
Runda a treia din cadrul eșalonului al doilea al fotbalului din România propune duelul dintre Chindia Târgoviște vs Șelimbăr. Acesta este programat să se joace sâmbătă dimineața, de la ora 11:00, urmând să se desfășoare pe „Stadionul Eugen Popescu”.
Cote pariuri Chindia Târgoviște vs Șelimbăr la Unibet
Conform cotelor oferite de agențiile de pariuri, gruparea gazdă pornește ca mare favorită la victorie, ceea ce era și normal de altfel, fiind mai puternică. Cei de la Unibet îi atribuie acesteia o cotă de 1.73, în timp ce pentru un eventual succes al oaspeților oferă o cotă de 4.35.
În cazul în care nu știi ce să pariezi la duelul dintre Chindia Târgoviște vs Șelimbăr și cauți ceva ponturi pariuri, cu siguranță acest material îți va fi de ajutor. Nu doar că am analizat partida, dar am extras și un pronostic, într-o cotă foarte bună de 1.73, ce merge încercat și pe Biletul Zilei.
Chindia Târgoviște visează la revenirea în Liga 1
Nu doar că are la dispoziție un lot mai valoros decât al adversarei sale, însă este și ceva mai experimentată. Așadar, agențiile de pariuri au toate motivele să o dea ca favorită în această confruntare, mai ales că beneficiază și de avantajul propriului teren.
Chindia Târgoviște se anunță a fi una dintre candidatele la promovarea în SuperLiga României, deși a început rău în actuala stagiune. În prima rundă de campionat, aceasta a scos un punct în duelul de pe teren propriu cu Sepsi OSK, pierzând apoi la scor minim în deplasarea de la Corvinul Hunedoara.
Gruparea gazdă a acestei înfruntări vine după un eșec rușinos suferit în Cupa României, fiind eliminată de micuța Băicoi, echipă din divizia a treia. Aceștia au fost conduși de două ori, revenind de fiecare dată, reușind să scoată remiza în timp regulamentar, pierzând însă in-extremis în reprizele adiționale, scor 3-2.
Șelimbăr a pierdut toate meciurile în această stagiune
Este una dintre echipele de pluton angrenate în actuala ediție de Liga a 2-a, care nu are la dispoziție resursele necesare pentru a ataca locurile fruntașe. Fără drept de promovare în SuperLiga României, rămâne de văzut cum va evolua în acest sezon, urmând cel mai probabil să lupte pentru evitarea retrogradării.
Oaspeții acestei partide au început cum nu se putea mai rău în noua ediție de campionat, pierzând cele două partide de până acum. În prima etapă au fost învinși de FC Bihor, pierzând la scor minim în deplasare, urmând apoi un eșec cu 1-3 în duelul de pe teren propriu cu ASA Târgu Mureș.
La fel ca adversarii lor, cei de la Șelimbăr au fost eliminați din Cupa României, pierzând de asemenea contra unei echipe de Liga a 3-a. În urmă cu doar câteva zile, aceștia au pierdut în deplasarea de la Unirea Alba Iulia, într-un meci încheiat 2-0.
Ponturi pariuri Chindia Târgoviște vs Șelimbăr
După cum menționam, Chindia Târgoviște are de partea sa valoarea, experiența, dar și avantajul propriului teren. Chiar dacă a început destul de rău în acest sezon, credem că va face o figură frumoasă și va bifa primul succes în Liga a 2-a. Urmează totuși să dea piept cu o echipă care a clacat în toate meciurile din acest sezon, de aceea credem că se va impune.
- 1. Biletul zilei din fotbal la Winbet în cotă 12.57 din 16 august 2025. Câștig 1412 lei din 6 evenimente
- 2. Bilet de weekend din fotbal la Maxbet 16 august 2025 – 7 selecții pentru un câștig de 2600 RON!
- 3. Bilet pariu șansă la Superbet 16.08.2025 – Campionatele de top în prim-plan pentru o cotă de 102!
- 4. Biletul Zilei din Super Pariuri 16.08.2025 – Cota 12 din 4 evenimente
- 5. Biletul Zilei MaxBet din 16 august 2025 – Ne bazăm pe meciuri din Premier League și La Liga
- 6. Biletul zilei azi din fotbal 16.08.2025 – Golurile ne asigură o cotă de 6.59!
- 7. Biletul Zilei din Belgia și Olanda 16.08.2025 – Pariem simplu pentru o cotă de 7
- 8. Bilet pariu șansă Superbet 15.08.2025 – Țintim un câștig potențial de 4100 RON!
- 9. Biletul Zilei Superbet 15-16 august 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 120
- 10. Mallorca vs Barcelona, Ponturi Pariuri La Liga, 16.08.2025
URMĂREȘTE-NE PE