
Confruntarea dintre Universitatea Craiova vs Sarajevo este programată să se joace joi, în data de 31 iulie, de la ora 20:30. Aceasta contează pentru manșa retur din runda a doua a preliminariilor Conference League, urmând să se dispute pe „Stadionul Ion Oblemenco”.
După ce FCSB a fost eliminată din preliminariile Champions League, CFR Cluj, U Cluj și Universitatea Craiova vor încerca să spele din rușine. Ultima, precum campioana României în partida cu Shkendija, va avea de remontat un eșec suferit în tur. Oltenii au pierdut cu 2-1 în Bosnia, iar în această seară sunt obligați să joace la victorie.
Universitatea Craiova vine după un succes foarte important
Conform portalului de specialitate Transfermarkt, Universitatea Craiova are la dispoziție un lot mult mai valoros decât al adversarei sale. În prezent, locul acesteia este evaluat la 22 de milioane de euro, cu 10 mai mult decât al celor de la Sarajevo, așa că nu este de mirare faptul că pornește ca favorită.
Oltenii caută de ani buni să revină în grupele europene, în ultimele sezoane având câteva încercări eșuate. Anul trecut au început tot din turul al doilea al preliminariilor Conference League, fiind eliminați de Maribor, pierzând cu 3-4 în dublă manșă.
Universitatea Craiova nu a avut parte de startul dorit în actuala ediție de Conference League, pierzând primul joc. Aceasta a fost învinsă cu 2-1 de Sarajevo, într-un meci în care în minutul 20 era condusă cu 2-0, reducând însă din diferență printr-un gol de generic. Băieții lui Rădoi au motive să spere la calificare, având în vedere faptul că au câștigat ambele partide disputate acasă în sezonul actual, impunându-se cu FC Argeș și U Cluj.
Sarajevo visează la calificare după victoria din tur
Pe hârtie, este mult sub nivelul adversarei sale, ceea ce nu s-a observat însă și în teren în prima manșă. Totuși, bookmakerii au ales să o dea ca outsideră în această confruntare, urmând ce-i drept să aibă o misiune complicată, jucând în deplasare, pe un teren pe care gazdele pierd greu.
Campioana Bosniei are în palmares nenumărate participări în preliminariile cupelor europene, însă nu a atins niciodată faza grupelor. A fost aproape în două rânduri, jucând în play-off-ul Europa League în 2014 și 2020, pierzând cu Monchengladbach, respectiv cu Celtic.
Cei de la Sarajevo visează la accederea în turul al treilea din preliminariile Conference League, prima din întreaga lor istorie. Aceștia au participat în această competiție de trei ori, în 2021 și 2023 fiind eliminați încă din primul tur, în timp ce anul trecut au pierdut în runda a doua.
Ponturi pariuri Universitatea Craiova vs Sarajevo
Parcursul echipelor românești în cupele europene lasă de așteptat în acest sezon. Cu toate acestea, credem că Universitatea Craiova poate obține calificarea în runda a treia din preliminariile Conference League. Este mai valoroasă, joacă acasă, unde se descurcă foarte bine, așa că mergem pe mâna sa. Recomandarea noastră primește o cotă de 1.63 la agenția de pariuri online Superbet.
- 1. Bilet de weekend din fotbal la Superbet 01.08.2025 – Mergem tare pe o cotă de 112!
- 2. Biletul Zilei din fotbal de la Superbet – Pariem pe 3 zile, într-o cotă bombă de 200
- 3. Biletul Zilei din fotbal 01.08.2025 – Pariem în cota 13 la Betano
- 4. Bilet weekend fotbal la Betano. Cota 19 de urmărit pe 3 zile, 01-03 august 2025
- 5. Bilet pariu șansă Superbet 31 iulie 2025 – Încercăm o cotă bombă de 165!
- 6. Biletul Etapei a 4-a Superliga – începem luna august cu un câștig de 5.000 lei
- 7. Cota 2 din SuperLiga României 01.08.2025 – Pariem simplu, pe goluri
- 8. Biletul zilei din preliminariile Europa League 31.07.2025 – Țintim un câștig de 1000 RON la Betano!
- 9. Petrolul Ploiești vs UTA Arad, Ponturi Pariuri Superliga, 01.08.2025
- 10. Farul Constanța – Metaloglobus – Ponturi Pariuri Superliga 1 august 2025
URMĂREȘTE-NE PE