
Una dintre cele mai dezechilibrate duble din turul 2 preliminar – UEFA Champions League este fără doar și poate FC Copenhaga – Drita, a cărei primă manșă este programată să se desfășoare marți, 22 iulie 2025, cu începere de la ora 20:00, pe „Parken Stadium”.
FC Copenhaga vrea să facă scor contra kosovarilor!
Băieții lui Jacob Neestrup au avut parte de o deplasare la Viborg, în primul duel oficial al sezonului. Nu începeau tocmai grozav partida, în minutul 24 adversarii reușind să deschidă scorul dintr-un penalty, însă izbutiau să egaleze până în pauză. În partea a doua au ieșit mult mai motivați și au reușit să câștige la capătul unui meci spectaculos, încheiat 2-3.
Conducerea „leilor” a băgat serios mâna în buzunar în această fereastră de transferuri, în care a cheltuit nu mai puțin de 17 milioane de euro, cu ajutorul cărora speră să facă din nou o figură frumoasă în Champions League, așa cum reușeau și în urmă cu doi ani, când ajungeau până în șaisprezecimi.
În ceea ce privește jucătorii veniți în această vară, cei mai mulți bani au fost plătiți pentru transferul atacantului venit de la Borussia Dortmund, Youssoufa Moukoko, pentru care au achitat 5 milioane de euro, și pentru cel al portarului croat de la PAOK, Dominik Kotarski.
- Echipa probabilă: Kotarski; Huescas, Hatzidiakos, Pereira, Meling; Larsson, Delaney, Froholdt, Achouri; Moukoko, Elyounoussi
Cote pariuri FC Copenhaga – Drita, 22 iulie 2025
Doar o cotă de 1.14 ne-ar putea înverzi un pont de 1 „Solist”, în FC Copenhaga – Drita, partidă în care o victorie de partea taberei oaspete este cotată la ora actuală cu 15.00. Desigur, dezechilibrul fiind atât de evident, trebuie să mergem pe o linie de „peste 3.5 goluri”, dacă vrem să profităm de o cotă ceva mai bună, 2.05 din partea celor de la Betano.
Drita, șanse minime în Danemarca!
Atmosfera în tabăra echipei din Kosovo este și ea una pozitivă, și pe undeva normală, ținând cont că au reușit să acceadă în acest tur 2 preliminar din Champions League. În prima rundă de calificare au jucat contra luxemburghezilor de la Differdange, pe care au izbutit să îi învingă în ambele manșe.
„Intelectualii” au reușit mai întâi să obțină victoria pe teren propriu, 1-0, grație unei reușite semnate de Arb Manaj, care s-a dovedit a fi cel mai bun om al acestei duble. În Luxemburg, lucrurile au luat o turnură spectaculoasă, însă trupa pregătită de Zekirija Ramadani a stat tare pe poziții și a reușit să câștige cu 2-3.
Experiența europeană a kosovarilor este una infimă comparativ cu cea a adversarilor lor, iar acest lucru se reflectă cu siguranță și în încrederea lor înaintea acestei duble. Anul trecut, Drita a evoluat în Conference League, acolo unde a ajuns până în turul al treilea preliminar, de unde a fost eliminată de către cei de la Legia.
- Echipa probabilă: Maloku; Be. Krasniqi, Beytulai, Mesa, Ovouka; Broja, Dabiqaj; Zulfiu, Bl. Krasniqi, Tusha; Manaj
Ponturi fotbal FC Copenhaga – Drita – Preliminarii Champions League
Este unul dintre acele dueluri în care se pune doar problema scorului, ci nu a învingătoarei. Diferența este una destul de mare între cele două combatante, lucru care se va simți cu siguranță și pe tabelă de marcaj, acolo unde ne așteptăm ca danezii să ia un avantaj de calificare din prima manșă. Ca ponturi pariuri pentru FC Copenhaga – Drita am mers cu încredere pe o victorie a gazdelor și cel puțin 3 goluri înscrise.
- 1. Biletul zilei azi din fotbal 21.07.2025 – Meciurile din Superliga României ne aduc un câștig de 1000 RON!
- 2. Cash out sau contră pentru un bilet în cotă mare – tu ce ai face în situația asta?
- 3. Biletul Zilei Superbet din 21 iulie 2025 – Mizăm pe o cotă de 5 din 3 pariuri simple
- 4. Biletul Săptămânal la Betano – 10.000 RON câștig și o cotă tare de 50
- 5. FCSB și-a aflat posibilul adversar din turul 3 preliminar UEFA Champions League
- 6. Bilet pariu șansă Superbet 20.07.2025 – 11 evenimente și o cotă de 124
- 7. Biletul zilei la Winbet, 20 iulie 2025. Cotă uriașă de 108 și câștig 3500 de lei
- 8. Bilet pariu șansă Superbet 18 iulie 2025 – Plasăm o cotă bombă de 111
- 9. Dinamo vs FC Botoșani, Ponturi Pariuri Superliga, 21 iulie 2025
- 10. Cota 2 din fotbal 21 iulie 2025 – Pariem pe meciurile din SuperLiga României
URMĂREȘTE-NE PE