
În faza sferturilor de finală a turneului ATP World Tour ”500” de la Terra Wortmann Open (Germania, iarbă) se vor înfrunta favoritul local Daniel Altmaier și fostul număr unu mondial rus Daniil Medvedev, iar în cadrul Cota 2 ATP Halle îi vom acorda credit favoritului, dar cu ”over” la game-uri.
DigiSport și PrimaSport vor transmite la TV în România duelul sus-menționat, nu înainte de ora 15:30.
Daniel Altmaier, în premieră în ”sferturi” la Halle Open
Daniel Altmaier (#81 ATP – douăzeci și șapte de ani) este jucător de mână dreaptă care execută backhand-ul cu o singură mână, măsoară în jur de 1,88m și-a mai luat parte la competiția de la Terra Wortmann Open și-n anii 2017, 2023 (faza calificărilor), respectiv 2021, 2022 și 2025 (runda inaugurală).
După ce săptămâna trecută era eliminat încă din primul tur de la Stuttgart Open (Germania, iarbă), după un meci extrem de echilibrat totuși, de americanul Frances Tiafoe (6-7 6-4 4-6), favoritul local german și-a ridicat nivelul jocului pe iarba de la Halle Open, obținând două succesuri importante din postura de ”outsider” – în primul tur cu gruzinul Nikoloz Basilashvili (7-5 6-4) și-n “optimi” cu polonezul Hubert Hurkacz (3-6 6-3 7-5).
Totodată, germanul este calificat în semifinalele probei de dublu, acolo unde face pereche cu sud-americanul Joao Fonseca, după ce-n ”optimi” treceau de cuplul sută la sută american format din Quinn/Tien (6-2 7-6), respectiv în faza sferturilor de finală de echipa Doumbia/Polmans (6-4 7-6).
Daniil Medvedev, își apără finala la Terra Wortmann Open
Daniil Medvedev (#7 ATP – treizeci de ani) are-n palmares două finale pe iarba de la Halle Open (2022 și 2025), dar pentru moment este nevoie de o nouă evoluție solidă din partea rusului pentru a trece de un adversar incomod, în formă, redutabil pe acest tip de suprafață de joc rapidă.
În săptămâna anterioară a luat parte la competiția de la s-Hertogenbosch Open (Țările de Jos, iarbă), unde se oprea-n penultimul act al competiției. Acum, a ajuns la patru victorii din cinci meciuri disputate pe iarbă.
În runda inaugurală de la Halle Open a dispus în minim de seturi de sud-americanul Tomas Martin Etcheverry (6-3 6-4 / și-a cedat serviciul o singură dată), iar în faza optimilor de finală a avut parte de un scenariu asemănător cu francezul Terence Atmane (6-4 6-4 / nu și-a cedat deloc serviciul).
Mizăm pe o victorie a lui Daniil Medvedev cu ”over” la game-uri în cadrul Cota 2 ATP Halle pentru că-n ciuda celor două succesuri în minim de seturi de până acum, nu a fost atât de solid la serviciu precum o arată scorurile: opt mingi de break oferite argentinianului, respectiv alte cinci francezului.
Meciuri directe dintre Daniel Altmaier vs Daniil Medvedev
De două ori s-au mai înfruntat în trecut, ambele meciuri directe fiind câștigate de rusul Daniil Medvedev: în anul 2016 pe hard indoor într-un ITF Futures (6-2 2-6 6-4) și-n anul 2025 pe iarba de la Halle (6-3 6-3).
URMĂREȘTE-NE PE


























