


„Podgorica City Stadium” va găzdui întâlnirea dintre Muntenegru vs Cehia, din cadrul calificărilor pentru Campionatul Mondial din 2026, și care este programată să se consume vineri, 5 septembrie 2025, de la ora 21:45. Partida va putea fi urmărită și pe micile ecrane, în direct pe Prima Sport 5.
Muntenegru nevoită să meargă pe cartea atacului!
„Hrabri sokoli” nu are un început tocmai rău de calificări, însă pentru a continua să fie în grafic pentru poziția secundă, pe care în acest moment o ocupă Croația, au mare nevoie de un rezultat pozitiv. În cazul unui insucces astăzi, șansele lor de a își îndeplini acest obiectiv ar scădea considerabil.
Primele două jocuri din aceste preliminarii pentru Campionatul Mondial, le-a adus muntenegrenilor maximul de puncte. A fost un succes cu 3-1 contra modestei Gibraltar, ca mai apoi să se chinuie teribil contra celor din Insulele Feroe, cărora le-au marcat golul decisiv la ultima faza a întâlnirii.
În iunie s-au deplasat pe terenul adverasrilor de astăzi pentru a își juca al treilea joc din grupă. Evoluția lor de la Plzen nu a fost pe măsură așteptărilor fanilor, iar aceștia s-au întors învinși din Cehia, scor 2-0. La 3 zile după acel eșec a urmat un amical cu Armenia, în compania cărora au făcut 2-2.
- Echipa probabilă: Petkovic; Savic, Vujacic, Sipcic; Vucevic, Jankovic, Kuc, Radunovic; Vukotic, Jovetic; Krstovic
Cote pariuri Muntenegru vs Cehia, 05.09.2025
Am văzut tabela schimbată de cel puțin 3 ori în 4 din precedentele 5 jocuri ale cehilor, iar astăzi un astfel de pont este cotat cu 2.00 de către agențiile de pariuri online. Daca vrem să jucam ponturi ce includ „soliști” în Muntenegru vs Cehia, trebuie să știm că favorită este tabăra oaspete, care este cotată cu 1.72, în timp ce muntenegrenii primesc 5.15.
Cehia vrea un nou succes în fața muntenegrenilor!
Seria victorioasă a cehilor a luat sfârșit în etapa precedentă, când au cedat fară drept de apel în fața favoritei grupei, Croația. Deși în minutul 58 izbuteau să egaleze prin Tomas Soucek, cehii aveau să cedeze complet după golul primit în minutul 62, din penalty, tabela terminandu-se cu un neverosimil 5-1 în favoarea croaților.
Acest rezultat surprinde mai mult prin proporțiile scorului, pentru că selecționata antrenată de către Ivan Hašek venea după 3 succese consecutive în această grupă, care le și asigură prima poziție în momentul de față. Doar un singur gol aveau primit înaintea celor 5 de la Osijek.
Nu putem spune că deplasările sunt tocmai punctul forte ale cehilor, care au un singur succes pe teren străin în precedentele 7 disputate, un 0-4 în Gibraltar. Pe lângă aceasta au mai izbutit 3 egaluri, și tot atâtea eșecuri, printre care și una în Georgia, 4-1 în Nations League.
- Echipa probabilă: Kovar; Holes, Vitik, Krejci, Zeleny; Sadilek, Soucek; Cerny, Sulc, Provod; Schick
Ponturi pariuri Muntenegru vs Cehia – Preliminarii Campionatul Mondial
O vedem favorită pe tabăra oaspete care cu siguranță va veni cu gândul să ia cele 3 puncte la Podgorica, aici unde nu vor avea o misiune tocmai facilă, pentru că și gazdele au resursele lor fotbalistice cu care pot pune probleme, mai ales când vine vorba de jocurile acasă. Având în vedere și faptul că defensiva cehă nu este în cea mai bună formă, am decis că pentru acest duel Muntenegru vs Cehia, să ne ducem pe un pont de „GG” la o cotă foarte bună.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 04.09.2025 – Naționalele în prim-plan pentru o cotă de 112!
- 2. Biletul zilei din fotbal la Superbet, 4 septembrie 2025. Mizăm pe calificările CM 26
- 3. Biletul Zilei Unibet 4-7 septembrie 2025 – Pariem pe patru zile pentru o cotă de 12
- 4. Participă la Misiunea României și ai parte de 50 LEI Pariu Fără Risc la Betano!
- 5. Biletul Zilei 4 septembrie 2025, câștig de 1.000 lei din 3 SuperPariuri pe preliminariile Cupei Mondiale
- 6. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 4 septembrie 2025 – Șuturile și cartonașele ne aduc o cotă de 7
- 7. Drake a pariat 300.000 dolari că Jannik Sinner va câștiga US Open 2025
- 8. Olanda vs Polonia, Ponturi Pariuri Preliminarii Campionatul Mondial, 04.09.2025
- 9. Cota 2 din fotbal 4 septembrie 2025 – Mizăm pe preliminariile Campionatului Mondial
- 10. Biletul zilei din Preliminariile Campionatului Mondial 04.09.2025 – Plasăm o cotă de 4.25 la Betano!
URMĂREȘTE-NE PE