Ajax – Maccabi Tel Aviv, Ponturi Pariuri Europa League, 07.11.2024

Ajax - Maccabi Tel Aviv
Ajax – Maccabi Tel Aviv (sursa foto – facebook.com)

Ajax – Maccabi Tel Aviv este un duel programat să se joace joi, în data de 7 noiembrie, de la ora 22:00. Acesta contează pentru runda a patra din cadrul noului format de Europa League, urmând să se dispute la Amsterdam, pe „Johan Cruijff Arena”, unde ne așteptăm ca formația gazdă să strălucească.

Alegem un pariu simplu la Ajax – Maccabi Tel Aviv

Ajax – Maccabi Tel Aviv este unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri de azi din Europa League, iar noi am decis să pariem cât mai simplu. Am selectat o variantă de pariere în cota 1.40, care considerăm că își poate face loc lejer pe Biletul Zilei sau chiar pe o variantă de bilet în Cota 2, șansele de reușită fiind destul de ridicate.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Cote pariuri Ajax – Maccabi Tel Aviv

Așa cum era și normal de altfel, formația gazdă pornește ca mare favorită în această confruntare, fiind fără dubii mult mai puternică. Pentru un succes al acesteia avem o cotă de 1.40 la Unibet, în timp ce o victorie a oaspeților ne poate multiplica investiția de opt ori.

Cote pariuri Ajax - Maccabi Tel Aviv
Cote pariuri Ajax – Maccabi Tel Aviv

Ajax traversează o formă excelentă

Pe lângă faptul că dispune de un lot mai valoros și are mult mai multă experiență, aceasta se poate mândri și cu realizări mult mai mari decât ale adversarei sale, venind de asemenea și dintr-un campionat mult mai bine cotat, așa că nu este de mirare faptul că este mare favorită la casele de pariuri.

„Lăncierii” arată bine în noul format de Europa League, fiind fără înfrângere după trei etape, interval în care au obținut șapte puncte. Aceștia au remizat cu Slavia Praga în deplasare, scor 1-1, câștigând clar duelurile cu Beșiktaș și Qarabag, impunându-se cu 4-0 acasă, respectiv cu 0-3 în deplasare.

Cei de la Ajax au un moral excelent înainte de acest duel, traversând o formă incredibilă, venind după 13 partide consecutive fără înfrângere. În acest interval au bifat 11 victorii, ultimele două venind contra rivalilor de la Feyenoord și PSV Eindhoven.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Pasveer; Rensch, Rugani, Sutalo, Hato; Fitz-Jim, Henderson, Taylor; Rasmussen, Weghorst, Godts

Este Maccabi Tel Aviv capabilă de o surpriză?

Este fără dubii una dintre cele mai importante echipe din Israel, însă aceasta nu se poate compara cu adversara sa, fiind mult sub nivelul acesteia din toate punctele de vedere. Așadar, bookmakerii au toate motivele să o dea ca outsideră certă în acest duel.

Gruparea vizitatoare are un parcurs dezastruos în actuala ediție de Europa League, fiind fără puncte după trei etape, ocupând doar locul 34. Aceasta a pierdut pe rând cu Braga, Midtjylland și Real Sociedad, în duelurile cu acestea marcând doar două goluri, primind de trei ori mai multe.

Cei de la Maccabi Tel Aviv traversează o formă foarte slabă, venind după trei înfrângeri consecutive. Aceștia au pierdut cu Real Sociedad în Europa League, dar și cu Beitar Ierusalim și Kiryat Shmona în campionat, astfel că au moralul serios afectat înainte de acest duel.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Mashpati; Asante, Stojic, Shlomo, Davidzada; Kanikovski, Sissokho; Patati, Peretz, Shahar; Madmon

Ponturi pariuri Ajax – Maccabi Tel Aviv

Diferența de valoare dintre cele două formații este categorică, Ajax fiind net superioară din acest punct de vedere, având de asemenea și mult mai multă experiență, așa că avem mari pretenții de la aceasta. Bazându-ne pe forma pe care o traversează, dar și pe faptul că joacă acasă, vom miza cu mare încredere pe un succes al său, la o cotă de 1.40 oferită de cei de la Unibet.

Ajax câștigă @ Cota 1.40

PARIAZĂ FĂRĂ RISC CU 500 RON BONUS!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite