


Partida dintre Union Berlin – Hoffenheim se vă consuma sâmbătă, 13 septembrie 2025, pe „Stadion An der Alten Försterei”, și se anunță a fi una dintre cele mai echilibrate ale acestei etape cu numărul 3 din Bundesliga. Berlinezii au avut câștig de cauza în ultimele 3 dueluri directe.
Berlinezii țintesc al doilea succes stagional acasă!
„Die Eisernen” s-au deplasat pe „Signal Iduna Park” în etapa a doua de Bundesliga, acolo unde au fost foarte aproape să încheie prima repriză la egalitate cu cei de la Dortmund, însă Guirassy nu a fost de acord și le-a marcat berlinezilor un prim gol în minutul 44.
În partea a doua același jucător a făcut dubla, reușită care le-a afectat moralul baietlor lui Steffen Baumgart care au primit și golul de 3-0 pe final. Un scor cam dur, având în vedere că berlinezii au avut un număr mai ridicat de ocazii, însă ceea ce a făcut diferență a fost calitatea individuală.
S-au descurcat foarte bine în primul meci oficial jucat acasă în această ediție de campionat, întâlnind una din echipele cu pretenții europene, Stuttgart. Deși porneau cu șansa a doua, formația din capitala a izbutit să întoarcă calculele hârtiei și să câștige cu 2-1.
- Echipa probabilă: Ronnow; Doekhi, Querfeld, Rothe; Trimmel, Kral, Khedira, Haberer, Skov; Ansah, Ilic
Cote pariuri Union Berlin – Hoffenheim, 13 septembrie 2025
Toate meciurile celor două echipe implicate în Union Berlin – Hoffenheim din noual sezon au produs cel puțin 3 goluri marcate, iar pentru a vedea acest pont înverzit și astăzi, agentiile de pariuri online ne oferă o cota excelentă de 1.90 în momentul de față.
Hoffenheim vine cu gânduri de victorie la Berlin!
Seria victorioasă a formației din Sinsheim a fost în cele din urma oprită înaintea acestei pauze competiționale, de către cei de la Eintracht Frankfurt care a venit extrem de decisă pe terenul lor. Au pierdut cu 1-3, însă evoluția lor nu a fost una tocmai dezastruoasă.
Înfarangerea a venit ca urmare a unei prime jumătăți de oră destul în care adversari au fost foarte eficienți, marcandu-le două goluri care au cântărit foarte mult la moralul jucătorilor pregătit de Christian Ilzer care au avut de aproape de două ori mai multe ocazii decât adversari lor, însă pe tabelă acest lucru nu s-a contorizat.
Primele două deplasări ale sezonului le-au adus oaspeților două triumfuri. A fost mai întâi succesul din DFB Pokal, 0-4 cu Hansa Rostock, că mai apoi să producă surpriza pe terenul fostei campioane, Leverkusen, pe care a reușit să o învingă în prima rundă de Bundesliga, cu un surpinzator 1-2.
- Echipa probabilă: Baumann; Coufal, Hranac, Chaves, Bernardo; Tohomcu, Avdullahu, Kramaric; Asllani, Lemperle, Toure
Pontul nostru la Union Berlin – Hoffenheim – Etapa a treia din Bundesliga
Când cele două s-au întâlnit în ultima vreme, golurile au fost și ele prezente, așa că avem motive să credem că vom avea parte de un duel spectaculos și astăzi, mai ales după modul în care au arătat jocurile lor de până acum. Cu excepția granzilor, este greu să mizezi pe ponturi ce includ „soliști” în Bundesliga, așa că golurile credem noi că reprezintă opțiunea cea mai bună chiar și în cazul Union Berlin – Hoffenheim, unde am mizat pe un „GG sau Peste 2.5 goluri” la o cotă viabilă.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 12 septembrie 2025 – Cotă 127 din 14 selecții!
- 2. Biletul zilei din fotbal la Winbet, 12 septembrie 2025. Pariuri doar din campioantele tari
- 3. Biletul zilei azi din fotbal la Betano 12 septembrie 2025 – Jucăm simplu și eficient pentru o cotă de 4!
- 4. U Cluj – Rapid – Ponturi Pariuri Superliga – 12 septembrie 2025
- 5. Biletul Zilei WinBet din 12 septembrie 2025 – Pariem simplu, pe goluri
- 6. Biletul Zilei din Super Pariuri 12.09.2025 – Mizăm pe cele mai tari meciuri ale zilei
- 7. Biletul Etapei din La Liga 12.09.2025 – Favoritele rundei a patra ne aduc o cotă de 17
- 8. Cine transmite U Cluj – Rapid la TV pe 12.09 – meciul din Superliga programat la ora 21:00?
- 9. Benfica vs Santa Clara – 12.09.2025 – Plasăm un Bet Builder Cota 2 în Primeira Liga
- 10. Biletul Etapei a 9-a Superliga ne aduce 1600 lei câștig și 26 lei Freebet la Superbet
URMĂREȘTE-NE PE