
Vezi și alte variante de Cota 2 disponibile pentru azi - 7 aprilie 2026
“Jan Breydel Stadion“ va fi gazda duelului dintre Club Brugge vs Anderlecht, care face parte din prima etapă a play-off-ului din Jupiler League. Pentru duelul ce va avea loc luni, 6 aprilie 2026, de la ora 14:30, ne-am gândit la un bet builder în cota 2 ce este bazat pe goluri și cornere.
Club Brugge afișează o poftă ridicată de gol în ultima vreme
Club Brugge s-a redresat foarte bine după acea eliminare din Champions League, în fața celor de la Atletico Madrid. Iată-i ajunși la 4 meciuri consecutive fără eșec, dintre care 3 au fost succese. Un alt aspect pozitiv, este cel ofensiv, dat fiind faptul că au marcat de fiecare dată un minim de două goluri în aceste jocuri.
Înaintea pauzei competiționale, pe terenul lor veneau cei de la KV Mechelen, una dintre surprizele plăcute ale acestei ediții de Jupiler League. Băieții lui Ivan Leko au intrat extrem de motivați, iar după doar 37 de minute conduceau deja cu 3-0. Fiecare echipă a mai înscris câte un gol în repriza a doua, făcând ca tabela să fie închisă la 4-1.
Gruparea din Brugge a intrat în acest playoff de pe poziția secundă, cu un total de 32 de puncte. Liderul Royale Union a jucat deja în această primă rundă, și a câștigat. Așadar, pentru a reface distanța de un punct față de ei au nevoie neapărat de un succes în această seară.
- Echipa probabilă: Mignolet; Sabbe, Ordonez, Mechele, Seys; Stankovic, Onyedika; Tzolis, Vetlesen, Borges; Tresoldi
Prezentare cote Club Brugge vs Anderlecht, 06.04.2026
O a treia victorie la rând a vicecampioanei en-titre din Belgia este cotată de casele de pariuri online cu 1.50. Oaspeții nu au pierdut în cele două dueluri directe Club Brugge vs Anderlecht, așa că este de luat în considerare și acea cotă de 2.60 oferită pentru un “X2“.

150% Bonus până la 5.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
Anderlecht nevoită să iasă la atac în duelul de la Brugge
Atmosfera nu este la fel de pozitivă în tabăra pregătită de Jeremy Taravel, care nu s-a ales cu niciun punct din precedentele două prezențe oficiale. Aveau să piardă mai întâi la cei de la Mechelen, 1-0, iar în ultima etapă a sezonului regulat cedau cu un spectaculos 2-3 cu Cercle Brugge.
Exceptând ultima vizită, trupa din Bruxelles putem spune că s-a descurcat destul de bine în ultimele 4 deplasări. Înaintea aceleia aveau un total de două succese, ambele obținute într-o manieră spectaculoasă. Este vorba de acel 0-4 din Cupa Belgiei, cu Antwerp, și 2-4 la Waregem, însă regăsim și un 2-2 înregistrat chiar în compania celor de la Club Brugge.
Pentru a trage la ceva în acest play-off din Jupiler League, “les mauve et blanc“ trebuie să aibă un parcurs extrem de solid. Asta pentru că a prins in-extremis în această fază a competiției, cu un total de 22 de puncte, fiind iată la o distanță de 7 puncte față de podium.
- Echipa probabilă: Cooselmans; Sardella, Ilic, Diarra, Augstinsson; Tajaouart, De Cat; Degreef, Stroeyekens, Cvetkovic; Hazard
Pontul nostru pentru Club Brugge vs Anderlecht – Prima etapă din Play-off-ul Jupiler League
Balanța înclină în favoarea gazdelor pe care le vedem pornind clar cu prima șansă. Chiar și în acel 2-2 de luna trecută, ostilitățile au fost clar conduse de către “blauw-zwart“. Forma de moment și terenul propriu, sunt clar alte aspecte ce ne-au determinat să mergem aproape în totalitate pe mâna gazdă. Puțin mai jos aveți cele 3 opțiuni pentru duelul Club Brugge vs Anderlecht, pe care le considerăm extrem de viabile.

URMĂREȘTE-NE PE






