
„Arrowhead Stadium” urmează să găzduiască meciul dintre Algeria – Austria, care va avea loc duminică, 28 iunie 2026, începând cu ora 06:00. Confruntarea ce face parte din cadrul etapei cu numărul 3 de la Campionatul Mondial, îl va avea la centru pe arbitrul de origine uzbecă Ilgiz Tantashev.
Algeria nu are voie să piardă în ultima rundă!
„The Desert Warriors” au avut de tras serios pentru a își asigura toate cele 3 puncte în disputa din etapa a doua, atunci când au dat peste o Iordania extrem de motivată. Tabela era în defavoarea lor la pauză, aspect însă care i-a motivat suplimentar pe nord-africani care au ieșit mult mai motivați de la cabine, aspect care în final i-a ajutat să se impună cu 1-2.
O victorie vitală pentru naționala antrenată de Vladimir Petkovic, pentru că echipa să venea după o evoluție extrem de modestă în fața Campioanei Mondiale, Argentina. Nu doar că au pierdut la scor de neprezentare, 3-0, însă prestația lor a lăsat mult de dorit în acea întâlnire în care au fost dominați de o manieră totală.
Sunt pe 3 în această grupă, și pentru a obține calificarea din această postură au mare nevoie de un rezultat de egalitate. Ținând cont că austriecii nu au cum să termine pe primul loc nici măcar în cazul unui succes, egalul ar avantaja clar ambele tabere, și se preconizează un astfel de deznodământ în această dispută.
- Echipa probabilă: Zidane; Belghali, Mandi, Bensebaini, Ait Nouri; Bentaleb, Benbouali, Mahrez, Maza, Chaibi; Gouiri
Cote pariuri Algeria – Austria, 28 iunie 2026
Nu avem o favorită certă în Algeria – Austria, aici unde favorita acestei întâlniri, și anume selecționata austriacă primește o cotă de 2.71 în momentul de fata. Se preconizează un rezultat de egalitate, și pe bună dreptate pentru că un astfel de deznodământ ar avantaja ambele tabere, iar acesta este cotat de către casele de pariuri online cu 2.28.

100% Bonus de Bun Venit până la 200 RON
Austria vine după primul eșec suferit în 2026
La fel ca adversara ei de astăzi, nici Austria nu a reușit să obțină un rezultat pozitiv în compania Argentinei, însă parcă s-au prezentat ceva mai bine. Au dat însă peste un Lionel Messi într-o nouă zi de grație, care a făcut diferența pe tabelă prin intermediul acelei duble, care a făcut că scorul să arate la final, 2-0.
A fost primul eșec suferit în acest an pentru selecționata austriacă, care veneau înaintea meciului anterior după o serie de 4 triumfuri consecutive în care marcase un total de 10 goluri. Dintre acestea, 3 le-au înscris în prima etapă de la CM 2026, când aveau să se impună împotriva Iordaniei cu 3-1.
În mod evident, remiza o avantajează și pe formația pregătită de Ralf Rangnick, pentru că i-ar asigura locul secund în grupă. Nu este de luat în calcul un eșec, pentru că asta ar însemna să stea la mâna acelui loc 3, care nu i-ar avantaja deloc, având în vedere că nu au nici un golaveraj prea grozav.
- Echipa probabilă: A Schlager; Posch, Danso, Alaba, Laimer; Seiwald, X Schlager, Schmid, Wanner, Sabitzer; Arnautovic
Algeria – Austria – Ponturi pariuri din Etapa a treia de la Cupa Mondială 2026
Greu de crezut că una dintre cele două naționale implicate vor risca să iasă la atac în această dispută Algeria – Austria, având în vedere că o remiză ar duce mai departe ambele tabere. Algerienii sunt cei în dezavantaj, așa că din partea lor ne așteptăm la un meci defensiv foarte bine pus la punct. Nici „das team” nu își permite să riște să piardă, în caz contrar ar cădea pe 3, depinzând desigur apoi și de alte rezultate. Așadar un pont de egalitate la pauza sau finalul meciului este unul foarte corect aici în opinia mea.
URMĂREȘTE-NE PE
























