
Runda a șaptea din cadrul campionatului spaniol propune duelul dintre Sevilla vs Real Valladolid, acesta fiind programat să se joace marți seara, de la ora 20:00, urmând să se dispute pe „Estadio Ramón Sánchez Pizjuán”.
Analizăm duelul dintre Sevilla vs Real Valladolid
Avem destul de puține meciuri azi, însă, cu toate acestea, tipsterii XBets au reușit să scoată câteva materiale interesante, oferind ponturi pariuri din care vă puteți inspira. În acest material avem analiza duelului dintre Sevilla vs Real Valladolid, dar și o variantă de pariere într-o cotă de 1.73, pe care am ales-o din oferta celor de la agenția de pariuri online Unibet.
Cote pariuri Sevilla vs Real Valladolid
Conform cotelor oferite de casele de pariuri, gruparea gazdă pornește cu prima șansă în această confruntare, ceea ce era și normal de altfel. De exemplu, agenția online Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.73 la victorie, în timp ce pentru un succes al oaspeților oferă o cotă de 5.20.
Sevilla, prestații modeste în acest sezon
Este departe de nivelul din urmă cu câțiva ani, când amenința serios locurile fruntașe din La Liga, dar impresiona și în cupele europene, în ultimele sezoane având prestații modeste, cum de altfel este cazul și în actuala ediție de campionat.
Gruparea andaluză se găsește în a doua jumătate a clasamentului din La Liga, pe un modest loc 15, cu doar cinci puncte acumulate în șase etape. Aceasta și-a trecut în cont un singur succes, remizând de două ori, suferind trei înfrângeri, în urma acestor jocuri marcând cinci goluri, primind cu trei mai multe.
Ultimul meci disputat pe teren propriu a fost de bun augur pentru cei de la Sevilla, aducându-le trei puncte, aceștia reușind să se impună la scor minim cu Deportivo Alaves. A urmat însă apoi un eșec, pierzând în deplasarea de la Deportivo Alaves, scor 2-1.
- ECHIPA PROBABILĂ: Nyland; Sanchez, Nianzou, Salas, Pedrosa; Gudelj, Agoume, Saul; Lukebakio, Iheanacho, Fernandez
Real Valladolid, fără victorie de cinci etape
Este fără dubii una dintre echipele de pluton ale campionatului spaniol, care nu dispune de un lot suficient de puternic încât să emită pretenții prea mari în actuala stagiune, principalul său obiectiv fiind evitarea retrogradării în eșalonul al doilea, unde a jucat în stagiunea precedentă.
„Alb-violeții” se situează în prezent sub adversarii lor în clasamentul din La Liga, fiind la egalitate de puncte, având însă un golaveraj mai slab. Au reușit la rândul lor doar o victorie și două egaluri, suferind trei eșecuri, de-a lungul acestor jocuri marcând doar două goluri, primind nu mai puțin de 13.
Cei de la Real Valladolid au început cu succes în această ediție de La Liga, impunându-se cu Espanyol, însă de atunci au legat cinci partide consecutive fără victorie, în ultima reușind însă să scoată un punct important în duelul de pe teren propriu cu Real Sociedad, scor 0-0.
- ECHIPA PROBABILĂ: Hein; Perez, Bah, Torres, Rosa; Machis, Meseguer, Perez, Juric, Moro; Latasa
Ponturi pariuri Sevilla vs Real Valladolid
Sevilla este o echipă mai valoroasă, care are și un mare plus de experiență, dar și pretenții mult mai mari, așa că avem așteptări de la aceasta. Ne așteptăm ca avantajul propriului teren să aibă un rol important, iar fanii să își facă datoria și să își împingă favoriții de la spate, așa că mizăm pe faptul că vor avea o prestație solidă și se vor impune. Așadar, mergem pe mâna gazdelor, la o cotă de 1.73 oferită de Unibet.
- 1. Bilet pariu șansă la Superbet 16.08.2025 – Campionatele de top în prim-plan pentru o cotă de 102!
- 2. Biletul zilei azi din fotbal 16.08.2025 – Golurile ne asigură o cotă de 6.59!
- 3. Biletul zilei din fotbal la Winbet în cotă 12.57 din 16 august 2025. Câștig 1412 lei din 6 evenimente
- 4. Bilet de weekend din fotbal la Maxbet 16 august 2025 – 7 selecții pentru un câștig de 2600 RON!
- 5. Biletul Zilei MaxBet din 16 august 2025 – Ne bazăm pe meciuri din Premier League și La Liga
- 6. Biletul Zilei din Super Pariuri 16.08.2025 – Cota 12 din 4 evenimente
- 7. Biletul Zilei din Belgia și Olanda 16.08.2025 – Pariem simplu pentru o cotă de 7
- 8. Bilet pariu șansă Superbet 15.08.2025 – Țintim un câștig potențial de 4100 RON!
- 9. Biletul Zilei Superbet 15-16 august 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 120
- 10. Cine transmite Premier League la TV sezonul 2025-2026?
URMĂREȘTE-NE PE