
Runda a treia din cadrul preliminariilor Europa League propune duelul dintre AEK Larnaca vs Legia Varșovia, acesta contând pentru manșa tur. Este programat să se joace joi seara, de la ora 19:30, urmând să se dispute în Cipru, pe „AEK Arena”.
Cote pariuri AEK Larnaca vs Legia Varșovia la Superbet
Partida dintre AEK Larnaca vs Legia Varșovia este una echilibrată, cel puțin dacă ne raportăm la cotele oferite de casele de pariuri. Cei de la Superbet înclină totuși balanța ușor în favoarea echipei gazdă, căreia îi atribuie o cotă de 2.22 la victorie, în timp ce pentru un eventual succes al oaspeților oferă o cotă de 3.10.

Cu siguranță, disputa dintre AEK Larnaca vs Legia Varșovia este una cu potențial de spectacol, iar cel mai probabil se va găsi pe multe bilete la pariuri. Noi am analizat mai multe ponturi pariuri pentru această înfruntare, iar într-un final ne-am bazat pe un pronostic bazat pe goluri, la o cotă mai mult decât decentă de 1.82.
AEK Larnaca este greu de învins acasă
În ciuda faptului că are la dispoziție un lot mai slab decât al adversarei sale, cel puțin pe hârtie, aceasta pornește cu prima șansă la casele de pariuri. Principalul său avantaj este terenul propriu, unde pierde greu, suporterii având de multe ori un rol foarte important.
Ciprioții au experiență europeană, jucând de câteva ori în grupele Europa League, ultima dată în sezonul 2022/2023. Aceștia terminau pe locul al treilea într-o grupă cu Rennes, Fenerbahce și Dynamo Kiev, ajungând astfel în fazele eliminatorii din Conference League, trecând de Dnipro-1 în șaisprezecimi, pierzând apoi cu West Ham în optimi.
În sezonul actual, cei de la AEK Larnaca au început încă din primul tur al preliminariilor Europa League, trecând cu mari emoții de Partizan Belgrad, după loviturile de departajare. În runda a doua au avut-o ca adversară pe Celje, cu care au remizat în deplasare, scor 1-1, câștigând apoi cu 2-1 pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Alomerovic; A García, Roberge, Milicevic, Ekpolo; L Gustavo; Pons, J Suarez, Chacon; Ivanovic, Angelski
Legia Varșovia este neînvinsă sub comanda lui Edi Iordănescu
Vorbim de o echipă mai valoroasă, cu realizări ceva mai mari la nivel european, având astfel și un plus de experiență. Cu toate acestea, bookmakerii au ales să o dea ca outsideră în această confruntare, urmând ce-i drept să aibă o misiune complicată, jucând în deplasare.
Polonezii au jucat în Conference League în sezonul anterior, făcând o figură frumoasă. Aceștia au încheiat pe locul al șaptelea în grupa principală, astfel că s-au calificat direct în optimi, unde au trecut de Molde. S-au oprit în sferturile de finală, pierzând cu Chelsea, echipa care avea să câștige trofeul.
La fel ca adversara sa, Legia Varșovia a început în acest sezon din primul tur al preliminariilor Europa League. Aceasta a trecut mai întâi de Aktobe, câștigând cu 1-0 în fiecare manșă, urmând apoi dubla cu Banik Ostrava, în care s-a impus cu 4-3 la general.
- ECHIPA PROBABILĂ: Tobiasz; Vinagre, Kapuadi, Zelazkowski, Wszołek; Elitim, Augustyniak, Kapustka; Morishita, Nsame, Bichakhchyan
Ponturi pariuri AEK Larnaca vs Legia Varșovia
Confruntarea dintre AEK Larnaca vs Legia Varșovia este extrem de complicată, fiind greu de anticipat din punct de vedere al învingătoarei. Totuși, credem că avem șanse bune să vedem spectacol, ambele având prestații bune în acest sezon, iar în mod normal ar trebui să ne ofere un duel cu reușite la ambele porți. Așadar, noi vom paria în consecință, la o cotă de 1.82 oferită de agenția de pariuri online Superbet.
- 1. Biletul zilei din fotbal la Betano în cota 4.65, 07 august 2025. CFR și FCSB își joacă șansele în Europa League
- 2. 🎁CONCURS FCSB vs Drita – 10 premii x 25 de lei. Participă gratuit!
- 3. Bilet pariu șansă Superbet din fotbal 7 august 2025 – Cotă 120 din 11 evenimente!
- 4. Biletul Zilei din preliminariile Europa League 07.08.2025 – Pariem simplu, pe o cotă de 10
- 5. Unde câștigi cel mai mult la bonus dublu? 3 bilete identice cu 20 de meciuri
- 6. Biletul Zilei Bet Builder din 7 august 2025 – Cotă excelentă de 16 din doar 3 meciuri
- 7. Biletul zilei azi din Europa League 07.08.2025 – 3 Bet Buildere pentru un câștig de 1500 RON!
- 8. Cine transmite CFR Cluj – Braga la TV pe 7 august, ora 19:30, în preliminariile Europa League?
- 9. Biletul Zilei Superbet 7 august – vezi cum ne poate tripla Miculescu suma în FCSB – Drita!
- 10. CFR Cluj vs Braga, 7 august 2025, Ponturi Pariuri Preliminarii Europa League
URMĂREȘTE-NE PE