
Duelul dintre Danemarca vs Scoția din cadrul calificărilor europene pentru Campionatul Mondial din 2026 este programat să se desfășoare vineri, 5 septembrie 2025, de la ora 21:45, pe „Parken Stadium” din Copenhaga. Partida va putea fi urmărită și la TV, în direct pe DIgi Sport 4.
Danezii montați la maximum pentru debutul în preliminarii!
„De Rød-Hvide” au arătat o formă foarte bună în aceste prime 4 dueluri dinaintea debutului pentru preliminariile Campionatului Mondial. Începem cu sfertul de finală din Nations League, jucat în dubla manșă contra Portugaliei, și pe care o începeau cu un succes, acasă, scor 1-0.
Returul se anunță a fi unul extrem de spectaculos, însă nu în favoarea lor. Aveau să egaleze în timpul regulamentar de două ori, însă lusitanii aveau să duca meciul în prelungiri, datorită golului de 3-2 înscris de Trincao. În extra tme, adversari s-au dovedit a fi mult mai concentranti și le-au mai înscris danezilor încă două goluri, ducând astfel scorul final la 5-2.
Pentru selecționata antrenată de către Brian Riemer au urmat apoi două meciuri de verificare, ambele jucate pe teren propriu. A fost mai întâi succesul cu cei din Irlanda de Nord, 2-1, ca mai apoi să facă spectacol contra Lituaniei, de care au trecut cu un categoric 5-0.
- Echipa probabilă: Schmeichel; Kristensen, Andersen, Vestergaard, Dorgu; Højbjerg, Hjulmand; Dreyer, Dolberg, Damsgaard; Hojlund
Cote pariuri Danemarca vs Scoția, 05.09.2025
Un al patrulea succes consecutiv al selecționatei nordice pe teren propriu ne-ar asigura în această seară o cotă decentă, de 1.57. De luat în considerare și un pont ce include golurile în Danemarca vs Scoția, aici unde pentru a asista la un „GG”, primim la ora actuală 1.95 din partea caselor de pariuri online.

100% Bonus până la 500 RON, Rulaj X1
Are forța necesară Scoția să producă surpriza la Copenhaga?
Ultimele deplasări oficiale demonstrează faptul că trupa pregătită de Steve Clarke are forța necesară de a produce rezultate surprinzătoare. Notăm că precendete doua vizite le-au consumat în Natons League, acolo unde au obținut succese în Polonia, cu 1-2, și 0-1 la Grecia.
Rezultate care cu siguranță le da un moral pozitiv scoțienilor înaintea acestei vizite de la Copenhaga, care va fi cu adevărat complicată. S-au deplasat ultima oară pe acest teren în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022, atunci când pierdeau aici cu 2-0.
Înaintea primei prezențe din calificări, tabăra oaspete a avut și ea de disputat două dueluri de verificare. Unul dintre ele a fost în fata Islandei, cu care au pierdut, am putea spune în mod surprinzător, 2-1, dar și-au îmbunătățit oarecum moralul în Liechtenstein, acolo unde au câștigat cu 0-4.
- Echipa probabilă: Kelly; Ralston, Hendry, McKenna, Robertson; Ferguson, Gilmour, McTominay, McGinn; Adams, Hirst
Ponturi pariuri Danemarca vs Scoția – Preliminarii Campionatul Mondial
Pe teren propriu, naționala daneză este foarte greu de depășit, dovadă și faptul că nu au mai pierdut aici de peste 3 ani. Scoțienii au avut și ei ceva rezultate interesante în deplsaare în ultima vreme, așa că fiind și o formație cu calitate, nu ne-ar mira că în această seară să emită pretenții la un rezultat pozitiv, motiv pentru care am decis că pentru Danemarca vs Scoția să mergem pe un pont de „1X” și cel puțin două goluri marcate în meci.

1X& Peste 1.5 goluri @ 1.41
URMĂREȘTE-NE PE