
Joi, 19 iunie 2025, începând cu ora 19:00, pe „MetLife Stadium” vom asista la duelul dintre Palmeiras – Al Ahly din cadrul rundei secunde de la Campionatul Mondial al Cluburilor. Este pentru a treia oară când cele două combatante se întâlnesc în cadrul acestei competiții.
Palmeiras are statut de favorită!
Băieții lui Abel Ferreira au lăsat o impresie excelentă în partida de debut de la Campionatul Mondial al Cluburilor, pe care au avut-o contra celor de la FC Porto. Deși partida s-a încheiat doar 0-0, a fost un meci în care brazilienii au „asaltat” în multe momente poarta lusitană, dovadă și faptul că au reușit să își creeze nu mai puțin de 17 ocazii de gol.
Un rezultat care le oferă posibilitatea să forțeze obținerea primului succes în această grupă, pentru că, în mod evident, din punct de vedere calitativ sunt peste adversara de astăzi, dar și față de cei de la Inter Miami, cu care se vor duela chiar în ultima rundă.
Gruparea „alviverde” a fost una dintre cele mai prolifice și performante echipe din Brazilia, dar a impresionat și pe plan extern, ultima oară făcând-o în 2021, când a izbutit să cucerească Copa Libertadores pentru a treia oară în istorie, după o finală cu Flamengo.
- Echipa probabilă: Weverton; Giay, Gomez, Cerqueira; Anderson, Rios, Moreno, Piquerez; Estevao, Mauricio, Roque
Prezentare cote Betano – Palmeiras – Al Ahly
Brazilienii sunt cotați cu prima șansă la victorie conform caselor de pariuri online, care ne oferă o cotă bună pentru un eventual bilet: 1.60, în timp ce un succes al echipei considerate oaspete ne-ar aduce un profit de 6.00 ori mai mare. De asemenea, avem o cotă de 2.00 pentru ponturi pariuri ce ar include 3 goluri în Palmeiras – Al Ahly.
Produce Al Ahly surpriza?
Clubul egiptean este de departe cel mai performant din zona Africii, atât pe plan intern, acolo unde are nu mai puțin de 45 de titluri de campioană, cât și în CAF Champions League, cea mai importantă competiție din această parte a lumii, pe care a cucerit-o de 12 ori. Ca să ne dăm seama, următoarea echipă cu cele mai multe trofee are doar 5.
În primul duel de la Campionatul Mondial al Cluburilor s-au confruntat cu cei de la Inter Miami, în compania cărora au avut o evoluție foarte bună, însă, la fel ca și adversarii lor de astăzi, lipsa de concentrare la finalizare i-a costat, și au scos doar o „remiză albă” în cele din urmă.
Este o formație obișnuită cu această competiție, la care a participat de nu mai puțin de 10 ori. Doar cei de la Auckland City au mai multe apariții, cu 12. În decursul celor 10 prezențe, s-au întâlnit și cu cei de la Palmeiras, în fața cărora au pierdut ultima oară când s-au întâlnit, pe 8 februarie 2022, cu scorul de 2-0.
- Echipa probabilă: El Shenawi; Hany, Dari, Ibrahim, Kouka; Ben Romdhane, Attia, Fathi; Zizo, Trezeguet, Ali
Palmeiras – Al Ahly – Ponturi fotbal Campionatul Mondial al Cluburilor
Balanța înclină spre tabăra braziliană în partida Palmeiras – Al Ahly, în care anticipăm o victorie a acestora, având în vedere evoluția foarte bună din primul meci contra favoritei grupei, dar și calitatea individuală superioară față de adversarii lor. Un succes le-ar asigura gazdelor, în proporție foarte mare, prezența mai departe, și noi credem că o vor obține dacă vor avea ritmul de joc din primul duel de la acest turneu.
- 1. „Bani pe jos”: Cota 2.00, în loc de 1.04, pentru calificarea Craiovei în play-off-ul Conference League
- 2. Cota 2 din fotbal 13 august 2025 – Mizăm pe cele mai tari meciuri ale zilei
- 3. Biletul Zilei din fotbal 13.08.2025 – Pariem pe două cote bombă
- 4. Biletul Zilei PSG vs Tottenham 13.08.2025 – Ne bazăm pe un Bet Builder în cota 6
- 5. Cine transmite PSG vs Tottenham la TV pe 13 august? Supercupa Europei, programată la ora 22:00
- 6. Biletul Zilei Superbet 13 august – Cotă Mărită de 5 în Supercupa Europei pentru un singur cartonaș ⚡
- 7. PSG vs Tottenham, Ponturi Pariuri Supercupa Europei, 13 august 2025
- 8. Cota 2 din fotbal astăzi 12.08.2025 – Cum jucăm în UCL fără risc
- 9. Biletul Zilei pe goluri 12.08.2025 – Mizăm pe preliminariile Champions League
- 10. Bilet pariu șansă Superbet din cupele europene 12 august 2025 – Țintim o cotă bombă de 150!
URMĂREȘTE-NE PE