
Grupa D de la Campionatul Mondial al Cluburilor le aduce față în față în etapa secundă pe Los Angeles FC – Esperance Tunis, care este programat să se consume sâmbătă, 21 iunie 2025, cu începere de la ora 01:00 (ora României), și care se va desfășura pe „Geodis Park”.
Americanii, vor primele puncte din competiție!
„The Black and Gold” nu au avut debutul dorit la Campionatul Mondial al Cluburilor, însă era și greu să îl aibă, având în vedere că au evoluat în compania favoritei grupei, Chelsea. Au avut ceva momente bune în repriza secundă, însă, în cele din urmă, au cedat cu scorul de 2-0.
În mod evident, orice rezultat în afara de victorie îi scoate aproape în totalitate din competiție, însă cu siguranță vor da tot ce au mai bun în acest duel, ținând cont că întâlnesc o altă outsideră a grupei. Remarcăm faptul că prezența la această competiție au obținut-o grație unui play-off, câștigat în detrimentul mexicanilor de la América.
Înfrângerea din urmă cu câteva zile a fost prima după o serie de 10 meciuri consecutive fără eșec pentru trupa pregătită de Steve Cherundolo, care aveau bifate în acest interval de timp nu mai puțin de 6 rezultate de egalitate, dar și 4 succese în cont.
- Echipa probabilă: Lloris; Palencia, Long, Segura, Hollingshead; Jesus, Tillman, Delgado; Bouanga, Giroud, Ordaz
Prezentare cote Betano – Los Angeles FC – Esperance Tunis

Favorită la câștigarea celor 3 puncte conform operatorului online Betano este văzută echipa gazdă, căreia i se atribuie la ora actuală o cotă de 1.87. Alternative bune la Los Angeles FC – Esperance Tunis în ceea ce privește cotele avem și la ponturi pariuri ce includ golurile, precum cel clasic de „peste 2.5 goluri”, care ne-ar înverzi o cotă de 2.18.
Esperance Tunis vine după o evoluție modestă!
Elevii lui Maher Kanzari nu s-au prezentat nici ei prea grozav în prima etapă disputată cu cei de la Flamengo, ba mai mult, evoluția lor a fost ceva mai slabă decât a adversarilor de astăzi. Au cedat cu 2-0 în fața brazilienilor, făcându-se mai mult remarcați prin agresivitatea din joc, care le-a adus și 4 avertismente, decât printr-o evoluție ofensivă solidă.
Au venit și ei cu un moral foarte bun la Campionatul Mondial al Cluburilor, având nu mai puțin de 12 partide consecutive fără înfrângere, iar bilanțul lor din această perioadă este unul aproape perfect: 10 victorii și doar două remize. Ofensiv, au arătat foarte bine în cele 12 dueluri, izbutind să marcheze nu mai puțin de 27 de goluri.
Spre deosebire de cei de la Los Angeles FC, au ceva mai multă experiență când vine vorba de această competiție. Mai au în palmares alte 3 apariții, și asta datorită câștigării CAF Champions League în edițiile: 2011, 2017 și 2018. Totuși, s-au calificat la CMC datorită coeficientului acumulat în ultimii 4 ani.
- Echipa probabilă: Said; Benali, Tougai, Meriah, Amine; Guenichi, Jbeli, Ogbelu; Sasse, Jabiri, Belaili
Ponturi fotbal Los Angeles FC – Esperance Tunis
Fără doar și poate, un rezultat de egalitate nu ar ajuta pe niciuna dintre tabere, având în vedere că au pierdut în prima etapă, iar un egal ar face ca favoritele grupei să fie aproape sigure de calificarea mai departe. Așadar, având în vedere că ambele formații sunt nevoite să iasă la joc în duelul Los Angeles FC – Esperance Tunis, iar acest aspect nu poate decât să încurajeze ponturi pariuri ce includ golurile, opțiune pe care noi am și mizat.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 14 august 2025 – Încercăm o cotă de 103 în cupele europene!
- 2. Bilet pariu șansă Superbet 15.08.2025 – Țintim un câștig potențial de 4100 RON!
- 3. Biletul zilei din fotbal la Winbet, 15 august 2025. Mizăm pe o cotă de 5.22
- 4. Dinamo vs UTA Arad, Ponturi Pariuri Superliga, 15 august 2025
- 5. Biletul zilei azi din fotbal la Winbet 15 august 2025 – Golurile și favoritele ne asigură o cotă de 7.98!
- 6. Biletul primei etape de La Liga – Pariem simplu pentru o cotă de 15
- 7. Cine transmite Dinamo – UTA Arad la TV pe 15 august (ora 21:30) în Superliga României?
- 8. Biletul Etapei a 6-a Superliga ne aduce peste 3.000 lei câștig și un Pariu Gratuit de 26 lei
- 9. Biletul Etapei a 3-a din Liga 2 – Mizăm cu încredere pe favoritele la promovare
- 10. Biletul zilei din fotbal la Winbet pe preliminariile Europa League, 14 august 2025
URMĂREȘTE-NE PE