
În ultima vreme am asistat la dueluri extrem de spectaculos între Bremen – Monchengladbach, care se anunță a fi astfel și în această după-amiază. Duelul ce face parte din etapa cu numărul 20 – Bundesliga, va avea loc sâmbătă, 31 ianuarie 2026, de la ora 16:30, pe „Weserstadion”.
Werder este în căutarea primului succes din 2026!
„Alb-verzii” par să nu se simtă deloc bine în nou an, iar rezultatele ne confirma cu vârf și îndesat acest aspect. În cursul acestei săptămâni, echipa antrenată de Horst Steffen a jucat partida restantă, de pe teren propriu cu cei de la Hoffenheim. Deși au evoluat în superioritate numerică încă din minutul 52, nu au reușit să concretizeze acest avantaj, iar adversari aveau să se impună cu 0-2.
Lucrurile n-au mers deloc bine pentru Werder nici în weekendul anterior, când se duceau pe terenul celor de la Leverkusen. Au avut într-adevărat momente bune de joc, ce a inclus și câteva situații clare de a înscrie. Însă, evoluția nu le-a fost răsplătită, și s-au întors învinși la limită, scor 1-0.
Această serie de 9 etape fără victorie le-a afectat în mod evident foarte mult situația din Bundesliga. Au coborât până pe poziția a cincisprezecea, având 18 puncte, și dețin un golaveraj dezastruos, de -16. De înțeles această cădere după începutul pozitiv de sezon pe care l-au avut.
- Echipa probabilă: Backhaus; Malatini, Friedl, Coulibaly; Sugawara, Schmid, Lynen, Stage, Deman; Njinmah, Grull
Cote pariuri Bremen – Monchengladbach, 31 ianuarie 2026
Am văzut tabela schimbată de ambele echipe în 7 din precedentele 8 meciuri oficiale. Așa că avem toate motivele să mizăm pe un astfel de pariu astăzi în Bremen – Monchengladbach, care este cotat de către operatorul online Betano cu 1.55. Nu avem o favorită certă la victorie, gazdele primind 2.42, în timp ce adversara să este cotată cu 2.87.

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
Monchengladbach vine cu gânduri de victorie!
„Die fohlen” au parte și ei de o luna ianuarie modestă, pe care în caz contrar au început-o cu un entuziasmant 4-0, acasă cu FC Augsburg. Dezastrul avea să înceapă odată cu deplasarea de la Hoffenheim, acolo unde cedau fără drept de apel, 5-1.
Apoi Borussia avea să se ducă la nou-promovata Hamburger SV, pe terenul cărora se pot declara mai mult decât mulțumiți că au terminat doar la egalitate 0-0. În etapa a 19-a însă nu au mai fost la fel de norocoși, cei de la Stuttgart, provocandu-le un eșec cu 0-3. O înfrângere pe care Haris Tabakovic o are un pic pe conștiință, pentru că la 0-0, în minutul 13, irosea o lovitură de la 11 metri.
Nici trupa lui Eugen Polanski nu o duce tocmai grozav în Bundesliga, aflandu-se pe 11, cu 20 de puncte. Un nou rezultat negativ astăzi, care este de luat în calcul, i-ar putea coborî câteva locuri bune în clasament. Cu siguranță nu au uitat de acel eșec din tur, 0-4, așa că au argumente solide să vină motivați în această vizită.
- Echipa probabilă: Nicolas; Takai, Elvedi, Sander; Scally, Reitz, Sander, Netz; Honorat, Neuhaus; Tabakovic
Bremen – Monchengladbach – Ponturi fotbal din Etapa a 20-a – Bundesliga
Se anunță a fi o partidă cu multe goluri în Bremen – Monchengladbach, cel puțin așa o vedem noi. Cele două tabere nu au avut rezultate deloc pozitive în ultima vreme, și ținând cont că în clasament nu putem spune că impresionează, au toate motivele să iasă la atac. Istoricul recent dintre cele două formații a jucat și el un rol important atunci când am mizat pe acest pont ce include desigur goluri.

Peste 2.5 goluri @ 1.70
URMĂREȘTE-NE PE

