Mallorca vs Real Madrid este unul dintre cele mai interesante meciuri de azi, acesta contând pentru prima etapă din cadrul campionatului spaniol, fiind programat să se joace duminică seara, de la ora 22:30, urmând să se desfășoare pe „Estadi Mallorca Son Moix”.
Cotele de la Unibet pentru Mallorca vs Real Madrid
După cum era și normal de altfel, gruparea madrilenă pornește ca favorită certă la casele de pariuri, așa cum este cazul în majoritatea partidelor de campionat. La Unibet, aceasta primește o cotă de 1.44 la victorie, în timp ce pentru un succes al adversarei sale avem o cotă de 8.50.
Poate Mallorca să se opună campioanei?
Este o echipă mică, ce nu se poate compara cu adversara sa, fiind depășită în manieră categorică la orice capitol, astfel că agențiile de pariuri au toate motivele să o dea ca outsideră certă în acest duel, chiar dacă are de partea sa avantajul propriului teren.
În sezonul anterior, formația gazdă a acestei partide a avut un parcurs decent, având în vedere faptul că a terminat în a doua jumătate a clasamentului, pe locul al 15-lea, cu 40 de puncte acumulate în 38 de etape, încheind la șapte lungimi de zona retrogradării.
Cei de la Mallorca au disputat șase jocuri amicale în perioada de pregătire de dinaintea startului de sezon, aceștia începând cu cinci victorii consecutive, impunându-se pe rând cu Crewe, Barnsley, West Brom, Poblense și Burgos, pierzând în cele din urmă cu Bologna.
- ECHIPA PROBABILĂ: Greif; Van der Hayden, Raillo, Gonzalez; Maffeo, Mascarell, D Rodriguez, Mojica; Darder; Muriqi, Asano
Real Madrid a început sezonul cu un trofeu
Dacă ne raportăm la performanțele din sezonul precedent, putem spune că este cea mai bună echipă din lume, mai ales după transferul lui Kylian Mbappe, care va aduce un plus uriaș în ofensivă, francezul trecându-și deja un gol în cont chiar la debut.
Madrilenii au defilat în ultima ediție de campionat, terminând la nu mai puțin de zece puncte de locul secund, câștigând fără probleme titlul cu numărul 36. De asemenea, au strălucit și în Champions League, acolo unde au triumfat pentru a 15-a oară, după ce au trecut de Napoli, Union Berlin, Braga, RB Leipzig, Manchester City, Bayern Munchen și Borussia Dortmund.
Gruparea „blanco” a început cu dreptul în noul sezon, aceasta dând piept cu Atalanta în Supercupa Europei, pe care a învins-o fără prea multe bătăi de cap. A reușit să se impună cu 2-0, grație golurilor marcate de Federico Valverde și Kylian Mbappe.
- ECHIPA PROBABILĂ: Courtois; Carvajal, Militao, Rudiger, Mendy; Valverde, Tchouameni, Bellingham; Rodrygo, Mbappe, Vinicius
Ponturi pariuri Mallorca vs Real Madrid
Este cât se poate de clar că există o diferență uriașă de valoare între cele două formații, Real Madrid fiind la un alt nivel, aceasta având resursele necesare pentru a se impune fără probleme, în ciuda faptului că joacă în deplasare. Bazându-ne pe faptul că are un moral bun, ne așteptăm să facă o figură frumoasă în acest duel și să înceapă cu victorie în noua ediție de La Liga. Așadar, vom paria în consecință, la o cotă de 1.44 oferită de Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE