
Runda a treia din cadrul eșalonului al doilea al fotbalului românesc propune duelul dintre Poli Iași vs Gloria Bistrița. Acesta este programat să se joace marți, în data de 19 august, de la ora 19:00, urmând să se desfășoare pe „Stadionul Emil Alexandrescu”.
Cote pariuri Poli Iași vs Gloria Bistrița la Superbet
Gruparea gazdă este văzută ca favorită la câștigarea acestei partide, cel puțin dacă ținem cont de cotele oferite de bookmakeri. De exemplu, operatorul online Superbet îi atribuie acesteia o cotă de 1.87 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al oaspeților oferă o cotă de 4.10.

Desigur, principala atracție de astăzi vine din play-off-ul Champions League, acolo unde avem partide foarte interesante. Nu puteam însă să trecem cu vederea confruntarea dintre Poli Iași vs Gloria Bistrița, din care credem că putem scoate profit. După ce am analizat mai multe ponturi pariuri, noi ne-am oprit asupra unui pronostic în cota 1.87, ce are șanse foarte bune de reușită.
Poli Iași are ca obiectiv promovarea directă în SuperLiga
Este fără dubii una dintre cele mai bune echipe din cadrul eșalonului al doilea al fotbalului din România. Este net superioară adversarei sale din orice punct de vedere, așa că bookmakerii au toate motivele să o dea ca mare favorită, mai ales că joacă acasă.
În stagiunea anterioară, ieșenii au evoluat la nivelul SuperLigii, unde au dezamăgit, terminând doar pe locul al 13-lea, astfel că au ajuns la baraj. Aceștia au dat piept cu micuța Metaloglobus București, cu care au pierdut surprinzător, remizând acasă, în tur, fiind învinși apoi la scor minim la retur.
Cei de la Poli Iași au început cu stângul în această ediție de Liga a 2-a, în prima etapă pierzând oarecum surprinzător în duelul de acasă cu Ceahlăul Piatra Neamț. Au dat însă replica imediat, în runda a doua reușind să se impună în fieful nou-promovatei FC Bacău, câștigând cu 1-2.
Gloria Bistrița este neînvinsă în acest sezon
Din punct de vedere al valorii, este sub nivelul adversarei sale, fiind de asemenea depășită și la capitolul experiență. Așadar, după cum era de așteptat, agențiile de pariuri o dau ca outsideră în acest duel, în condițiile în care joacă și în deplasare.
Oaspeții acestei partide au jucat în divizia a treia în sezonul precedent, acolo unde și-au câștigat seria fără probleme. La baraj, aceștia au trecut de Filiași în semifinale, câștigând prin neprezentare, în timp ce în finală s-au chinuit serios cu Râmnicu Vâlcea, câștigând abia după penalty-uri.
Cei de la Gloria Bistrița arată bine în acest început de sezon, având în vedere faptul că sunt fără înfrângere până acum. În campionat, aceștia au remizat cu CSM Slatina și CS Afumați, în timp ce în cupă s-au impus clar cu Viitorul Livezile și VSK Gyergyo.
Ponturi pariuri Poli Iași vs Gloria Bistrița
După cum menționam, Poli Iași este peste nivelul adversarei sale din orice punct de vedere, așa că avem mari pretenții de la aceasta. Ținem cont și de faptul că joacă acasă, unde suporterii pot avea un rol foarte important. Noi mergem pe mâna formației gazdă, fiind totuși una dintre favoritele la promovare, așa că ne așteptăm să se comporte ca atare. Recomandarea noastră primește o cotă excelentă de 1.87 la agenția de pariuri online Superbet.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 24 august 2025 – Mizăm pe o cotă de 80 din 12 selecții!
- 2. Biletul zilei azi din fotbal 24.08.2025 – Favoritele ne aduc un câștig potențial de 1100 RON!
- 3. Biletul zilei azi din fotbal 23 august 2025 – Favoritele în prim-plan pentru o cotă de 5!
- 4. Biletul zilei din fotbal la Winbet în cotă 7.71 și câștig de 825 de lei, 24 august 2025
- 5. Biletul Zilei Superbet 24 august – Cotă Mărită bună pentru debutul lui Thiam la FCSB
- 6. Biletul zilei din fotbal la Superbet 23.08.2025 – Cotă bombă de 1258 pentru un câștig uriaș!
- 7. Real Oviedo vs Real Madrid, 24 august 2025, Ponturi Pariuri La Liga
- 8. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 24.08.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 10 la Betano
- 9. Biletul Zilei Bet Builder din 23 august 2025 – Ne bazăm pe cele mai tari meciuri de azi
- 10. Biletul primei etape de Serie A – Mizăm pe o cotă de 27 formată din 7 pronosticuri
URMĂREȘTE-NE PE