
La Sinsheim, pe „PreZero Arena”, le vom vedea duelandu-se pe Hoffenheim vs Augsburg, într-o confruntare ce contează pentru etapa a doisprezecea din Bundesliga. Înfruntarea ce va avea loc sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 16:30, vă fi condus din teren de arbitrul german Christian Dingert.
Hoffenheim este neînvinsă în precedentele 6 jocuri oficiale
„Die Kraichgauer” s-au dus pe terenul celor de la Mainz în ultimul joc de campionat, acolo unde se și așteptau la un meci dificil. Au deschis scorul foarte rapid, după doar 8 minute, și au stat în avantaj mai bine de o oră, însă în cele din urmă insistențele adversari au făcut ca tabela să fie închisă la 1-1.
Un rezultat deloc rău, însă care le-a întrerupt elevilor lui Christian Ilzer seria de 4 victorii consecutive din campionat. Acasă au câștigat în aceeași manieră precedentele două jocuri oficiale. A fost un 3-1 contra lui Heidenheim, și același scor i l-au administrat și celor de la RB Leipzig.
Trupa din Sinsheim este în linie dreaptă în ceea ce privește obținerea unei prezențe în cupele europene la sfârșitul acestei ediții de Bundesliga. Sunt pe 7 mai exact, cu 20 de puncte acumulate, și cu posibilitatea de a urca chiar în top 4, dacă vor câștiga, iar rezultatele indirecte le vor fi favorabile.
- Echipa probabilă: Baumann; Coufal, Hranac, Hajdari, Bernardo; Avdullahu, Promel, Burger; Kramaric; Asllani, Toure
Cote pariuri Hoffenheim vs Augsburg, 29 noiembrie 2025

Am văzut pronosticul de „GG” înverzit de fiecare dată în ultimele 5 jocuri ale gazdelor, iar astăzi un astfel de pont este cotat cu 1.57. Conform caselor de pariuri online, dacă vrem să jucăm pe un pont bazat de „soliști” trebuie să știm că favorita acestei întâlniri Hoffenheim vs Augsburg primește 1.67 la ora actuală.

150% Bonus până la 1.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
Augsburg încearcă să își repare bilanțul din deplasare
Lucrurile s-au mai destins un pic în tabăra bavareză, după ce au reușit să întrerupă acea serie de 4 înfrângeri la rând. Au izbutit o victorie la limită în runda trecută, când s-au duelat acasă cu cei de la Hamburger SV, în fața cărora au câștigat cu scorul de 1-0.
Ofensiva oaspeților a arătat bine în ultimele jocuri, înscriind în fiecare din precedentele 4 disputate. Lipsa norocului, dar și desigur erorile din defensiva au făcut că în această perioadă să acumuleze doar un punct, venit în urma remizei de 1-1 de la FC Koln.
Rezultatul de weekendul trecut i-a ajutat să urce pe 13 în Bundesliga, cu un total de 10 puncte adunate în 11 jocuri, și au un golaveraj negativ, de -9. Echipa condusă de pe bancă de Sandro Wagner deține la ora actuala a doua cea mai slabă apărare din competiție, cu 24 de goluri primite.
- Echipa probabilă: Dahmen; Banks, Matsima, Zesiger; Kade, Fellhauer, Massengo, Giannoulis; Rieder, Claude-Maurice; Komur
Hoffenheim vs Augsburg – Ponturi fotbal din Runda a 12-a din Bundesliga
Ținând cont de ultimele jocuri ale celor două formații, acest duel dintre Hoffenheim vs Augsburg se anunță a fi în mod clar unul dintre cele mai spectaculoase. Un plus de calitate și forma de moment are cu siguranță echipa gazdă. De celalta parte, bavarezii vin și ei după o victorie de moral, și dacă vedem cum s-au prezentat ultimele lor meciuri din deplasare, atunci suntem total îndreptățiți să mergem pe un pont de „peste 2.5 goluri” în această partidă.

Peste 2.5 goluri @ 1.55
URMĂREȘTE-NE PE

