17. Are doar trei victorii în 36 de meciuri, remizând de 11 ori, suferind 22 de eșecuri. Pe parcursul campionatului a marcat doar 24 de goluri, având cel mai slab atac din Serie A.
Sunt opt partide de când cei de la Hellas Verona nu au mai bifat un succes. Și mai rău, în acest interval au suferit șase înfrângeri, ultima dată pierzând la scor minim în partida de acasă cu surprinzătoarea Como. Au ajuns astfel la 58 de goluri primite la nivel de campionat.
- ECHIPA PROBABILĂ: Montipo; Edmundsson, Nelsson, Valentini; Belghali, Akpa Akpro, Gagliardini, Bernede, Frese; Suslov; Bowie
Ponturi Inter Milan vs Hellas Verona, 17.05.2026
În mod normal, cei de la Inter Milan ar trebui să câștige acest meci fără probleme, chiar dacă nu mai au obiectiv. Joacă totuși acasă, iar cu siguranță vor dori să le ofere fanilor încă un motiv de bucurie. Bazându-ne pe forța ofensivă a trupei lui Chivu, credem că vom avea parte de multe goluri, de aceea vom paria în consecință, la o cotă mai mult decât decentă de 1.52.

Peste 2,5 goluri @ Cota 1.52
URMĂREȘTE-NE PE


