


Joi, 2 octombrie 2025, cu începere de la ora 19:45, pe „Huvepharma Arena” din Razgrad, le vom vedea la lucru pe Ludogorets vs Betis duelandu-se pentru cele 3 puncte. Confruntarea face parte din cadrul etapei a doua din faza ligii UEFA Europa League.
Debut cu dreptul pentru bulgari în competie!
Echipa pregătită de Rui Mota vine după o săptămână perfecta pe care au încheiat-o cu alte două victorii cont, ajungând astfel la 4 triumufri în precedentele 6 jocuri oficiale. Începem cu deplasarea de la Malmo din prima etapă Europa League, acolo unde erau văzuți cu șansă a doua.
Acest lucru nu i-a descurajat deloc pe bulgari care au avut o evoluție extrem de solidă care le-a fost rasplatitia cu un succes doar cu 1-2. Ambele reușite au venit în prima parte a primei reprize, și chiar după marcarea lor, au continuat să atace, însă nu au fost la fel de eficienți.
Mult mai clară a fost victoria din weekend, obținută acasă contra celor de la Montana, pe care i-au învins la scor de neprezentare, 3-0. Interesant de urmărit dacă își vor păstra seria invincibilă de 21 meciuri oficiale consecutive fără înfrângere de pe teren propriu și după acest prim test cu adevărat dificil din acest sezon.
- Echipa probabilă: Padt; Son, Almeida, Kurtulus, Nedyalkov; Naressa, Stanic, Duarte; Marcus, Vidal, Bile
Prezentare cote Ludogorets vs Betis, 02.10.2025
Echipa spaniolă primește statut de favorită din partea caselor de pariuri online, care ne pun la dispoziție o cotă de 1.83 pentru a se impune în această deplasare. Aruncând o privire pe meciurile oaspeților, am putea spera și un pont de „GG” înverzit în Ludogorets vs Betis, care ne-ar aduce la ora actuală o cotă de 1.80.

150% Bonus până la 1.000 RON + 30 RON Pariu Gratuit
Betis, vine cu gânduri de victorie la Razgrad!
„Los Verdiblancos” au și terminat și ei bucuroși weekendul, asta după ce au triumfat cu 2-0, acasă, contra celor de la Osasuna. Tot acasă au jucat și la debutul în faza ligii Europa League, când pe terenul lor au venit cei de la Nottingham Forest care le-au dat mari bătăi de cap.
Deși au deschis scorul destul de devreme, în minutul 15, prin Cedric Bakambu, acest avantaj nu a durat foarte mult, pentru că în mai puțin de 10 minute, englezii au reușit să întoarcă tabela în favoarea lor. În partea a doua băieții lui Manuel Pellegrini au ieșit mult mai concentrați și au izbutit să termine neînvinși întâlnirea, 2-2, grație reușitei semnate de Antony în minutul 83.
Finalista Conference League din sezonul trecut propune un fotbal foarte plăcut, însă rezultatele nu sunt tocmai cele dorite, și asta datorită erorilor din defensivă. Până acum, gruparea spaniolă nu are niciu succes pe teren străin, asta după ce au termina la egalitate toate cele 3 vizite de până acum.
- Echipa probabilă: Valles; Oritz, Natan, Gomez, Firpo; Amrabat, Altimira; Antony, Fornals, Ezzalzouli; Bakambu
Ponturi la pariuri pentru Ludogorets vs Betis – Europa League
La cum arată jocul celor două în acest debut de stagiune, credem noi că echipa din Sevilla pornește cu prima șansă, însă vazandu-i pe bulgari în Suedia, sincer nu ne-ar mira să emită și ei pretenții la un rezultat pozitiv mai ales că defensiva spaniolă nu este la un nivel tocmai înalt. Așadar, un pont bazat pe goluri în Ludogorets vs Betis credem noi că se potrivește de minune în partida din Bulgaria.

Ambele echipe înscriu sau Peste 2.5 goluri @ 1.53
URMĂREȘTE-NE PE