
Marți, 4 noiembrie 2025, începând cu ora 22:00, pe „Aspmyra Stadion” se vor întâlni Bodo/Glimt vs AS Monaco, într-un duel ce face parte din etapa a patra din faza ligii UEFA Champions League. Meciul va fi condus la centru de către arbitrul polonez Dămian Sylwestrzak.
Reușește Bodo primul succes din competiție?
Atmosfera nu este una tocmai grozavă în tabăra norvegienilor care vin după un eșec dureros la Valerenga, scor 3-1. Un rezultat care i-ar putea costa al treilea titlu consecutiv de campioană. Cei de la Viking au profitat de pasul lor greșit, iar acum au punct peste ei cu 3 etape rămase de disputat.
Etapa a treia din Champions League le-a adus de asemenea băieților antrenați de Kjetil Knutsen un eșec cu același scor, la Istanbul, în fața celor de la Galatasaray. Deși au avut o posesie superioară, asta se datorează în mare parte faptului că turcii au rezolvat soarta celor 3 puncte încă din prima oră de joc când îi conduceau cu 3-0.
„Superlaget” însă nu s-au prezentat deloc rău în primele două etape, când au terminat la egalitate 2-2 la Slavia Praga, și acasă cu Tottenham. Rezultate ce îi țin în continuare în lupta pentru locurile de calificare. Cele doua puncte îi clasează pe locul 26 în momentul de față, la doar unul distanță de zona în care vor să termine la finalul celor 8 runde.
- Echipa probabilă: Haikin; Sjovold, Bjortuft, Nielsen, Maatta; Klynge, Berg, Fet; Auklend, Helmersen, Hauge
 
Prezentare cote Bodo/Glimt vs AS Monaco, 04.11.2025
Toate cele 3 meciuri din faza ligii a echipei norvegiene au produs de fiecare dată 4 goluri. Pentru a vedea această linie de „peste 3.5 goluri” depășită și în Bodo/Glimt vs AS Monaco, putem bifa o cotă interesantă la ora actuală, de 2.18 din partea operatorului online Betano.
AS Monaco obligată să iasă la atac în Norvegia!
Seria de 6 meciuri consecutive fără eșec a trupei pregătite de Sébastien Pocognoli a luat sfârșit în weekend, când i-au vizitat cei de la Paris FC. Porneau clar favorită în fața nou-promovatei, însă evoluția lor a lăsat de dorit iar parizienii au profitat de acest aspect și i-au învins în Principat, cu 0-1.
Deși monegascii au început cu un „dus rece” în Belgia, 4-1, în fața lui Club Brugge, jocul lor a arătat mult mai bine în următoarele două apariții din Champions League. S-au duelat în runda a doua cu cei de la Manchester City, cărora le-au „furat” bucuria victoriei, după ce i-au egalat la 2 pe final.
În etapa anterioară ocaziile au curs la poarta lui Tottenham, însă lipsa lor de limpezime în fața porții i-a costat în cele din urma două puncte, tabela rămânând neschimbată până la final. „Les rocher” sunt în aceeași situație cu Bodo/Glimt, cea de a ținti toate cele 3 puncte, pentru că o remiza nu i-ar ajuta deloc.
- Echipa probabilă: Kohn; Kehrer, Salisu, Henrique; Diatta, Teze, Golovin, Ouattara; Akliouche, Minamino; Balogun
 
Ponturi pariuri Bodo/Glimt vs AS Monacco – Etapa cu numărul 4 din faza ligii UCL
Dacă aruncăm o privire pe meciurile celor două din ultima vreme, mai ales cele ale gazdelor, putem spune că acest duel Bodo/Glimt vs AS Monaco se anunță a fi unul spectaculos. Niciuna dintre tabere nu a reușit să câștige în faza ligii, așa că au motive serioase să tragă în această seară. Golurile cu siguranță nu vor lipsi din acest duel, iar în contextul dat am decis să mizăm pe cate o reușită din partea ambelor echipe implicate.

Ambele echipe înscriu @ 1.42
URMĂREȘTE-NE PE


								
								
								
								
								
								
									
									
									
									
									
									
									
									
									
									
									
									
									
									