
Duminică, în data de 18 august, cu începere la ora 19:30, va avea loc duelul dintre Bologna vs Udinese, acesta contând pentru prima etapă din cadrul campionatului italian, urmând să se desfășoare pe „Stadio Renato Dall’Ara”.
Cotele de la Unibet pentru Bologna vs Udinese
După cum era de așteptat, formația gazdă pornește cu prima șansă la casele de pariuri, fiind ce-i drept superioară din mai multe puncte de vedere. La Unibet, aceasta primește o cotă de 1.91 la victorie, în timp ce pentru un succes al oaspeților avem o cotă de 4.60.
Bologna, surpriza plăcută a sezonului precedent
Judecând după informațiile oferite de site-urile de specialitate, dispune de un lot mai valoros decât al adversarei sale, având de asemenea și prestații mult mai bune în ultimul an, așa că nu este de mirare faptul că bookmakerii au ales să o dea ca favorită în acest duel.
Gruparea gazdă a strălucit în stagiunea anterioară, având în vedere faptul că a terminat în partea de sus a clasamentului din Serie A. Aceasta s-a clasat pe locul al cincilea, astfel că a obținut calificarea directă în Liga Campionilor, unde va juca în premieră.
Înainte de startul noului sezon, cei de la Bologna au disputat patru partide de pregătire, în care s-au descurcat bine, însă, ce-i drept, adversarele au fost mai mult decât accesibile. Aceștia au remizat cu Asteras Tripolis și s-au impus în duelurile cu Brixen, Caldiero Terme și Mallorca.
- ECHIPA PROBABILĂ: Skorupski; Posch, Beukema, Erlic, Miranda; Freuler, Moro; Orsolini, Fabbian, Ndoye; Dallinga
Udinese, fără victorie pe terenul Bolognei din 2017
Vorbim de una dintre echipele de pluton angrenate în actuala ediție de Serie A, care nu dispune de un lot suficient de puternic încât să emită pretenții prea mari, principalul său obiectiv în acest sezon fiind evitarea retrogradării în Serie B.
„Zebrele” au avut mari emoții în sezonul precedent, având în vedere faptul că s-au luptat din greu pentru a rămâne în prima divizie. Au terminat în a doua jumătate a clasamentului, pe locul al 15-lea, la doar două lungimi de zona retrogradării.
Cei de la Udinese, spre deosebire de adversarii lor, au disputat deja un meci oficial în acest sezon, în Cupa Italiei. Aceștia au dat piept cu Avellino, cu care nu au avut nicio problemă, făcând spectacol, impunându-se cu un categoric 4-0 pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Okoye; Perez, Bijol, Giannetti; Ehizibue, Payero, Lovric, Kamara; Thauvin, Brenner; Lucca
Ponturi pariuri Bologna vs Udinese
Bologna este fără dubii o echipă mai bună, fiind superioară la mai multe capitole, iar chiar dacă începe sezonul fără Thiago Motta pe bancă, noi ne așteptăm să obțină toate cele trei puncte, mai ales că joacă acasă. Așadar, noi vom merge cu mare încredere pe un succes al formației gazdă, la o cotă foarte bună de 1.91 oferită de cei de la agenția de pariuri online Unibet.
- 1. Cota 2 de la Campionatul Mondial al Cluburilor 22.06.2025 – Real Madrid și Juventus în prim-plan!
- 2. Biletul Zilei Betano pe marcatori 22 iunie, mizăm pe vedetele Campionatului Mondial al Cluburilor
- 3. Biletul Zilei Betano din 22 iunie 2025 – Încercăm să ne triplăm investiția cu pariuri pe goluri
- 4. Biletul zilei din Eliteserien 22 iunie 2025 – Cornerele și favoritele ne aduc o cotă de 4 la Casa Pariurilor!
- 5. Biletul Zilei Betano din 21 iunie 2025 – Ne bazăm pe o cotă de 6
- 6. Biletul zilei azi din fotbal la Superbet, 21.06.2025
- 7. Biletul Etapei a 2-a la Campionatul Mondial al Cluburilor – avem șanse mari de reușită!
- 8. Carlos Alcaraz vs Jiri Lehecka – Ponturi Tenis Finala Queen’s 22 iunie 2025
- 9. Cota 2 Superbet 21 iunie – mergem pe mâna lui Cristi Chivu
- 10. Danemarca U21 vs Franța U21, Ponturi Pariuri Sferturi EURO U21, 22.06.2025
URMĂREȘTE-NE PE