
Capul de afiș al rundei a doua din DFB Pokal vă avea loc pe „Detusche Bank Park”, acolo unde avem premisele unui meci spectaculos între Frankfurt vs Dortmund. Întâlnirea este programată să se desfășoare marți, 28 octombrie 2025, de la ora 19:30.
Succesul din weekend le dă mare încredere „vulturilor”!
Seria de 4 meciuri consecutive fără succes al lui Eintracht a lut sfârșit în weekend, atunci când pe terenul lor a venit St Pauli. Au fost 3 puncte asigurate de dublă semnată de Jonathan Burkardt care a fost fără doar și poate cel mai bun om de pe teren. Remarcăm și faptul că este abia al doilea meci din acest sezon în care nu au primit gol.
Primul a fost chiar în turul 1 din DFB Pokal, atunci când aveau să câștige fără probleme, în deplasarea de la Engers, scor 0-5. O victorie până la urmă normală, având în vedere că întâlneau un adversar ne tinferior din toate punctele de vedere. Ritsu Doan strălucea în acea întâlnire, japonezul trecandu-și în cont o dublă.
Anul trecut aveau să ajungă până în șaisprezecimile competiției, de unde erau scoși de către cei de la RB Leipzig, după un 3-0 categoric. Se numără printre cluburile ce au izbutit performanțe bune în această competiție, pe care au reușit să o câștige de 5 ori.
- Echipa probabilă: Santos; Kristensen, Koch, Theate, Brown; Skhiri, Larsson; Collins, Uzun, Bahoya; Burkardt
Prezentare cote Frankfurt vs Dortmund, 28.10.2025
Conform caselor de pariuri online, cu prima șansă la calificare pornește Borussia, care primește 1.70 de la Betano. Ultima întâlnire dntre Frankfurt vs Dortmund s-a consumat chiar pe acest teren, și a fost câștigat de Eintracht, care dacă se vor impune și azi ne-ar înverzi cotă de 3.05 pentru un pont de „1 Solist”.

150% Bonus până la 1.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
Misiune complicată pentru Dortmund
Au avut de tras serios pentru a obține toate cele 3 puncte din duelul cu FC Koln, jucat sâmbătă, în ultima etapă de Bundesliga. Insistenta le-a fost răsplătită în cele din urmă cu o victorie la limită, obținută grație reușitei din minutul 96 a lui Maximilian Beier, care a intrat din postura de rezerva.
A fost o săptămână perfectă pentru echipa antrenată de Niko Kovac, care și-au trecut în cont o victorie și în UCL. A fost un spectaculos 2-4 obținut în Danemarca, contra celor de la FC Copenhaga. Două rezultate care le dau o încredere ridicată înaintea acestui duel din Cupa Germaniei.
În primul tur Borussia a trecut doar cu 0-1 de către cei de l RW Esesn, unicul gol fiind înscris de Serhou Guirassy. Au și ei la activ nu mai puțin de 10 finale de DFB Pokal în palmares, iar procentajul lor de reușită este de 50%. Sezonul trecut aveau să părăsească competiția chiar în turul 2, fiind scoși de către cei de la Wolfsburg.
- Echipa probabilă: Kobel; Anton, Sule, Bensebaini; Ryerson, Sabitzer, Nmecha, Svensson; Adeyemi, Brandt; Guirassy
Frankfurt vs Dortmund – Ponturi pariuri din Turul 2 DFB Pokal
Preconizăm a fi un meci deschis, ținând cont și competiția în care urmează să se desfășoare acest duel dintre Frankfurt vs Dortmund. Având în vedere că titlul pare deja adjudecat Bayern, cred că această competiție poate constitui o șansă bună de a obține un trofeu în acest sezon. De ceea ce suntem siguri aici, este că vom vedea ocazii de-o parte și de alta, din care ne așteptăm să iasă și goluri. Nu puteam opta aici decât pe un pont ce include gol de ambele părți, având în vedere caracteristicile meciului.

Ambele echipe înscriu @ 1.45
URMĂREȘTE-NE PE


