
Întâlnirea dintre Lille vs Nantes este programată să se joace duminică, 1 martie 2026, cu începere de la ora 18:15, pe „Stade Pierre-Mauroy”. Duelul ce face parte din cadrul etapei a 24-a – Ligue 1 va fi condusă din teren de către centralul francez Thomas Leonard.
Lille se află pe o pantă ascendentă
Lucrurile au luat iată o turnură pozitivă pentru LOSC, care înaintea acestor ultime două partide disputate aveau o serie foarte modestă de rezultate. Joi și-au trecut al doilea succes consecutiv, care a fost egal și cu calificarea în optimile Europa League. S-au impus 0-2 pe terenul celor de la Steaua Roșie, cărora le-au dat golul calificării în extra-time.
S-au aflat în controlul jocului și în disputa de runda trecută de la Angers, acolo unde au fost în mod clar echipa superioară. Evoluția băieților pregaitti de Bruno Genesio a fost răsplătită tot cu un succes 0-1, datorat reușitei semnate de Olivier Giroud în finalul primei reprize.
Un succes de care tabăra din nordul Franței aveau mare nevoie, ținând cont că erau fără victorie în 7 apariții în Ligue 1. Prin intermediul acelui succes au reușit să își păstreze poziția a cincea, cu 37 de puncte acumulate, și un golaveraj pozitiv, de doar +5 la ora actuală.
- Echipa probabilă: Ozer; Santos, Mandi, Ngoy, Perraud; Bouaddi, Andre; Perrin, Correia, Fernandez-Pardo; Giroud
Prezentare cote Lille vs Nantes, 01.03.2026
O a treia victorie consecutivă a „les dogues” ne-ar asigura o cotă de 1.47 din partea celor de la Maxbet. Am aruncat o privire și pe ultimele deplasări ale oaspeților, aspect care v-ar putea să vă dea curaj că la Lille vs Nantes să optați pe un „Ambele înscriu”, pont ce este cotat cu 1.94.

100% Bonus până la 600 RON pe sport
Nantes vine cu un moral pozitiv în nordul Franței
Canarii au pus și ei capăt weekendul trecut unei serii de 6 înfrângeri consecutive care i-au adus într-o situație dificilă în Ligue 1. Au izbutit să facă un meci bun în etapa a 23-a, când pe terenul lor au venit cei de la Le Havre. Soarta celor 3 puncte în acea întâlnire s-a decis încă din prima repriză, când „galben-verzii” au înscris golurile succesului mult așteptat cu 2-0.
Deplasările de campionat din 2026 nu au fost nici ele prea satisfăcătoare pentru gruparea oaspete, care a început totuși cu un succes surprinzător, 0-2 împotriva celor de la Marseille. Aveau însă să le piardă pe precedentele două consumate la FC Lorient și AS Monaco.
Nici prin intermediul celor 3 puncte obținute în meciul trecut, trupa condusă de pe bancă de Ahmed Kantari nu a putut scăpa de locul retrogradabil. Sunt în continuare pe penultimul loc în configurația clasamentului, cu doar 17 puncte strânse în decursul celor 23 de jocuri.
- Echipa probabilă: Lopes; Awaziem, Cozza, Youssuf; Centonze, Kaba, Lepenant, Tabibou; Leroux, Cabella; Abline
Ponturi fotbal Lille vs Nantes – Runda a 24-a din Ligue 1
Tindem să mergem pe mâna gazdelor aici, dată fiind revenirea lor de formă. Astăzi au în față un adversar nu tocmai complicat. Exceptând ultimul rezultat, canarii au arătat multe deficiențe în ceea ce privește exprimarea mai ales jocul defensiv. Statistica recentă a „les nordistes” nu ne încurajează, însă inspirația ne-a condus în Lille vs Nantes, pe un pariu ce include minim două goluri ale celor de la LOSC.

Gazdele - Peste 1.5 goluri @ 1.57
URMĂREȘTE-NE PE

