Confruntarea dintre Udinese vs Lazio este una programată să se joace sâmbătă, în data de 24 august, de la ora 19:30, aceasta contând pentru etapa a doua din cadrul campionatului italian, urmând să se desfășoare pe „Bluenergy Stadium – Stadio Friuli”.
Cote pariuri Udinese vs Lazio
Casele de pariuri anticipează o partidă destul de echilibrată, însă, după cum era de așteptat, înclină ușor balanța spre formația vizitatoare. La Unibet, aceasta primește o cotă de 2.43 la victorie, în timp ce pentru un succes al grupării gazdă avem o cotă de 3.25.
Udinese s-a impus în ultimul duel cu Lazio
Nu putem spune că este o echipă grozavă, însă este o „nucă tare”, mai ales în meciurile de pe teren propriu, în sezonul precedent producând câteva surprize. Rămâne însă de văzut dacă va obține un rezultat pozitiv în acest duel, urmând totuși să dea piept cu o adversară net superioară.
„Zebrele” nu au impresionat deloc în stagiunea anterioară, însă, ce-i drept, nici nu au avut așteptări prea mari, având în vedere faptul că au jucat strict pentru menținerea în primul eșalon. Au încheiat campionatul pe locul al 15-lea, cu 37 de puncte, terminând la doar două lungimi de zona retrogradării.
Cei de la Udinese au început cu dreptul în noul sezon, în primul meci oficial dând piept cu Avellino în Cupa Italiei, impunându-se cu un categoric 4-0 pe teren propriu. Au făcut apoi deplasarea în fieful celor de la Bologna, acolo unde au reușit să scoată un rezultat de egalitate.
- ECHIPA PROBABILĂ: Okoye; Perez, Bijol, Giannetti; Ehizibue, Payero, Lovric, Kamara; Thauvin; Brenner, Lucca
Lazialii au debutat cu victorie în noul sezon
Vorbim totuși de una dintre cele mai importante echipe din cadrul fotbalului italian, care, din punct de vedere al valorii, al performanțelor și, implicit, al experienței, este mult peste nivelul adversarei sale, astfel că bookmakerii au multe motive să o dea ca favorită în această înfruntare, deși, ce-i drept, nu va avea o misiune facilă, jucând totuși în deplasare.
Lazialii nu au prins locurile de Champions League în sezonul precedent, deși Italia a trimis cinci echipe în cea mai importantă competiție inter-cluburi din Europa. Aceștia au încheiat pe treapta a șaptea a clasamentului, astfel că s-au calificat direct în Europa League.
Primul meci oficial din noua stagiune a fost de bun augur pentru cei de la Lazio, aducându-le un succes clar. Aceștia s-au impus cu 3-1 în duelul cu nou-promovata Spezia, astfel că au ajuns la o serie impresionantă de 16 partide consecutive fără înfrângere, interval în care au înregistrat 11 victorii.
- ECHIPA PROBABILĂ: Provedel; Lazzari, Casale, Romagnoli, Marusic; Dele-Bashiru, Rovella, Guendouzi; Noslin, Castellanos, Zaccagni
Ponturi pariuri Udinese vs Lazio
După cum menționam, gruparea vizitatoare este superioară din mai multe puncte de vedere, însă, cu toate acestea, nu vom merge pe mâna sa, urmând totuși să joace într-o deplasare complicată, pe un teren pe care punctele nu se obțin deloc ușor. Nu spunem că nu se poate impune, însă ne așteptăm ca Udinese să aibă și ea un cuvânt de spus.
Noi ne așteptăm ca duelul dintre Udinese vs Lazio să fie unul pe cinste, în care spectacolul va atinge cote înalte, iar reușitele vor veni la ambele porți. Totuși, pentru o siguranță mai mare vom alege varianta „peste 1,5 goluri”, la o cotă destul de bună de 1.45 oferită de cei de la agenția de pariuri online Unibet. Acest pronostic își poate face loc lejer și pe un bilet în cota 2.
URMĂREȘTE-NE PE