
Patru naționale cu gândul la șaisprezecimi se regăsesc pe Biletul Zilei la Mr Bit 24.06.2026. Avem ponturi pariuri pe soliste în fiecare duel, care sper ca dimineața să ne aducă de 4x miza inițială. Astăzi debutează ultima etapă a fazei grupelor de la Campionatul Mondial.
Pe timpul zilei, suntem cu ochii pe duelul dintre Bosnia și Qatar. Cu un punct acumulat, cele două caută succesul care le poate duce în șaisprezecimile competiției. Asiaticii au remizat cu Elveția după un autogol în prelungiri, în timp ce bosniecii au încheiat la egalitate cu Canada – grație golului lui Jovo Lukic. Partida de miercuri este una decisivă pentru ambele, iar scenariul negativ în ambele tabere este rezultatul de egalitate. Astfel, cele două ar fi eliminate împreună de la Cupa Mondială.
Cred că se va juca cu garda jos, iar Bosnia ar putea profita. Defensiva Qatarului a fost mult mai fragilă, iar lipsa experienței ar trebui să își spună cuvântul. Selecționerul naționalei din Europa are în lot jucătorii ce au evoluat la cel mai înalt nivel – care pot face diferența.
Trei soliste la noapte
La noapte ne mutăm atenție înspre grupa Braziliei. Selecao luptă pentru prima poziție cu Maroc și ambele sunt mari favorite în ultimul duel. Marocanii o întâlnesc pe Haiti, o echipă ce a făcut momentan figurație la Cupa Mondială. Aceștia sunt deja eliminați, după două înfrângeri fără gol marcat. Hakimi & co. au învins-o pe Scoția, iar înainte de asta au remizat cu Brazilia.
Dacă tot am adus vorba despre sud-americani, ei bine aceștia se vor afla în centrul atenției, pentru că Neymar își va face apariția în lot. Chiar și fără Raphinha, Carlo Ancelotti are suficiente argumente pentru a lua cele 3 puncte în fața Scoției.
Nu în ultimul rând, vom juca pe Coreea de Sud. Asiaticii sunt la o victorie distanță de fazele eliminatorii ale competiției. Sud-africanii au fost destul de modești la acest turneu final. Au pierdut clar cu Mexic, iar apoi au egalat-o pe Cehia pe final – după ce adversarii s-au retras deliberat. Son și colegii săi mă aștept să rămână pe poziții până la final și să ia toate cele 3 puncte în ultimul duel. În total, cota biletului nostru plasat la Mr Bit ajunge la 3.90. Să sperăm că nu va apărea vreo surpriză, iar la noapte toate naționalele își vor respecta statutul de favorită. Baftă tuturor!
URMĂREȘTE-NE PE
































