
În etapa a opta din cadrul campionatului italian se va juca AC Milan – Udinese, meci care are fluierul de start programat în această seară, la ora 19:00, urmând să se dispute pe „San Siro”, unde ne așteptăm ca formația gazdă să strălucească.
Alegem un pariu simplu la AC Milan – Udinese
AC Milan – Udinese este un duel interesant, pe care l-am analizat și am decis să alegem un pariu într-o cotă de 1.42. Poate că nu este neapărat o cotă grozavă, însă considerăm că șansele de reușită sunt destul de ridicate, așa că recomandăm acest pronostic și pentru Biletul Zilei sau chiar pentru o variantă de bilet în Cota 2.
Cote pariuri AC Milan – Udinese
Așa cum era și normal de altfel, gruparea gazdă pornește ca mare favorită la casele de pariuri, fiind net superioară adversarei sale din orice punct de vedere. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.36 la victorie, în timp ce pentru un succes al oasepeților oferă o cotă de 8.50.
AC Milan caută să dea replica după ultimele două meciuri
Nu are nevoie de prea multe cuvinte de prezentare, fiind una dintre cele mai importante echipe din cadrul fotbalului italian, care ne-a obișnuit să aibă pretenții mari în fiecare sezon, cum este cazul și în actualul, aceasta luptându-se pentru câștigarea titlului de campioană.
Milanezii nu o duc neapărat grozav în campionat însă, având în vedere faptul că în prezent se situează pe treapta a șasea a clasamentului din Serie A, la cinci lungimi de liderul Napoli. Cele șapte runde de până acum le-au adus trei victorii, două egaluri și două înfrângeri, în urma acestor meciuri înscriind 15 goluri, primind cu șase mai puține.
După două victorii, cu Lecce, dar și cu Inter Milan, cei de la AC Milan au bifat două înfrângeri, ambele venind în deplasare. Aceștia au pierdut mai întâi la scor minim cu Bayer Leverkusen în Liga Campionilor, urmând apoi un eșec cu 2-1 în confruntarea de campionat cu Fiorentina.
- ECHIPA PROBABILĂ: Maignan; Emerson, Gabbia, Tomori, Terracciano; Fofana, Reijnders; Pulisic, Morata, Leao; Abraham
Udinese nu impresionează în deplasare
Este o echipă decentă, care nu se compară cu adversara sa, fiind mult sub nivelul acesteia din toate punctele de vedere, astfel că bookmakerii au toate motivele să o dea ca outsideră clară în această înfruntare, mai ales că va avea o misiune foarte complicată, jucând totuși în deplasare.
„Zebrele” se situează în acest moment pe treapta a cincea a clasamentului din Serie A, cu 13 puncte acumulate pe parcursul celor șapte runde de până acum. Și-au trecut în cont patru victorii, un egal și două eșecuri, în urma acestor jocuri marcând zece goluri, primind tot atâtea.
După două înfrângeri în campionat, cu AS Roma și Inter Milan, echipe de top din Serie A, care reprezintă Italia în cupele europene, cei de la Udinese au reușit un succes. În ultima rundă, aceștia au primit vizita celor de la Lecce, reușind să se impună la scor minim.
- ECHIPA PROBABILĂ: Okoye; Kabasele, Bijol, Giannetti; Ehizibue, Lovric, Karlstrom, Ekkelenkamp, Zemura; Thauvin, Lucca
Ponturi pariuri AC Milan – Udinese
AC Milan este net superioară adversarei sale din toate punctele de vedere, așa că avem mari pretenții de la aceasta. Are mare nevoie de puncte pentru a rămâne cât mai aproape de primul loc al clasamentului, de aceea ne așteptăm să dea totul pentru victorie, mai ales că beneficiază de avantajul propriului teren. Așadar, bazându-ne și pe forța sa ofensivă, vom miza pe faptul că va marca de minim două ori, la o cotă de 1.42.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 31 mai 2025 – Mergem pe o cotă de 116!
- 2. PSG vs Inter – Ponturi Pariuri Finala Champions League 31.05.2025
- 3. Bilet săptămânal din fotbal 28.05.2025 – Duelurile cu miză ne aduc o cotă de 15 la Superbet
- 4. Biletul Zilei Unibet în finala Champions League: cotă bombă de 6.75 în favoarea parizienilor
- 5. Cine transmite PSG – Inter în finala Champions League la TV pe 31 mai 2025? Ora 22:00
- 6. Câștigă 50 de lei Pariu Gratuit pe Finala Champions League 2025 la Superbet
- 7. Biletul Zilei Superbet Finala Champions League – spectacolul de la Munchen ne aduce o cotă de 14.00!
- 8. Biletul Zilei pe marcatori PSG vs Inter 31.05.2025 – Cine decide finala Champions League?
- 9. Biletul zilei azi din fotbal la Superbet pe finala Champions League, 31.05.2025
- 10. Cote mărite finala Champions League 31.05.2025 – Mizăm pe 3 pariuri tari în PSG vs Inter
URMĂREȘTE-NE PE