
Legia Varșovia vs Chelsea este un duel din cadrul sferturilor de finală din Conference League, contând pentru prima manșă. Acesta este programat să se joace joi seara, de la ora 19:45, urmând să se desfășoare pe „Stadion Wojska Polskiego”.
Pariem simplu la Legia Varșovia vs Chelsea
Ne așteaptă multe meciuri azi la nivelul cupelor europene, care mai de care mai interesante, din care sperăm să scoatem cât mai mult profit. În acest material avem duelul dintre Legia Varșovia vs Chelsea, pe care l-am analizat evident, astfel că, în cazul în care cauți ponturi pariuri pentru acest meci, atunci cu siguranță te poți inspira din recomandarea noastră.
Cote pariuri Legia Varșovia vs Chelsea
Așa cum era și normal de altfel, gruparea vizitatoare pornește ca mare favorită la casele de pariuri, fiind net superioară adversarei sale. De exemplu, cei de la Unibet oferă o cotă de 1.52 pentru un succes al acesteia, în timp ce pentru o eventuală victorie a gazdelor atribuie o cotă de 5.60.
Poate Legia Varșovia să producă surpriza?
Este o echipă modestă, care nu se poate compara cu adversara sa, fiind depășită în mod clar din orice punct de vedere. Așadar, nu este deloc o surpriză faptul că pornește ca outsideră certă, în ciuda faptului că are de partea sa avantajul propriului teren.
Polonezii au un parcurs neașteptat de bun în această ediție de Conference League, terminând mai întâi pe locul al șaptelea în faza ligii. Evident, și-au asigurat calificarea directă în optimi, unde au eliminat-o pe Molde, contra căreia s-au impus cu 4-3 la general.
Înainte de această înfruntare, cei de la Legia Varșovia sunt într-o formă bună, având și un moral excelent, având în vedere faptul că vin după trei partide fără înfrângere. Au remizat mai întâi cu Pogon Szczecin, scor 0-0, urmând apoi victorii cu Ruch și Gornik Zabrze, cu care au marcat de șapte ori.
- ECHIPA PROBABILĂ: Tobiasz; Wszolek, Pankov, Kapuadi, Ruben Vinagre; Elitim, Augustyniak, Kapustka; Chodyna, Luquinhas, Morishita
Chelsea are un obiectiv clar în Conference League
Este de departe cea mai puternică echipă angrenată în actuala ediție de Conference League, care are ca obiectiv clar câștigarea competiției. Evident, bookmakerii o dau ca mare favorită în acest duel, având resursele necesare pentru a se impune, chiar dacă joacă în deplasare.
Londonezii defilează la debutul lor în această competiție, în faza ligii terminând pe primul loc, cu punctaj maxim, dar și cu un golaveraj excelent, marcând 26 de goluri, primind doar cinci. În optimi, aceștia au dat piept cu FC Copenhaga, pe care au eliminat-o după ce au câștigat cu 3-1 la general.
Cei de la Chelsea au mari probleme în deplasare, având în vedere faptul că nu au obținut decât o singură victorie în precedentele zece partide disputate în afara propriei arene. În acest interval au suferit șase înfrângeri, remizând de trei ori, ultima dată în weekend, în duelul de campionat cu Brentford.
- ECHIPA PROBABILĂ: Jorgensen; Gusto, Chalobah, Colwill, Cucurella; James, Caicedo, Enzo; Palmer, Jackson, Neto
Ponturi pariuri Legia Varșovia vs Chelsea
Diferența de valoare dintre cele două formații este categorică, Chelsea fiind net superioară din acest punct de vedere, având de asemenea și mult mai multă experiență. E drept, are rezultate foarte slabe în deplasare, însă credem că în acest duel va reuși să obțină victoria, adversara fiind totuși una accesibilă. Așadar, mergem cu mare încredere pe mâna londonezilor, la o cotă de 1.52 oferită de cei de la agenția de pariuri online Unibet.
URMĂREȘTE-NE PE