
Cea mai importantă veste de astăzi de la Jocurile Olimpice pentru români vine de la turneul de tenis feminin, acolo unde Jaqueline Cristian s-a calificat în turul 2. Jucătoarea din România a trecut în trei seturi de Caroline Garcia, ocupanta locului 25 în clasamentul WTA.
Odată cu această victorie, jucătoarea aflată pe locul 61 al ierarhiei mondiale va fi singura care va reprezenta drapelul țării noastre la turneul de tenis de la Paris, după ce Irina Begu și Ana Bogdan au fost eliminate, pierzând cu Iga Swiatek, respectiv cu Jasmine Paolini.
Jaqueline Cristian s-a calificat în turul 2 și va da piept cu un fost loc 1 mondial
Jaqueline Cristian era văzută ca outsideră clară de casele de pariuri, întâlnind ce-i drept o adversară mult mai titrată, cu realizări mai mari în carieră, care stă și mult mai bine în clasamentul WTA. Meciul a început bine pentru franțuzoaică, aceasta adjudecându-și primul set, câștigând cu 7-5, după 54 de minute.
Românca nu a cedat, făcând față și publicului, care a susținut-o în mod clar pe Caroline Garcia, reușind să întoarcă partida. S-a impus în setul al doilea cu 6-3 și cu 6-4 în decisiv, astfel că, după două ore și 35 de minute, a obținut calificarea în turul al doilea al turneului, la debutul său la Jocurile Olimpice.
Pentru jucătoarea noastră va urma din nou un duel complicat, urmând să dea piept cu Naomi Osaka sau Angelique Kerber, câștigătoare de Grand Slam, ambele ajungând la un moment dat pe primul loc în ierarhia mondială.
- 1. Biletul zilei din fotbal la Winbet în cotă 5.67. Ziua 2 de calificări pentru CM 26, 05.09.2025
- 2. Bilet pariu șansă Superbet 04.09.2025 – Naționalele în prim-plan pentru o cotă de 112!
- 3. Biletul zilei din fotbal la Superbet, 4 septembrie 2025. Mizăm pe calificările CM 26
- 4. Biletul zilei din Pariuri Speciale 05.09.2025 – Șuturile și cornerele ne asigură o cotă de 4.26!
- 5. Drake a pariat 300.000 dolari că Jannik Sinner va câștiga US Open 2025
- 6. Biletul zilei din fotbal la Unibet 5 septembrie 2025 – Mizăm pe 3 marcatori!
- 7. Biletul zilei azi din Preliminariile Campionatului Mondial 05.09.2025 – Plasăm o cotă 11 din Superpariuri!
- 8. Biletul zilei azi din Preliminariile EURO U21 – 5 septembrie 2025 – Tricolorii în prim-plan!
- 9. Biletul Zilei Betano Cotă 10 din Preliminariile Cupei Mondiale, 5 septembrie 2025
- 10. Aryna Sabalenka vs Jessica Pegula, 5 septembrie 2025, Ponturi Pariuri Semifinale US Open
URMĂREȘTE-NE PE