
Prima manșă a turului 1 din Preliminariile Champions League ne propune înfruntarea dintre KuPS vs Milsami, un duel în care finlandezii speră să ia o opțiune importantă la calificare. Meciul va avea loc marți, 8 iulie 2025, începând cu ora 18:00, pe „Väre Areena” din Kuopio.
Finlandezii vin cu un tonus pozitiv!
Campioana en-titre din Finlanda vine cu un moral pozitiv pentru debutul european din acest sezon, și asta datorită ultimelor evoluții pe care le-au avut la nivel intern. În ultima etapă au remizat, scor 2-2 la Oulu, iar în urma acestui rezultat au ajuns la egalitate de puncte cu liderul actual, Inter Turku, ambele având câte 30 de puncte.
Evoluțiile de pe teren propriu cu siguranță le oferă un plus de încredere înaintea acestei înfruntări în care speră să ia un avantaj care să le asigure o oarecare liniște în manșa ce se va consuma în Moldova. În cele 9 apariții pe care le-au avut acasă în Veikkausliiga, remarcăm că și-au trecut în cont nu mai puțin de 7 victorii și două eșecuri.
Au fost prezenți în cupele europene și anul trecut, însă în Conference League, acolo unde trupa pregătită la ora actuală de Jarkko Wiss a reușit să ajungă doar în turul 2 preliminar, de unde a fost eliminată de norvegienii de la Tromso, în fața cărora au pierdut ambele manșe în aceeași manieră, cu 0-1.
- Echipa probabilă: Hakala; Armah, Lotjonen, Miettinen, Hamalainen; Salo, Arifi, Voutilainen, Pennanen; Luyeye-Lutumba, Sadiku
Prezentare cote KuPS vs Milsami, 08.07.2025
Conform agențiilor de pariuri online, campioana en-titre a Finlandei este cotată cu prima șansă la pariuri, având o cotă de 1.42 în momentul de față. Ținând cont de ultimele 4 meciuri disputate ale nordicilor, șansele de a vedea goluri în KuPS vs Milsami sunt destul de ridicate, așa că merită să acordăm o atenție sporită cotei de 1.72 pe care o avem la „peste 2.5 goluri”.
Milsami vine cu gânduri mari la Kuopio!
„Vulturii roșii” au reușit în stagiunea precedentă să obțină abia al doilea titlu de campioană din istorie, primul fiind cel din stagiunea 2014-15. Lupta a fost una acerbă și a fost dusă, bineînțeles, cu cea mai titrată formație din Moldova, Sheriff Tiraspol, care a terminat la doar un punct distanță de ei.
Băieții pregătiți de fostul internațional moldovean Igor Picușceac au deja la activ 3 meciuri disputate în actuala stagiune. Rezultatele nu au fost tocmai rele: două victorii, dar și un eșec pe teren propriu cu cei de la Sheriff, în fața cărora au pierdut cu 1-2.
Începând cu sezonul 2017-18 au evoluat de fiecare dată în competițiile intercluburi, însă fără a impresiona. La precedenta apariție din preliminariile Champions League reușeau să o elimine în mod surprinzător pe Ludogoreț, însă aveau să părăsească apoi competiția după o dublă cu albanezii de la Skënderbeu.
- Echipa probabilă: Timbur; Jardan, Olatunde-Matthew, Nwaeze, Takyi; Lisu, Yoda; Khali, Ginsari, Chele; London
Ponturi fotbal KuPS vs Milsami din Preliminarii Champions League
Faptul că se află în plin sezon competițional, iar rezultatele sunt unele pozitive, reprezintă un avantaj considerabil pentru tabăra nordică. De la încheierea sezonului, echipa moldoveană a debut direct în duelurile oficiale, acolo unde în cel mai important test de până acum au cedat. Balanța înclină către tabăra nordicilor, așa că pontul nostru pentru KuPS vs Milsami include cel puțin două goluri ale gazdelor.
- 1. 🎁CONCURS: Ghicește scorul corect la FCSB vs Aberdeen și câștigă 50 RON PaysafeCard
- 2. Bilet pariu șansă Superbet din cupele europene 28.08.2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 130!
- 3. Biletul Zilei Conference League din 28 august 2025 – Cota 6 din 3 Super Pariuri
- 4. Biletul Zilei Bet Builder din 28 august 2025 – Ne bazăm pe duelurile din Europa League
- 5. Biletul zilei din Conference League 28 august 2025 – Bet builderele ne aduc un câștig de 1000 RON!
- 6. Biletul zilei din fotbal 28 august 2025 – Ne bazăm pe 3 marcatori în cupele europene!
- 7. Biletul zilei din fotbal la Winbet în cotă 4.11. Câștig de 455 lei pe meciurile din Europa League, 28.08.2025
- 8. Biletul zilei azi din Europa League 28.08.2025 – Golurile ne aduc o cotă de 6.76 la Winbet!
- 9. Biletul Zilei din tenis 28.08.2025 – Duelurile de la US Open ne aduc o cotă de 5
- 10. Universitatea Craiova – Basaksehir, Ponturi pariuri Play-off Conference League, 28 august 2025
URMĂREȘTE-NE PE