Real Madrid vs Alaves – Ponturi Pariuri La Liga 24.09.2024

Real Madrid vs Alaves
Real Madrid vs Alaves (sursa foto – facebook.com)

Marți, în data de 24 septembrie, cu începere la ora 22:00, va avea loc duelul dintre Real Madrid vs Alaves, acesta contând pentru etapa a șaptea din cadrul campionatului spaniol, urmând să se desfășoare pe “Estadio Santiago Bernabéu”.

Așteptăm spectacol la Real Madrid vs Alaves

Real Madrid vs Alaves este unul dintre cele mai tari meciuri de azi, iar noi nu puteam să îl trecem cu vederea. În urma analizei, ne-am oprit asupra unui pronostic într-o cotă de 1.60 oferită de Unibet. De asemenea, pe site-ul nostru aveți alte ponturi pariuri propuse de tipsterii XBets, așa că aveți suficient material din care vă puteți inspira pentru biletele voastre.

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Cote pariuri Real Madrid vs Alaves

Așa cum era de așteptat, gruparea madrilenă pornește ca mare favorită la casele de pariuri, fiind ce-i drept net superioară adversarei sale din orice punct de vedere. Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.20 la victorie, în timp ce pentru un succes al celor de la Alaves oferă cota 15.00.

Cote pariuri Real Madrid vs Alaves
Cote pariuri Real Madrid vs Alaves

Real Madrid vine după patru victorii consecutive

Nu are nevoie de prezentare, fiind una dintre echipele de elită din cadrul fotbalului european, care, după cum știm, în fiecare sezon își propune să câștige cât mai multe trofee, iar în această stagiune nu s-a schimbat nimic, mai ales că are la dispoziție un lot “extraterestru”, completat de Mbappe, cel mai important transfer al verii.

Madrilenii au defilat în ultima ediție de campionat, câștigând titlul la pas, însă lupta din actuala stagiune se anunță una intensă, în condițiile în care ocupă locul al doilea al clasamentului, fiind la patru puncte de liderul Barcelona. Cele șase etape le-au adus patru victorii și două egaluri, meciuri în care au marcat 13 goluri, primind doar trei.

Cei de la Real Madrid au un moral foarte bun înainte de această confruntare, fiind neînvinși în actuala stagiune, venind după patru victorii consecutive. În acest interval s-au impus cu Real Betis, Real Sociedad, Stuttgart și Espanyol, contra cărora au marcat de 11 ori.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Courtois; Vazquez, Militao, Rudiger, Mendy; Modric, Tchouameni, Valverde; Endrick, Mbappe, Vinicius

Alaves nu arată deloc rău în acest sezon

Într-adevăr, este o echipă mică, ce nu se poate compara cu adversara sa, fiind mult sub nivelul acesteia din absolut toate punctele de vedere, așa că nu este de mirare faptul că bookmakerii au luat decizia de a o da ca outsideră în această înfruntare.

Gruparea oaspete se descurcă bine în acest început de campionat, în condițiile în care se situează pe treapta a șaptea a clasamentului din La Liga, cu zece puncte acumulate. Cele șase etape i-au adus trei victorii, un egal și două înfrângeri, în urma acestor jocuri marcând nouă goluri, încasând cu două mai puține.

Ultima deplasare le-a adus celor de la Deportivo Alaves un eșec, pierzând cu 3-2 la Espanyol, însă aceștia vin după un succes, în runda precedentă impunându-se cu 2-1 în duelul de pe teren propriu cu Sevilla, bifând a treia victorie în ultimele patru meciuri disputate.

  • ECHIPA PROBABILĂ: Sivera; Tenaglia, Abqar, Sedlar, M Sanchez; Jordan, Guevara; Vicente, Stoichkov, Martin; T Martinez

Ponturi pariuri Real Madrid vs Alaves

Diferența de valoare dintre cele două formații este categorică, Real Madrid fiind net superioară din acest punct de vedere, având de asemenea și un mare plus de experiență, așa că avem pretenții de la aceasta. Ținând cont și de forma pe care o traversează, dar și de faptul că joacă pe teren propriu, mizăm cu mare încredere pe un succes clar al acesteia, motiv pentru care alegem varianta “1 pauză / 1 final”, la o cotă de 1.60.

1 pauză / 1 final @ Cota 1.60

PARIAZĂ FĂRĂ RISC CU 500 RON BONUS!

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betfair

100% BONUS până la 550 RON

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

Primul pariu fără risc până la 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

WinBet

Până la 180 RON - Pariuri Gratuite