
Sâmbătă, 9 mai 2026, începând cu ora 17:00, în Premier League este programat meciul Sunderland – Manchester United. Partida de pe Stadium of Light face parte din etapa cu numărul 36 şi este una care o găseşte pe United într-o dispoziţie excelentă.
Oferta de cote pariuri Sunderland – Manchester United
Echipa oaspete și-a asigurat calificarea în Champions League, în timp ce gazdele continuă să lupte pentru locurile europene. Sunderland porneşte cu şansa a doua, având o cotă de 3.90 pentru a obţine cele trei puncte. Manchester United este favorită, însă nu are o valoare foarte mică. Momentan, o victorie a “Diavolilor” este o cotată cu 1.88.

Primul pariu fără risc până la 500 RON
Final de sezon liniștit pentru Carrick
Manchester United s-a calificat matematic în Champions League și astfel că finalul stagiunii va fi unul liniștit. Michael Carrick a obținut 3 victorii consecutive în Premier League, iar adversarele nu au fost deloc ușoare. Mai întâi, oaspeții de astăzi au trecut de Chelsea în deplasare, cu 1-0. Apoi United a învins-o pe Brentford acasă, cu scorul de 2-1. A urmat derby-ul cu Liverpool de pe Old Trafford.
După un sfert de oră, Manchester United avea dublu avantaj pe tabelă. „Cormoranii” au egalat imediat după pauză, însă Mainoo a bifat apoi primul gol din această stagiune. Toate cele 3 puncte au rămas în contul gazdelor, care au încheiat etapa pe locul 3 în clasament. Acesta va fi probabil locul și la finalul stagiunii.
- Echipă probabilă Manchester United: Lammens – Dalot, Maguire, Heaven, Shaw – Casemiro, Mainoo – Mbeumo, Fernandes, Cunha – Sesko
Pentru Sunderland, finalul de sezon este încă deschis. Gazdele au început runda de pe locul 12, cu 47 de puncte. Matematic, echipa mai poate ajunge chiar și în Europa League. Programul va fi unul infernal. După United, echipa va merge la Everton, iar apoi o va găzdui pe Chelsea. Ultimele 3 runde au fost un adevărat dezastru pentru băieții lui Le Bris.
După un 3-4 cu Aston Villa și un 0-5 cu Nottingham, Sunderland a clacat pe terenul celor de la Wolves. Deși a evoluat pe terenul unei formații retrogradate, trupa alb-roșie a scos un singur punct. Mukiele a deschis scorul în minutul 17, însă la scurt timp, Ballard a fost eliminat.
Misiunea s-a complicat teribil, iar „lupii” au egalat în minutul 54. În cele din urmă, punctele au fost împărțite. Pe lângă fundașul central care este suspendat, alți 4 jucători vor lipsi din cauza accidentărilor: Traore, Mundle, Moore și Angulo. În aceste condiții, putem anticipa un prim 11:
- Echipă probabilă Sunderland: Roefs – Mukiele, Cirkin, Alderete, Mandava – Xhaka, Sadiki – Hume, Le Fee, Talbi – Brobbey
Ponturi pariuri Sunderland – Manchester United, 9 mai
Manchester United este favorită și are toate șansele să se impună, însă nu aș vrea să joc pe ei. Există posibilitatea să apara o oarecare relaxare, iar pe lângă asta, probabil antrenorul va acorda acum mai multe șanse rezervelor în actul secund. Meciul este mult mai important pentru gazde, dar nici forma lor de moment nu mă încurajează să pariez pe ei.
În aceste condiții, îmi îndrept atenția către ponturi pariuri pe goluri. Prima recomandare este pronosticul ambele echipe marchează, la o cotă de 1.67. Putem încerca și o cotă de 1.90, pentru GG3+. Sunt premise pentru un meci deschis pe Stadium of Light. Să vedem dacă am fost inspirați!

ambele echipe marchează @ 1.67
URMĂREȘTE-NE PE


