
Ultimul meci al zilei în Liga a 2-a va fi cel dintre CSM Reșița vs FC Bihor, acesta fiind programat să se joace după-amiaza, de la ora 14:30. Se va disputa pe „Stadionul Mircea Chivu”, urmând să fie transmis în direct și la TV de canalele Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
Cote pariuri CSM Reșița vs FC Bihor preluate de la WinBet
Meciul dintre CSM Reșița vs FC Bihor se anunță a fi unul foarte echilibrat, cel puțin în viziunea agențiilor de pariuri. Cotele sunt extrem de strânse, gruparea gazdă fiind ușor favorită, primind cota 2.55 la WinBet, în timp ce oaspeții au cota 2.73. În cazul în care vrei să pariezi pe egal, îți poți tripla investiția, cota fiind de 3.10 la momentul redactării acestui material.

Pachet Bonus până la 180 RON
CSM Reșița este neînvinsă de patru etape
Din punct de vedere al valorii, este undeva la nivelul adversarei sale, în timp ce în campionat are un parcurs aproape identic cu al acesteia. Avantajul său în această confruntare este însă terenul propriu, acolo unde se descurcă de minune, suferind doar două înfrângeri în campionat.
Înainte de disputarea acestei etape, formația gazdă se găsește pe locul al șaselea al clasamentului, ultimul ce duce în play-off. A adunat 29 de puncte în decurs de 15 etape, reușind nouă victorii și două remize, suferind patru înfrângeri. Pe parcursul campionatului a înscris 27 de goluri, încasând doar 14.
Cei de la CSM Reșița speră la un rezultat pozitiv în acest duel, în condițiile în care au un moral excelent. Ultimul eșec suferit de aceștia a venit în partida de acasă cu Poli Iași, în care au pierdut la scor minim. De atunci au disputat patru partide, interval în care au obținut trei victorii, ultima venind în runda anterioară, învingând Metalul Buzău cu 2 la 0.
FC Bihor vine după un succes spectaculos
Este de asemenea una dintre echipele bune ale Ligii a 2-a, care arată foarte bine în actuala stagiune. Parcursul de până acum îi permite să viseze la promovarea în primul eșalon, însă cursa va fi una extrem de anevoioasă, mai mult echipe fiind implicate.
Oaspeții acestei partide sunt chiar peste adversarii lor în clasament, la egalitate de puncte, având însă un golaveraj ceva mai bun. Au reușit de asemenea nouă victorii și două remize, suferind patru înfrângeri. În urma acestor jocuri au marcat 30 de goluri, încasând de două ori mai puține.
După trei meciuri fără succes, în care au pierdut în deplasare cu Poli Iași și Concordia Chiajna și au remizat acasă cu CS Tunari, cei de la FC Bihor s-au dezlănțuit. În runda precedentă au făcut spectacol pe teren propriu cu CS Dinamo București, câștigând cu un categoric 5 la 0.
Ponturi pariuri CSM Reșița vs FC Bihor – pariem pe goluri
Cele două formații sunt foarte apropiate atât din punct de vedere al valorii, cât și al punctelor. Avem toate premisele unui meci echilibrat, însă în care reușitele nu vor lipsi. Acestea stau foarte bine în ofensivă, marcând împreună nu mai puțin de 57 de goluri în 15 etape. Așadar, avem multe motive să credem că ne vor oferi un duel pe cinste, de aceea mizăm cu încredere pe goluri, la o cotă de 1.82.

Ambele marchează @ Cota 1.82
URMĂREȘTE-NE PE


