Dinamo Minsk și Lincoln Red Imps, campioanele din Belarus și Gibraltar, se vor întâlni joi seara, de la ora 21:45, într-o partidă din preliminariile Europa League, aceasta contând pentru manșa tur din cadrul rundei a treia, urmând să se dispute pe teren neutru, în Ungaria.
Cotele oferite de Unibet pentru Dinamo Minsk vs Lincoln
Campioana Belarusului este văzută ca mare favorită de casele de pariuri, așa cum era și normal de altfel, fiind mult mai puternică decât adversara sa. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.35 la victorie, iar pentru un succes al campioanei din Gibraltar oferă o cotă de 7.75.
Pariază fără risc pe Dinamo Minsk vs Lincoln
Dinamo Minsk caută să revină în Europa
Este fără îndoială o echipă mai puternică, ce dispune de un lot de trei ori mai valoros decât al adversarei sale, astfel că bookmakerii au suficiente motive pentru a o da ca favorită certă în această înfruntare, în ciuda faptului că nu joacă pe teren propriu, ci joacă în Ungaria, astfel că nu va beneficia 100% de sprijinul fanilor.
Bielorușii caută să revină în competițiile europene, după aproape un deceniu, ultima dată jucând în grupele Europa League, în 2015. De atunci, aceștia au jucat de mai multe ori în preliminarii, însă au dezamăgit de fiecare dată, având în vedere faptul că nu au reușit să depășească turul al treilea.
În sezonul actual, cei de la Dinamo Minsk și-au început aventura europeană din primul tur al preliminariilor Champions League, unde au trecut cu emoții de Pyunik, impunându-se cu 1-0 la general. A urmat apoi dubla cu Ludogorets, pierzând cu 2-0 în prima manșă, câștigând apoi la scor minim la retur.
- ECHIPA PROBABILĂ: Lapoukhov – Bykov, Kalinin, Gavrilovich, Lopes – Sedko, Selyava, Demchenko – Melnichenko, Alfred, Bakhar
Lincoln speră la calificarea în grupele europene
Putem spune fără să stăm pe gânduri că este cea mai importantă echipă din Gibraltar, dacă ne raportăm atât la performanțele obținute pe plan intern, dar și la realizările înregistrate la nivel european. Este însă mult sub nivelul adversarei sale, așa că nu este de mirare faptul că pornește ca outsideră clară în acest duel.
În sezonul 2021/2022, Lincoln devenea prima echipă din Gibraltar care atingea grupele unei competiții europene, aceștia calificându-se în Conference League, unde au făcut doar act de prezență, nereușind să câștige vreun punct în duelurile cu PAOK, FC Copenhaga și Slovan Bratislava.
Campioana Gibraltarului, la fel ca adversara sa, a început din prima rundă a preliminariilor Champions League, unde a dat piept cu Hamrun, din Malta, pe care a eliminat-o abia după loviturile de departajare. În turul al doilea a avut-o ca adversară pe Qarabag, campioana Azerbaijanului, cu care nu a avut nicio șansă, pierzând cu 0-7 la general.
- ECHIPA PROBABILĂ: Santana – Sergeant, Munoz, Lopes, Ayew – Torrilla, Yahaya, Nano – Britto, Martin, Valarino
Ponturi Dinamo Minsk vs Lincoln
Acest meci are o miză uriașă pentru ambele formații, jucând în mod special pentru a-și asigura un loc în Conference League. Noi ne așteptăm ca bielorușii să preia avantajul după manșa tur, având totuși un lot mult mai valoros la dispoziție. Așadar, avem mare încredere într-un succes al gazdelor în Dinamo Minsk vs Lincoln, de aceea vom miza pe faptul că vor marca de minim două ori, la o cotă de 1.47 oferită de Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE