
Unul dintre cele mai interesante meciuri de azi din UEFA Europa League se va consuma la Amsterdam, acolo unde se vor duela Ajax vs Lazio, partida ce face parte din cadrul etapei a șasea. Înfruntarea va avea loc joi, 12 decembrie 2024, începând cu ora 22:00, pe „Johan Cruijff Arena”.
Ajax, o adevărată forță pe teren propriu!
Defensiva i-a cam „trădat” pe „lancierii” în ultimele jocuri oficiale. Ultimul exemplu îl avem chiar în weekend, când s-au deplasat la AZ Alkmaar, acolo unde, după o primă repriză destul de echilibrată, în partea a doua adversarii au ieșit mult mai motivați și i-au învins cu 2-1.
Tot pe teren străin s-a consumat și partida lor din precedenta apariție din Europa League, cea din Spania, contra celor de la Real Sociedad. Și în acea partidă, echilibrul s-a rupt după mai bine de o oră de joc, când ibericii au izbutit să înscrie de două ori și să le provoace un eșec, scor 2-0.
Chiar și după această primă înfrângere, formația pregătită de italianul Francesco Farioli are o situație foarte bună în această competiție. Se află pe poziția a șasea în momentul de față, având în cont 10 puncte acumulate și un golaveraj excelent, de +10. Alături de Galatasaray, ocupă primul loc în ceea ce privește numărul de goluri marcate, nu mai puțin de 13.
- Echipa probabilă: Pasveer; Gaaei, Sutalo, Kaplan, Hato; Van den Boomen, Henderson, Taylor; Berghuis, Weghorst, Godts
Prezentare cote Betano – Ajax vs Lazio

Nu avem o favorită certă în această confruntare, având în vedere că olandezii sunt cotati cu 2.25, în timp ce echipa din capitala Italiei primește 3.05 în momentul de față. Un pont de „peste 2.5 goluri” este de luat serios în considerare în Ajax vs Lazio, iar pentru acesta primim o cotă de 1.65 din partea caselor de pariuri online.
Lazio vine cu gânduri mari la Amsterdam!
„Biancocelesti” au avut parte de două dueluri extrem de tari săptămâna anterioară, atunci când s-au duelat de fiecare dată cu cei de la Napoli. A fost mai întâi întâlnirea de acasă, din Coppa Italia, acolo unde au câștigat fără prea mari bătăi de cap, scor 3-1.
În weekend, trupa lui Marco Baroni s-a deplasat pe terenul napoletanilor, acolo unde au avut o misiune extrem de dificilă, însă pe care au trecut-o cu brio. Au câștigat la limită pe „Stadio Diego Armando Maradona”, 0-1, grație unei super reușite semnate de danezul Gustav Isaksen.
Pe 28 noiembrie, italienii porneau ca mari favoriți în precedenta rundă de Europa League, contra celor de la Ludogorets, în compania cărora au făcut doar un 0-0. Chiar și după acest pas greșit, „le aquile” au rămas la conducerea clasamentului, datorită celor 13 puncte strânse.
- Echipa probabilă: Mandas; Lazzari, Gigot, Patric, Pellegrini; Rovella, Dele-Bashiru; Tchaouna, Pedro, Noslin; Castellanos
Ponturi pariuri Ajax vs Lazio
Este fără doar și poate una dintre cele mai tari partide de astăzi din această competiție. Premisele de a vedea goluri în această confruntare sunt extrem de mari, având în vedere că Ajax este o formație solidă pe teren propriu, în timp ce adversarii lor sunt într-o formă sportivă excelentă. Așadar, fără a mă lungi foarte mult, consider pontul de „Ambele echipe înscriu” unul foarte potrivit aici.
- 1. Novak Djokovic vs Taylor Fritz – Ponturi Pariuri Tenis Sferturi US Open 3 septembrie 2025
- 2. Cota 2 din tenis 2 septembrie 2025 – Favoriții de la US Open ne dublează investiția
- 3. Top salarii Superliga – Ce jucători din Liga 1 câștigă cel mai bine?
- 4. Activează 2 minute de Rotiri Gratuite la Superbet pe 2 septembrie 2025
- 5. Aryna Sabalenka vs Marketa Vondrousova, 3 septembrie 2025, Ponturi Pariuri Sferturi US Open
- 6. Biletul Zilei din Tenis 03.09.2025 – Pariem în cota 5 pe sferturile US Open
- 7. Cine transmite US Open 2025 la TV în România?
- 8. Biletul Zilei US Open din 2 septembrie 2025 – Pariem simplu pentru o cotă de 6
- 9. Biletul Zilei US Open din 3 septembrie 2025 – Pariurile pe game-uri ne aduc o cotă de 4.65
- 10. Pariuri Speciale FCSB – Shkendija – așteptăm o revenire în forță a lui Daniel Bîrligea!
URMĂREȘTE-NE PE