
„Stade de la Meinau” urmează să găzduiască una dintre cele mai interesante dueluri ale etapei cu numărul 30 din Ligue 1 care le va aduce față în față pe Strasbourg – Rennes. Meciul se va desfășura duminică, 19 aprilie 2026, cu începere de la ora 18:15.
Regăsim o atmosferă excelentă în tabăra lui Strasbourg
Sub comanda lui Gary O’Neil, „les bleu et blanc” face istorie la nivel european. Joi au reușit să întoarcă acel 0-2 din Germania, și să treacă acasă, cu 4-0 de către cei de la Mainz. Calificarea în semifinalele Conference League reprezintă desigur cea mai importantă performanță din istoria acestui clubl. În penultimul act se vor duela cu cei de la Rayo Vallecano.
„Les Bleu et Blanc” s-au descurcat foarte bine și în Ligue 1, aici unde nu au mai pierdut de 7 runde. Ultima lor apariție s-a consumat pe 4 aprilie 2026, tot pe teren propriu, aici unde veneau cei de la Nice. Aveau să câștige această întâlnire, scor 3-1, datorită unei evoluții perfecte în prima repriză.
Chiar și după această serie pozitivă, gazdele sunt destul de departe de zona europeană, distanță fiind de 7 puncte. Se regăsesc pe poziția a opta în clasament, cu 43 de puncte, și un golaveraj foarte bun, de +12. Au o șansă bună de a se apropia de obiectivul propus în campionat, având în vedere că joacă cu o contracandidată directă.
- Echipa probabilă: Penders; Doue, Doukoure, Omobamidele, Chilwell; El Mourabet, Barco, Nanasi; Yassine, Enciso, Godo
Cote pariuri Strasbourg – Rennes, 19 aprilie 2026
Date fiind ultimele meciuri jucate de cele două tabere, un pariu pe „peste 2.5 goluri”, la o cotă de 1.69 ne face serios cu ochiul la acest meci Strasbourg vs Rennes. Cu prima șansă este cotată gruparea bretonă căreia operatorul online Maxbet îi atribuie la un succes o cotă de 2.50.

Bonus până la 850 RON pe sport
Rennes vine cu gânduri de victorie în această deplasare complicată
După acel 0-0 surprinzător, de pe teren propriu, cu cei de la Metz, pare să îi fi trezit la realitate pe bretoni, care au arătat mult mai multă concentrare la finalizare în ultimele două jocuri. Remarcăm mai întâi deplasarea din urmă cu două runde de la Brest, acolo unde se impuneau la capătul unui meci spectaculos, terminat 3-4 în favoarea lor.
Runda trecută aveau să primească vizita celor de la Angers. Profitau de forma modestă a acestora, și să învingă cu scorul de 2-1. Ambele reușite au venit în prima repriză, deși ca număr de ocazii, în partea a doua au stat mai bine, având nu mai puțin de 10 situații, fata de 5 câte au avut în primele 45 de minute.
Grație acestor ultime succese, trupa antrenată de Franck Haise a izbutit să își recupereze poziția a șasea, pe care o ocupă cu 50 de puncte. Meciul din aceasta seara este unul extrem de important pentru ei. în ceea ce privește clasamentul. Ar putea face un pas important către zona de UCL, însă în cazul unui eșec ar putea ieși din zona europeană, așa că trebuie să trateze meciul extrem de serios.
- Echipa probabilă: Samba; Sideu, Boudial, Brassier, Merlin; Blas, Szymanski, Camara, Tamari; Embolo, Lepaul
Strasbourg – Rennes – Ponturi fotbal din Etapa a 30-a – Ligue 1
Anticipăm un meci interesant între Strasbourg vs Rennes, două echipe cu evoluții constant bune în ultima vreme, mai ales din punct de vedere ofensiv. „Le racing” vin după un joc solid în Conference, care i-a dus și în penultimul act. De cealaltă parte, Stade ar putea să reintre astăzi cu șanse reale pentru o prezență în ediția următoare de UCL. Oricum ar fi, golurile mai mult ca sigur vor fi prezente în acest duel, mai ales că și gazdele încă trag speranțe că pot prinde in-extremis locul 6.

Ambele echipe înscriu @ 1.57
URMĂREȘTE-NE PE


