
O alta înfruntare interesantă din play-off-ul UEFA Champions League, vine din Elevetia, acolo unde în manșa tur se vor înfrunta FC Basel – FC Copenhaga într-o partidă ce se anunță a fi una extrem de interesantă. Partida va avea loc miercuri, 20 august 2025, de la ora 22:00, pe „St. Jakob-Park”.
Basel nu a mai pierdut acasă din martie!
Elevii lui Ludovic Magnin își doresc cu ardoare un debut european perfect în aceata dublă care le-ar putea asigura o revenire în faza ligii Champions League. Ultima oara au realizat această performanță în sezonul 2017-18, când reușeau ba chiar să treacă de faza grupelor, iar în șaisprezecimi aveau să fie eliminați de către Manchester City.
Încălzirea pentru astăzi și-au făcut în weeend, cu un meci din Cupa Elvetiei disputat contra celor de BIel. Nu au avut niciun fel de emoții în ceea ce privește victoria, tabela indicând 1-6 în favoarea lor la finalul celor 90 de minute. Un succes normal, dar care menține o atmosferă pozitivă în tabăra elvețiană.
Pe teren propriu, campioana en-titre din Super League a avut deja două prezențe, ambele încheiate cu victorii. A fost mai întăi un 2-1 contra celor de la Grasshoppers, ca mai apoi să câștige la scor contra rivalilor de la Young Boys, împotriva cărora s-au impus cu 4-1.
- Echipa probabilă: Hitz; Schmid, Vujo, Adjetei, Tsunemoto; Leroy, Metinho, Otele, Shaqiri, Traore; Ajeti
Prezentare cote FC Basel – FC Copenhaga, 20 august 2025
Elvețienii primesc statut de favoriți din partea operatorului online Betano care le atribuie 2.32, în timp ce un pont ce inclunde un succes al nordicilor ne-ar aduce un profit de 3.05 ori mai mare. Toate duelurile jucate de gazde în noul sezon s-au încheiat în „peste 2.5 goluri”, iar pentru a vedea intampandu-se acest lucru și în FC Basel – FC Copenhaga, ne poate înverzi o cotă excelentă de 2.10.
FC Copenhaga, evoluții solide în startul sezonului!
Drumul danezilor către faza ligii Champions League a început mult mai devreme în comparație cu cel al clunului elvețiană. Nordicii au debutat încă din turul 2, acolo unde au trecut fară probleme de către kosovarii de la Drita, pe care i-au învins în ambele manșe.
În runda anterioară au avut parte de un adversar mult mai cunoscut, Malmo. După o prima manșă extrem de echilibrată în Suedia, finalizată 0-0, trupa antrenată de către Jacob Neestrup s-a „dezlănțuit” acasă, și le-au provocat suedezilor un eșec dur, 5-0. Ultima lor apariție oficială s-a consumat vineri, atunci când au evoluat pe terenul celor de la Nordsjaelland.
S-au descurcat foarte bine și în acea vizită, unde au câștigat cu 1-3, deși au fost conduși la un moment dat. Notăm și faptul că a fost a noua lor deplasare oficială consecutivă fără eșec, iar în acest interval de timp și-au trecut în cont nu mai puțin de 8 triumfur
- Echipa probabilă: Kotarski; Lopez, Hatzidiakos, Pereira, Uescas; Silva, Elyounoussi, Lerager, Mattsson, Larsson; Cornelius
Ponturi fotbal FC Basel – FC Copenhaga – Preliminarii Champions League
Anticipăm un prim duel echilibrat intre FC Basel – FC Copenhaga, în care cu siguranță micile detalii vor face diferență. Apărarea elvețiană a fost depășită de fiecare dată în primele 5 jocuri, iar danezii vor încercă cu siguranță să pun sub presiune pe poarta elvețiană. Campaioana en-tire a Elvetiei jucând și acasă, plus nevoia de a obține un rezultat pozitiv, cred vor reuși să schimbe și ei tabela și să ne ofere psibilitatea să bifăm acest pont de „GG” pe care am mizat la acest meci.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet din cupele europene 19 august 2025 – Plasăm o cotă bombă de 146!
- 2. Cota 2 din fotbal astăzi 19 august 2025 – Începem noul proiect
- 3. Biletul Zilei din fotbal 19-21 august 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă spectaculoasă de 370
- 4. Cum poți încasa 125 lei FreeBet fără depunere la Betano din doar câțiva pași?
- 5. Biletul Zilei din play-off-ul Champions League 19 august 2025 – Cota 20 din 6 pronosticuri
- 6. Biletul Zilei din cupele europene 19-21 august 2025 – Pariem simplu pentru o cotă de 74
- 7. Biletul Zilei din pariuri speciale 19.08.2025 – Mizăm pe play-off-ul Champions League
- 8. Real Madrid vs Osasuna, Ponturi Pariuri La Liga, 19 august 2025
- 9. Poli Iași vs Gloria Bistrița, 19 august 2025, Ponturi Pariuri Liga 2
- 10. Rangers – Club Brugge, Ponturi pariuri Preliminarii Champions League, 19 august 2025
URMĂREȘTE-NE PE