
Deschide un cont nou la Victory Bet, efectuează verificarea identității și depune minim 50 RON pentru activarea bonusului. Primești 100% din suma depusă în limita a 5000 RON! L1244251W001596
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › Serie A
Serie A
În cazul în care căutai ponturi pariuri pentru Juventus vs Genoa, atunci ai nimerit unde trebuie. Noi am analizat acest duel, care va începe luni seara, la ora 19:00, iar de asemenea, am selectat și un pronostic. Partida face parte din programul etapei cu numărul 31 din Serie A, urmând să se joace pe „Allianz Stadium”.
Diferența de valoare dintre cele două formații este cât se poate de clară, Juventus fiind net superioară la acest capitol. Stă de asemenea mult mai bine și din punct de vedere al valorii, fiind avantajată și de faptul că va juca acasă. Prin urmare, bookmakerii o dau ca mare favorită, aceasta primind o cotă de 1.38 la Don. De partea cealaltă, celor de la Genoa le-a fost atribuită o cotă de 8.50 la același operator online.
Chiar dacă nu mai impresionează de câteva sezoane, în sensul că nu mai amenință la titlu, Juventus rămâne în continuare o echipă cu mari pretenții. Desigur, este mare favorită la victorie, în condițiile în care va juca acasă, contra unui adversar mai mult decât accesibil.
Torinezii sunt pe poziția a cincea a clasamentului din Serie A, fiind la doar trei lungimi de zona de Champions League. Aceștia au adunat 54 de puncte în cele 30 de etape de până acum, reușind 15 victorii și nouă remize. Au al treilea atac din Serie A, după Inter Milan și Como, marcând 52 de goluri, primind doar 29.
Cei de la Juventus sunt fără înfrângere de cinci partide, interval în care au obținut victorii cu Galatasaray, Pisa și Udinese. În meciul precedent au primit vizita celor de la Sassuolo, cu care au pierdut două puncte extrem de prețioase, reușind să scoată doar un rezultat de egalitate.
Știm bine că Genoa este una dintre echipele de pluton din Serie A. Aceasta nu își propune niciodată cu adevărat să atingă locurile europene, neavând resursele necesare pentru a îndrăzni la astfel de obiective. Joacă însă pentru evitarea retrogradării, cu care nu ar trebui să aibă probleme în acest sezon.
Gruparea roș-albastră este în a doua jumătate a clasamentului, pe un modest loc 14. Are 33 de puncte după 30 de etape, fiind la șase lungimi de zona retrogradării. Până acum a izbutit opt victorii și nouă remize, suferind 13 eșecuri. Pe parcursul acestor jocuri a marcat de 36 de ori, primind 42 de goluri.
După două victorii importante, 2 la 1 în meciul de acasă cu AS Roma și 0 la 2 în fieful celor de la Hellas Verona, cei de la Genoa au clacat. În runda anterioară au primit vizita celor de la Udinese, contra cărora au pierdut cu scorul de 0 la 2.
Spuneam deja că Juventus este o echipă mult mai puternică, mai experimentată, cu pretenții mult mai mari. Bazându-ne și pe faptul că această joacă acasă, unde clachează extrem de rar, credem că va pune mâna pe toate cele trei puncte. Vorbim de a treia ofensivă din Serie A, așa că avem toate motivele să credem că va marca de minim două ori. Prin urmare, vom paria în consecință, la o cotă de 1.55.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.