Max Verstappen este foarte aproape de al patrulea său titlu mondial din Formula 1. Acest lucru se poate întâmpla duminică, în Las Vegas, pe 23 noiembrie.
Olandezul de la Red Bull poate deveni în acest weekend campion mondial în anumite condiții. Pilotul domină clasamentul în acest moment cu 393 de puncte, având un avantaj considerabil față de următorul candidat. Rivalul său este Lando Norris de la McLaren, care speră în continuare la o minune.
Max Verstappen aproape de titlu mondial în Formula 1
Max Verstappen a reușit să domine acest sezon din Formula 1, astfel că nu este de mirare că este foarte aproape de a câștiga titlul mondial. În vârstă de 27 de ani, olandezul a reușit să cucerească mai multe titluri mondiale în sezoanele 2021, 2022, 2023. Acesta are un palmares incredibil până în acest moment, cu 62 de victorii, de 111 ori a urcat pe podium și 40 de pole position.
Se pare că în acest moment acesta este foarte aproape să câștige titlul mondial, însă trebuie să se îndeplinească anumite condiții. Conform site-ului de specialitate al celor de la Formula 1, lucrurile sunt foarte simple de înțeles pentru Max, el putând ieși campion mondial fără să mai aștepte cursele din Qatar și Abu Dhabi.
Condițiile ca Verstappen să devină campion sunt următoarele: dacă Norris nu termină în primele zece locuri, atunci Max o să fie declarat campion mondial, indiferent de poziția sa la finalul cursei. În cazul în care Lando Norris reușește să câștige puncte, atunci olandezul trebuie să termine doar cu un loc mai sus în clasament față de rivalul său.
Formula 1 – Clasament
- Max Verstappen (RedBull) 393 puncte
- Lando Norris (McLaren) 331
- Charles Leclerc (Ferrari) 307
- Oscar Piastri (McLaren) 262
- Carlos Sainz (Ferrari) 244
- George Russell (Mercedes) 192
- Lewis Hamilton (Mercedes) 190
- Sergio Perez (RedBull) 151
- Fernando Alonso (Aston Martin) 62
Următoarele curse pentru Max Verstappen
Pe lângă Las Vegas, acolo unde poate deveni încă de duminică campion mondial, pilotul de la Red Bull mai are de disputat încă două curse: în Qatar, pe 1 decembrie, și în Abu Dhabi, pe 8 decembrie 2024. Desigur, toate privirile în acest moment sunt îndreptate către cursa ce va avea loc pe 23 noiembrie, unde Max poate face istorie încă o dată.
URMĂREȘTE-NE PE