Monza vs AS Roma – Ponturi Pariuri Serie A 06.10.2024

Monza vs AS Roma
Monza vs AS Roma (sursa foto – facebook.com)

Etapa a șaptea din cadrul campionatului italian propune duelul dintre Monza vs AS Roma, acesta având fluierul de start programat duminică seara, de la ora 19:00, urmând să se dispute pe „Stadio Brianteo”, unde ne așteptăm ca golurile să nu lipsească.

Ce pariem la Monza vs AS Roma?

La prima vedere, confruntarea dintre Monza vs AS Roma pare una foarte complicată, însă, în urma analizei, am selectat un pronostic într-o cotă foarte bună de 1.91. De asemenea, pe site-ul nostru am analizat toate duelurile din Serie A, dar și alte partide interesante din cele mai importante campionate ale Europei, așa că aveți suficiente ponturi pariuri din care vă puteți inspira.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Cote pariuri Monza vs AS Roma

Judecând după cotele oferite de casele de pariuri, gruparea vizitatoare este favorită în această înfruntare, ceea ce era și normal de altfel. La Unibet, aceasta primește o cotă de 2.00 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al gazdelor avem o cotă de 3.95.

Cote pariuri Monza vs AS Roma
Cote pariuri Monza vs AS Roma

Monza caută primul succes în Serie A

În ciuda faptului că este echipa gazdă și are de partea sa avantajul propriului teren, pornește cu șansa a doua în această partidă, urmând ce-i drept să înfrunte o adversară mult mai puternică, mai experimentată, care are de asemenea și pretenții mult mai mari în acest sezon.

Trupa lui Alessandro Nesta are mari probleme în actuala stagiune, în condițiile în care se găsește pe ultimul loc al clasamentului, cu doar trei puncte acumulate în șase etape. Este singura echipă fără victorie, până acum reușind trei remize, suferind trei eșecuri, în aceste jocuri marcând patru goluri, primind de două ori mai multe.

Ultimul meci disputat pe teren propriu a fost de bun augur pentru cei de la Monza, aducându-le un succes, impunându-se cu 3-1 contra celor de la Brescia, în Cupa Italiei. A urmat însă apoi duelul cu Napoli din deplasare, pierzând cu 2-0.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Turati; Izzo, Mari, Carboni; Pereira, Bondo, Pessina, Kyriakopoulos; Maldini, Caprari; Djuric

AS Roma trebuie să dea replica după eșecul din Europa League

Vorbim totuși de una dintre cele mai importante echipe din cadrul fotbalului italian, care are în spate realizări importante, având pretenții mari și în actuala stagiune. E drept, va avea o misiune complicată, jucând totuși în deplasare, contra unui adversar aflat în mare foame de puncte.

Capitolinii sunt în acest moment în zona mediană a clasamentului din Serie A, cu nouă puncte acumulate din 18 posibile. Aceștia și-au trecut în cont două victorii și trei rezultate de egalitate, suferind un eșec, în urma acestor jocuri marcând șapte goluri, primind cu trei mai puține.

După cinci partide consecutive fără eșec, în care au înregistrat două victorii și trei remize, cei de la AS Roma au clacat. În ultimul joc aceștia s-au deplasat în Suedia, pe terenul lui Elfsborg, într-un meci din etapa a doua din Europa League, în care au pierdut la scor minim.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Svilar; Mancini, Ndicka, Angelino; Celik, Cristante, Kone, El Shaarawy; Pellegrini, Dybala; Dovbyk

Ponturi pariuri Monza vs AS Roma

AS Roma este superioară din multe puncte de vedere, după cum menționam, însă nu vom merge pe mâna sa. Nu spunem că nu se va impune, însă ne așteptăm ca Monza să aibă un cuvânt de spus, în condițiile în care caută cu disperare prima victorie din acest campionat. Noi anticipăm un duel pe cinste, cu goluri la ambele porți, de aceea vom paria în consecință, la o cotă de 1.91 oferită de Unibet.

Ambele marchează @ Cota 1.91

PARIAZĂ FĂRĂ RISC CU 500 RON BONUS!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite