
Vineri, în data de 22 august, de la ora 22:30, duelul dintre Real Betis vs Alaves va deschide runda a doua din cadrul campionatului spaniol. Aceasta se va disputa pe „Estadio de La Cartuja”, urmând ca la TV să fie transmisă în direct de Digi Sport 3 și Prima Sport 3.
Cote pariuri Real Betis vs Alaves la MaxBet
Așa cum era de așteptat, formația gazdă este văzută ca favorită în această confruntare, fiind mult peste nivelul adversarei sale. Cei de la agenția de pariuri online îi atribuie acesteia o cotă de 1.82 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al oaspeților oferă o cotă de 4.60.
În cazul în care cauți ponturi pariuri pentru confruntarea dintre Real Betis vs Alaves, atunci ai nimeri unde trebuie. În acest material am analizat confruntarea, iar de asemenea, am extras și un pronostic într-o cotă excelentă de 1.82, pe care îl putem include lejer pe Biletul Zilei.
Real Betis caută replica după rezultatul din prima rundă
Dacă ne raportăm la valoarea lotului de care dispune, dar mai ales la realizările din ultimii ani, putem spune că este una dintre echipele de top ale Spaniei. Este mai valoroasă decât adversara sa, având și mult mai multă experiență, așa că nu este de mirare faptul că pornește ca favorită în acest duel.
Andaluzii au făcut o figură frumoasă în stagiunea precedentă, încheind pe locul al șaselea al clasamentului din La Liga. Vor juca în Europa League, deși au fost extrem de aproape și de Champions League la un moment dat. De asemenea, se pot mândri cu faptul că au atins finala Conference League, pierzând însă cu Chelsea.
Cei de la Real Betis au ratat startul în noua stagiune, având în vedere faptul că nu au început cu victorie, așa cum și-ar fi dorit. În prima etapă de campionat au dat piept cu nou-promovata Elche, cu care au terminat la egalitate, într-un meci disputat în deplasare, încheiat 1-1.
Alaves a început cu dreptul în noul sezon
Vorbim de una dintre echipele de pluton angrenate în actuala stagiune, care nu dispune de un lot suficient de puternic încât să emită pretenții la locurile fruntașe. Așa cum a fost cazul în ultimele sezoane, cel mai probabil aceasta se va lupta pentru evitarea retrogradării.
Gruparea vizitatoare nu a impresionat în ultima ediție de campionat, însă, ce-i drept, nici nu a avut pretenții prea mari. Aceasta a încheiat în a doua jumătate a clasamentului din La Liga, pe locul al 15-lea, cu 42 de puncte, terminând la doar două lungimi de zona retrogradării.
Spre deosebire de adversarii lor, cei de la Deportivo Alaves au avut parte de un start bun în actuala ediție de campionat. În prima etapă, aceștia au primit vizita nou-promovatei Levante, pe care au reușit să o învingă cu 2-1, așa că au un moral bun înainte de această confruntare.
Ponturi pariuri Real Betis vs Alaves
Real Betis este mult mai valoroasă, așa cum menționam, aceasta având de asemenea și mult mai multă experiență, dar și pretenții mult mai mari. În mod normal ar trebui să facă o figură frumoasă, în condițiile în care beneficiază și de sprijinul publicului. Așadar, mergem cu încredere pe mâna gazdelor, la o cotă foarte bună de 1.82 oferită de cei de la agenția de pariuri online MaxBet.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet din cupele europene 21.08.2025 – Cotă 101 din 12 selecții!
- 2. Doar astăzi ai parte de 5 minute de rotiri gratuite nelimitate pe Superbet, fără rulaj
- 3. Biletul Zilei din play-off-ul Europa League 21.08.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 13
- 4. Cota 2 din cupele europene 21.08.2025 – FCSB și Craiova în prim-plan
- 5. Aberdeen vs FCSB, Ponturi Pariuri Play-Off Europa League, 21.08.2025
- 6. Biletul Zilei din cupele europene 19-21 august 2025 – Pariem simplu pentru o cotă de 74
- 7. Biletul zilei azi din Europa League 21 august 2025 – Plasăm 3 Bet Buildere pentru un câștig de 1000 RON!
- 8. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 21.08.2025 – Șuturile ne aduc o cotă de 5
- 9. Bașakșehir vs Craiova, Ponturi Pariuri Play-off Conference League, 21.08.2025
- 10. Biletul zilei din cupele europene 21 august 2025 – Superpariurile ne aduc o cotă de 104!
URMĂREȘTE-NE PE