
În această seară, de la ora 19:00, „Allianz Stadium” din Torino va găzdui Derby d’Italia, meci extrem de interesant din cadrul etapei a treia din Serie A. Noi am decis să ne încercăm norocul cu trei Pariuri Speciale Juventus vs Inter Milan, toate în cote foarte bune, prin care putem scoate profit frumos.

Primul pariu fără risc până la 500 RON
După cum vei observa, toate cele trei Pariuri Speciale Juventus vs Inter Milan sunt în cote destul de mari, ceea ce înseamnă și că sunt destul de riscante. Așadar, recomandarea noastră este să aveți mare grijă la mize și să pariați de fiecare dată responsabil.
Mizăm pe trei pariuri speciale Juventus vs Inter Milan

Peste 2,5 goluri, peste 9,5 cornere și peste 4,5 cartonașe @ 9.50
Juventus vs Inter Milan este fără dubii unul dintre cele mai atractive meciuri de azi, în care vom avea față în față două dintre marile forțe ale fotbalului italian. Chiar dacă suntem abia la începutul sezonului, acest duel are o miză extrem de importantă, cele două mari rivale jucând în mod special pentru a își apăra blazonul. Într-un derby al orgoliilor ar trebui să vedem două echipe care dau totul pentru a scoate victoria. Așadar, ar trebui să avem parte de spectacol, dar și de multe momente tensionate, motiv pentru care noi am pariat pe goluri, cornere și cartonașe. Acest pariu special primește o cotă excelentă de 9.50 la operatorul online Betano, iar cu siguranță merită încercat cu o miză modică.
Lautaro vs David – cine strălucește în Derby d’Italia?

Jonathan David sau Lautaro Martinez marchează @ 2.20
Într-un astfel de meci, în care șansele de spectacol sunt mari, cu toții suntem atenți la jucătorii de atac. Ambele formații au nume importante în ofensivă, așa că rămâne de văzut cine va străluci în această seară. Cel mai periculos om din angrenajul torinezilor pare să fie canadianul Jonathan David, care are deja un gol în tricoul „bătrânei doamne”, marcând cu Parma în prima etapă. De partea cealaltă, în tabăra milanezilor îl avem pe Lautaro Martinez, care nu mai are nevoie de prezentare, fiind un jucător extrem de periculos, care, la fel ca adversarul său, a marcat de două ori în acest sezon, în prima etapă pentru Inter Milan, dar și la echipa națională în preliminariile Campionatului Mondial. Un gol marcat de oricare dintre cei doi ne poate dubla investiția, această opțiune de pariu primind o cotă foarte bună de 2.20 la Superbet.
Cotă excelentă de 4.25 la Unibet pentru cartonaș roșu acordat

Cartonaș roșu în meci @ 4.25
Într-un astfel de meci, în care miza este extrem de mare, iar orgoliile celor două echipe ating cote înalte, nu este exclus să avem parte de multe momente încrâncenate. Ne așteptăm la două rivale care vor face tot posibilul pentru a scoate victoria, așa că sunt șanse bune să asistăm la intrări dure, proteste sau – de ce nu? – chiar și conflicte între jucători. În orice caz, un astfel de duel are toate premisele să fie unul cu multe cartonașe, iar noi credem că sunt șanse foarte bune ca arbitrul să pună mâna și pe cartonașul roșu. În cazul în care crezi că se va lăsa cu eliminări, să știi că la Unibet ai o cotă excelentă de 4.25 pentru cartonaș roșu acordat, de care ar fi păcat să nu profiți. Partea și mai tare este că la acest operator online poți paria fără risc cu un bonus de până la 500 RON, pe care îl poți încasa foarte simplu accesând bannerul din acest material.
URMĂREȘTE-NE PE

 
 
 


 
 
								 
								 
								 
								 
								 
								 
									 
									 
									 
									 
									 
									 
									 
									 
									 
									 
									 
									 
									 
									 Decizia ONJN nr.860/28.04.2016, Licenta: L2160797Y000396
 Decizia ONJN nr.860/28.04.2016, Licenta: L2160797Y000396 Accesul interzis persoanelor sub 18 ani
 Accesul interzis persoanelor sub 18 ani