
Partida dintre Brazilia vs Maroc este prima cu adevărat interesantă de la această ediție a Cupei Mondiale. Semifinalista ultimei ediții va da piept cu una dintre favoritele acestui turneu. Meciul se va disputa în data de 14 iunie, de la ora 01:00, urmând să se desfășoare pe „MetLife Stadium”.
Cote pariuri Brazilia vs Maroc furnizate de Betano
Așa cum era de așteptat, reprezentativa Braziliei este văzută ca mare favorită la casele de pariuri. Fără doar și poate, este net superioară adversarei sale din punct de vedere al valorii. Prin urmare, operatorul online Betano a ales să îi atribuie acesteia o cotă de 1.67 la victorie. De partea cealaltă, pentru un eventual succes al marocanilor avem o cotă de 5.50.

100% până la 5000 RON Bonus
Brazilia vrea al șaselea trofeu la Cupa Mondială
Sunt ani buni de când Brazilia, cea mai titrată națională la Cupa Mondială, nu a mai pus mâna pe titlul suprem. Ultima dată când triumfa la turneul mondial se întâmpla în 2002, având ce-i drept o generație fantastică. De atunci au participat la cinci ediții, iar cea mai bună performanță a venit la cea pe care au și găzduit-o în 2014, când ajungeau până în penultimul act, pierzând cu Germania în celebrul 7 la 1.
Naționala Braziliei nu a impresionat în preliminarii, având în vedere faptul că a terminat doar pe locul al cincilea, însă s-a calificat fără emoții. A reușit opt victorii în 18 partide, remizând de patru ori, suferind șase eșecuri. Pe parcursul acestor jocuri a marcat de 24 de ori, primind 17 goluri.
Înainte de turneul mondial, trupa lui Ancelotti arată o formă bună, venind după trei victorii consecutive. S-a impus mai întâi în amicalul cu Croația, urmând apoi victorie cu Panama, trecând în cele din urmă de Egipt. Brazilienii au primit patru goluri în aceste jocuri, marcând însă nu mai puțin de 11.
Chemat in-extremis la lotul pentru Campionatul Mondial, Neymar nu va evolua în această partidă. Starul brazilian a suferit o ușoară accidentare chiar după anunțarea lotului, urmând cel mai probabil să revină din etapa a doua din faza grupelor.
- ECHIPA PROBABILĂ: Alisson; Danilo, Marquinhos, Gabriel, Sandro; Casemiro, Guimaraes; Raphinha, Paqueta, Vinicius Jr; Cunha
Maroc visează la o nouă surpriză la turneul mondial
În urmă cu aproape patru ani, la ediția din 2022, disputată iarna, naționala Marocului a oferit una dintre cele mai mari surprize din istoria Cupei Mondiale. Aceasta a atins penultimul act al competiției, după ce a trecut de echipe precum Belgia, Spania sau Portugalia, devenind astfel prima națională din Africa ce reușea această performanță.
Este clar că marocanii visează frumos și la această ediție de Campionat Mondial. La prima vedere, șansele de a accede în fazele eliminatorii par destul de mari. Aceștia vor mai avea de jucat cu Scoția și Haiti, naționale inferioare din punct de vedere al valorii.
În preliminarii, reprezentativa condusă de Mohamed Ouahbi a defilat, încheind cu punctaj maxim în grupă. Aceasta s-a impus tur-retur cu Eritrea, Congo, Zambia, Tanzania și Niger, în duelurile cu acestea marcând de 22 de ori, încasând doar două goluri.
Ultimul eșec suferit de naționala Marocului a venit în august 2025, în duelul cu Kenya. De atunci a disputat nu mai puțin de 29 de partide, interval în care a bifat 25 de victorii, unele dintre acestea la loviturile de departajare. E drept, meciul cu Senegal din finala Cupei Africii a fost pierdut pe teren, însă în cele din urmă s-a acordat victorie la masă verde, după ce senegalezii au părăsit terenul în timpul partidei în urma unei decizii de arbitraj.
- ECHIPA PROBABILĂ: Bounou; Hakimi, Diop, Riad, Mazraoui; Amrabat, El Aynaoui, Ounahi; Diaz, Saibari, El Khannouss
Ponturi pariuri Brazilia vs Maroc, la Cupa Mondială 2026
Naționala Braziliei va atinge cel mai probabl fazele eliminatorii fără emoții. Este însă o națională cu mari pretenții, ce va căuta să înceapă cu dreptul la acest mondial. Valoric stă mult mai bine decât adversara sa, iar după rezultatele recente avem încredere că poate scoate toate cele trei puncte. Prin urmare, chiar dacă nu va avea o misiune facilă, mergem pe mâna reprezentativei lui Ancelotti. Cota pentru pronosticul ales la partida dintre Brazilia vs Maroc este de 1.67 la Betano, având șanse foarte bune de reușită.
URMĂREȘTE-NE PE


















