
Ne așteaptă o semifinală interesantă în cadrul Cota 2 ATP Eastbourne pe iarba din Marea Britanie între doi tenismeni care nu de mult se aflau în jurul TOP 10-ului mondial la simplu: favoritul local britanic Jack Draper, respectiv talentatul francez Ugo Humbert (mai ales pe suprafețele de joc rapide).
DigiSport și PrimaSport vor transmite la TV în România duelul sus-menționat, nu înainte de ora 18:00.
Jack Draper, la prima semifinală din sezonul regulat
Jack Draper (#160 ATP – douăzeci și patru de ani) este jucător de mână stângă care execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,93m și-a mai fost prezent pe iarba de la Eastbourne Open doar în anul 2022 (semifinalist). Britanicul a început din această lună colaborarea cu legendarul fost tenismen britanic Andy Murray pe parte de antrenorat, alături de care speră să-și relanseze cariera.
Fost număr patru mondial, britanicul a suferit o accidentare la mână la ediția din 2025 a Grand Slam-ului de la US Open, din cauza căreia n-a mai putut reveni pe teren în sezonul anterior. Problemele au persistat și-n acest an competițional în care cel mai notabil rezultat este sfertul de finală disputat pe asfaltul Masters-ului de la Indian Wells (Statele Unite). Ușor-ușor pare să-și revină totuși din punct de vedere fizic.
Pe iarba de la Eastbourne a dispus în primul tur de americanul Marcos Giron (6-4 7-6), în faza optimilor de finală de compatriotul Jack Pinnington Jones (7-5 6-4) și-n ”sferturi” de canadianul Gabriel Diallo (6-1 6-4).
Ugo Humbert, și-a egalat rezultatul anterior la Eastbourne
Ugo Humbert (#30 ATP – douăzeci și șapte de ani) este la rându-i stângaci și execută backhand-ul cu ambele mâini, măsoară în jur de 1,88m și a mai luat parte la competiția de la Eastbourne Open și-n anii 2022 (primul tur), respectiv 2025 – învins în semifinale de americanul Jenson Brooksby (7-6 4-6 4-6).
Francezul a ajuns la șapte victorii din nouă meciuri disputate pe iarbă în sezonul regulat, după ce-a fost eliminat în ”optimi” la s-Hertogenbosch Open (Țările de Jos) de conaționalul Benjamin Bonzi și-n semifinale la Queens Club Open (Marea Britanie) de americanul Tommy Paul (3-6 3-6).
Cel mai complicat meci de la Eastbourne 2026 Open l-a avut în runda inaugurală, când de cealaltă parte a fileului s-a aflat italianul Mattia Bellucci (7-6 6-7 6-4), pentru că ulterior n-a cedat set nici în ”optimi” cu Jenson Brooksby (6-3 6-2), nici în faza sferturilor de finală cu Quentin Halys (6-3 6-4).
Meciuri directe dintre Jack Draper vs Ugo Humbert
O singură dată s-au mai înfruntat acești combatanți de-a lungul timpului, francezul Ugo Humbert fiind cel care ieșea triumfător de pe teren în anul 2024 pe asfaltul de la Tokyo Open (7-5 2-1 ret.), în Japonia.
Cota 2 ATP Eastbourne semifinala Jack Draper vs Ugo Humbert, mizăm pe un ”over” la game-uri în acest meci echilibrat
URMĂREȘTE-NE PE

































